Nu am intrat chiar în casa ei, deci nu ştim ce tablouri are pe pereţi (sau pe podea, mai ştii!). Am văzut-o însă în două concerte în ţara ei de baştină, Islanda, promovînd cel mai frumos album al ei, Vespertine.
Întîi - într-o arenă sportivă imensă din Reykjavik, de peste 2500 de locuri, în prezenţa unui public înţesat de oficialităţi, deci foarte glacial. Două zile mai tîrziu - într-o sală intimă, de numai 800 de locuri, în care au loc, de regulă, concerte simfonice. Pentru un album atît de intim, de personal şi de simfonic cum e Vespertine, e limpede că ultima locaţie a fost şi cea mai potrivită.
Pe cît de austeră e scenografia (proiecţii video cu gheţari şi forme de viaţă primordiale), pe atît de impresionant este acompaniamentul: orchestra filarmonică islandeză (una dintre cele mai bune din Europa), 12 coriste din Groenlanda vecină, o harpistă (Zeena Parkins) şi duo-ul electro american Matmos (responsabil cu sound-ul cristalin-hibernal al albumului). A cîntat fie alături de fiecare dintre aceştia, fie cu toţi laolaltă (grandios!), fie a capella sau acompaniată doar de o cutie muzicală din sticlă, pe care ea a desenat-o.
A fost un show al contrastelor, cînd calm şi interiorizat, cînd pasional şi expansiv. Björk a schimbat două ţinute de scenă, o rochie sobră albă (dar nu cea cu gît de lebădă) cu umărul gol şi una roşie excentrică, făcută din sticlă şi pene, corespunzătoare celor două părţi ale performance-ului. A înlăcrimat o întreagă audienţă cîntînd Joga doar cu acompaniament de corzi, a electrizat cele două laterale ale sălii care au dansat frenetic pe Human Behaviour, iar cu Cocoon a oferit tuturor cea mai erotică experienţă posibilă, invitîndu-ne parcă sub cearşafurile sub care face dragoste cu iubitul ei... O experienţă pe care nu ştii dacă s-o ţii înt-un loc ascuns (Hidden Place), sau s-o împarţi cu toată lumea, la Unison...