O continuare căznită - 102 Dalmatians

Cruella DiAvol revine, iar gîndul de a-şi completa garderoba cu haina din piele de dalmaţian n-a părăsit-o. Doar că, de data asta, vrea şi o glugă... Acest sequel regizat destul de aproximativ de cel căruia îi datorăm Tarzanul animat de-acum un an e, pe undeva, echivalentul canin al lui Gone in 60 de seconds: ce conta că acolo povestea era de doi lei, cînd maşinile de pe ecran erau de 2 milioane de dolari? La fel şi aici: ce contează că tragerea la tema primei serii e căznită şi doar arareori amuzantă, cîtă vreme căţeluşii, mînca-i-ar mama, sînt drăguţi, cuţu-cuţu... Chiar aşa: ce mai contează că Glenn Close (altminteri fabuloasă în rol) e tăvălită prin făină cîtă vreme splendidele-i toalete bicolore rămîn, prin contract, în garderoba actriţei (mă-ntreb însă unde le poartă, totuşi?) Sau că Depardieu, în nota-i deja clasică de cabotinism, e băgat cu capul în veceu? O merită cu vîrf şi îndesat. Păcat de acea imagine, cu adevărat antologică, a Londrei pătate digital.


102 Dalmatians

Regia: Kevin Lima
Cu: Glenn Close, Gérard Depardieu