Observator Cultural / octombrie 2001
Shrek
Shrek e o arătare verzuie care atunci cînd are nevoie de lumînări, nu şi le cumpără, ci le scoate din urechi. Pauză. Da, e un film de animaţie, başca basm, cu un măgar vorbitor, o prinţesă prizonieră într-un turn înconjurat de lavă, pitici (7), porcuşori (3) şi porcărele cum numai în filmele cu adolescenţi mai găseşti, un dragon roz şi îndrăgostit şi un lord "diminutiv"... Da, e un film de animaţie, mai tridimensional decît tot ce s-a făcut pînă acum (uitaţi-vă doar la Cameron Diaz: e ea sau nu?), dar NU e Disney. De fapt, e şi nu e Disney, dacă stăm să judecăm la rece. Nu e pentru că e opera concurenţei de la DreamWorks, divizie condusă de un fost executiv al dictaturii lui Big Mickey, Jeffrey Katzenberg. Cel care, în urmă cu cîţiva ani, l-a concediat, îşi dă probabil pumni în cap astăzi, pentru că negativul de serviciu din film (lordul Farquard) e făcut după chipul şi asemănarea lui. Iar acestea nu sînt dintre cele mai flatante: lordul e, cum spuneam, "diminutiv", dar are un castel atît de impunător încît, mai mult ca sigur, zice Shrek, "chestia asta compensează şi diminutivul lui sexual".

Tot ce ţine de specialitatea casei Disney e făcut ţăndări aici. Şi aflaţi că autorii nu se dau în lături de la nici o ironie: de pildă, clasicul (şi detestabilul) moment al cîntecelului duios, numai lapte şi miere (care, de regulă, e nominalizat şi la Oscar), este desfiinţat aici într-o scenă de-un cinism absolut amuţitor. Şi, drept răsplată, cineva acolo peste Ocean include această poveste ireverenţioasă în selecţia oficială şi competitivă a festivalului de la Cannes 2001. Că n-a luat nimic, deşi merita - asta ţine de constipaţia juriului. Că un comentator pus pe bancuri vedea în el cîştigătorul Palme d'Or-ului, ex aequo cu... Eloge de l'amour al lui Godard (cealaltă extremă) - era un fel de-a spune că Godard e, într-un fel, Disney (şi nu e?). Că Shrek este, pînă la urmă, Disney în felul în care construieşte povestea (ca-n orice basm) şi, mai ales, livrează morala toleranţei - chiar nu mai contează, pentru că o face la capătul atîtor piruete subversive: de-ar fi numai tortura "omuleţului de turtă dulce" sau momentul (emoţionant pînă la lacrimi; ca-n Disney) în care nefericirea îndrăgostiţilor ("ogre"-ul verde şi urît şi prinţesa frumoasă şi îmbrăcată în verde) e dublată pe soundtrack de balada lui Leonard Cohen, Halleluja (i-aţi ascultat vreodată versurile cu atenţie?). Sau cel final, în care morala toleranţei e dusă la extrem: adică de ce un măgar şi o dragoniţă n-ar putea să, ştiţi voi... Iar măgarul de Murphy e genial.
Regia: Andrew Adamson, Vicky Jenson Cu: voci:Myke Myers, Eddie Murphy, Cameron Diaz, John Lithgow, Vincent Cassel

0 comentarii

În programul cultural

HBO
27.07.2021 09,55

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus