În pat cu TIFF 2007 - En la cama

Efectele facile şi spectaculoase, acţiunile trepidante din producţiile de serie, bogate în personaje pestriţe cunosc o ofensivă relevantă în naraţiunile simple, lineare chiar, axate pe analiza psihologică a câtorva personaje pregnante. Între trepidant şi trenant există o zonă a introspecţiei în tainele fiinţei umane pe care ritmul grăbit al superproducţiei nu-l poate atinge. Condusă cu abilitate de regizor, metoda sondării în psihologic poate aluneca sigur şi convingător spre inima spectatorului ca în filmul chilianului Matías Bize En la cama / În pat, film cu două personaje, fără nici un cadru exterior, prevestind monotonie. Actori Blanca Lewin şi Gonzalo Valenzuela.

Subiectul nu e desprins dintr-o telenovelă, nu are ambiţia de a şoca prin lovituri sub centură sau sub globul ocular al conservatorilor. E un film curat de la început până la sfârşit, cu camera-martor ce se învârte în jurul unui pat dintr-o cameră de motel din Santiago, urmărindu-i pe cei doi protagonişti, partenerii unei partide de sex ocazional. "Cum te-am văzut am ştiut că vreau să te fut", zice ea la un moment dat. "Tu pe mine?", întreabă el şi râd amândoi. Va trebui să mă deprind şi cu limbajul dezinhibat din "operele cinematografice" aşa cum m-am învăţat cu toate celelalte cuceriri postdecembriste ale "ştiinţei şi tehnicii". Intimităţile ne asaltează şi se cer exprimate. La actuala ediţie s-au spus multe pe şleau. Limbajul străzii e o realitate obiectivă ca tranziţia economică. Se practică la orice nivel. De ce să ne ascundem după deget?

Dacă Julia Roberts interpretează rolul unei femei care doarme în pat cu duşmanul (e vorba de filmul lui Joseph Ruben care combină formula unui thriller cu o dramă plină de suspans), pelicula lui Matías Bize aduce în pat firescul şi normalitatea unei relaţii erotice consumate în sinceritatea oglindirii reciproce a caracterelor.

Decantarea firelor dramatice se face treptat, între acuplări, replicile devenind din scuturi de apărare preventivă pentru fiecare, purtătoarele de mesaj ale secretelor dureroase, nemărturisite altora. Dialogul se împleteşte cu atitudinea dezinhibată a personajelor, e atât de viu şi colorat încât interiorul camerei cu umbrele ei nu reuşeşte să obosească, să treneze. Patul devine la un moment dat un fel de nucleu simbolic al vieţii, amintind de jocurile copilăriei, spaţiu al protecţiei, casă şi familie. În afara lui e lumea care-ţi hărţuieşte sufletul, lumea vicleană, haină.

Într-un elan comunicativ, bărbatul începe să vorbească despre primele filme realizate după invenţia fraţilor Lumière şi am avut pentru un răstimp impresia că-i va face o istorie a cinematografului, aşa cum Ştefan Gheorghidiu în ultima noapte...camilpetresciană face istoria filosofiei în budoarul Elei. Dar nu, personajele preferă să bavardeze dezinvolt, filonul intelectual e bine strunit, preferă să se privească reciproc în ochi, exhibându-şi temerile şi obsesiile. El îi divulgă episodul de mare cruzime faţă de un frate mai mic pe care devenise gelos. Freud e prezent în mărturisirile acestea potenţând complexitatea psihologică a eroilor.

În acest flux narativ liniar nu se poate spune că lipsesc răsturnările de situaţie cel puţin la fel de spectaculoase şi incitante ca prezenţa gagurilor într-o comedie. Dintr-o fotografie găsită în portmoneul lui aflăm că el are doi copii. Ea pare dintr-o dată victima unui bărbat fără scrupule. Unul din porcii de rând. Când ea este la baie, el dă peste invitaţiile de nuntă, înghesuite în poşetă. Nunta ei va avea loc peste puţin timp. Asta nu a împiedicat-o însă, fiinţă senzuală, captivă a unui puseu erotic necontrolat, să se arunce într-o aventură. S-au văzut şi s-au plăcut. După această noapte de dragoste, cu siguranţă fiecare se va întoarce la rosturile lui, la viaţa lui. La lumea haină cu care va trebui fiecare să lupte pentru a se impune, pentru a avea un loc în ea. Protecţia de care s-au bucurat în pat a trecut. S-au privit unul pe altul în oglinda sincerităţii depline, încercând să se înţeleagă unul pe altul. Aici, înăuntru, ocrotiţi în cuibul iubirii lor (vinovate sau nu, las pe moralişti să dea verdicte, eu mă abţin) a coborât o rază de lumină ca un fel de limpezire a conştiinţelor la adăpostul adevărului. Aici a fost bine. Afară e haosul.

O filmare în pat, fără alunecări spre porno, cu un subiect cât se poate de natural şi veridic. În ciuda aparenţelor, chiar e un subiect. Fără silicoane şi obscenităţi, fără fantezii erotice, fără macho sau frumuseţe de telenovelă. O simplă frântură din adevărul vieţii legat de eros şi de metafizica lui.