Realitatea Românească / septembrie 2002
Lilo & Stitch
**1/2* (pentru că este amuzant şi plin de căldură, pentru că face glume pe seama reperelor culturale ale copiilor şi adulţilor de astăzi, pentru că este infinit mai puţin enervant decât atâtea alte filme considerate clasice)

Iar Lilo & Stitch este un film Disney cu animaţie tradiţională, dar cu o poveste mai puţin lacrimogenă şi previzibilă decât capodoperele studioului.

Lilo & Stitch are deopotrivă de mulţi admiratori şi detractori, ceea ce se explică prin faptul că poate fi văzut fie cu îngăduinţa adultului dispus să se distreze pe seama glumelor din planul doi, fie cu lipsa de răbdare a părinţilor pentru care orice personaj mic, gălăgios şi cu ochi mari este o clonă de Pokemon şi, prin urmare, un duşman personal.

În favoarea acestui film trebuie spus că, deşi ţine predici despre valorile familiei şi prieteniei, nu se ia niciodată prea tare în serios. În defavoarea lui trebuie spus exact acelaşi lucru. Oricum, dacă aveţi un copil de până în 10 ani, veţi vedea filmul, vrând-nevrând, aşa că puteţi cel puţin să vă consolaţi că nu vă veţi plictisi prea tare. Ba chiar, văzut în dispoziţia potrivită, filmul poate deosebit de amuzant, o distracţie perfectă pentru o dimineaţă de week-end.


Lilo & Stitch, SUA, 2002

Regia: Dean DeBlois şi Chris Sanders
Cu vocile lui: Daveigh Chase, Chris Sanders, Tia Carrere, Ving Rhames
Regia: Chris Sanders & Dean Deblois Cu: voci:Daveigh Chase, Chris Sanders, Tia Carrere, Ving Rhames

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus