Premiile Globul de Aur, care reprezintă cele mai bune previziuni pentru Oscarurile din 24 martie, au avut, la categoria film, doi mari cîştigători: A Beautiful Mind şi Moulin Rouge, care au candidat la categoriile dramă, respectiv film muzical ori comedie.
A Beautiful Mind, realizat de Ron Howard, inspirat din viaţa unui matematician schizofrenic laureat al Premiului Nobel, a fost recompensat la categoriile Cel mai bun film, Cel mai bun actor (Russell Crowe), Cea mai bună actriţă în rol secundar (Jennifer Connelly) şi Cel mai bun scenariu (Akiva Goldsman).
Moulin Rouge a fost decretat de Asociaţia presei străine de la Hollywood drept cel mai bun film la categoria musical sau comedie. Nicole Kidman a primit Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal, la aceeaşi categorie, fireşte, iar Craig Armstrong a fost premiat pentru coloana sonoră.
Cel mai bun actor într-un film muzical sau comedie a fost ales Gene Hackman pentru rolul capului de familie din The Royal Tenenbaums. La 74 de ani, actorul ia pentru a doua oară Globul de Aur, prima oară primindu-l pentru The French Connection. Cel mai bun actor într-un rol secundar a fost ales Jim Broadbent pentru Iris. Cea mai bună actriţă în rol dramatic a fost socotită Sissy Spacek pentru In the Bedroom. Venerabilul Robert Altman a fost considerat cel mai bun regizor, pentru Gosford Park, primul film turnat în Marea Britanie. Cel mai bun film străin a fost votat filmul bosniac No Man's Land.
Considerată o competiţie strînsă şi echilibrată, cursa pentru Globuri a lăsat în mod curios la o parte filme ca Mullholland Drive de David Lynch şi The Man Who Wasn't There al fraţilor Coen, care, deşi nominalizate, n-au primit nici o distincţie.
La categoria televiziune, cel mai bun serial dramatic a fost votat Six Feet Under, iar cel mai bun serial muzical sau de comedie - Totul despre sex / Sex and the City, protagonista acestuia, Sarah Jessica Parker, primind Globul de Aur pentru interpretare. O altă producţie HBO, Camarazi de război / Band of Brothers, a luat şi ea un Glob la categoria Cel mai bun miniserial. Premiul Cecil B. De Mille pentru întreaga activitate a fost primit, în lipsă, de Harrison Ford.