B'estival s-a întîmplat în premieră la Bucureşti timp de trei zile: 29, 30 iunie şi 1 iulie 2007. Pe cele trei scene amenajate în aer liber la Romexpo, au concertat în stil maraton 25 de trupe de renume mondial. Cît de bestial a fost B'estivalul, ştie numai cine a luat parte la toate. Dar pentru că n-avem în meniu, iată trăirile generale şi cronica primei zile.
Nu te poţi abţine. Totul e produs, totul se consumă, totul se vinde. Cedezi şi de data asta, perfect conştient că toată raţiunea ta grandioasă valorează zero în faţa tentaţiei. Şi atunci te supui lucid, cu zîmbetul pe buze. Cam asta trecea prin capul gol, miercuri pe la prînz, cînd mă decid să-i dau naibii de bani şi să mă pun iar pe drumuri. Bucureşti, B'estival. Asta după ce nici n-am vrut să mă uit pe lista de invitaţi, tocmai din principiul de a nu mă lăsa tîrîtă de instinct. Evident, m-am uitat, iar pentru ziua de vineri aş fi dat o grămadă de chestii ca să fiu acolo: încă o zi de concediu (nu sînt chiar angajatul anului, lesne de înţeles), bilet întreg la IC, trecînd peste teama pe care mi-o provoacă imaginea Bucureştiului canicularo-aglomerat şi senzaţia sublimă de călător solitar. În plus, îmi dau două palme pentru lipsa de acreditare. Cărîndu-mă deci cu tot cu bolul de sticlă clădit din căşti, cărţi şi celelalte realităţi, nu socializez pînă în capitala de peste şapte mări şi ţări. Oricum, nici nu mi se permite. Locul îmi este ocupat, în alt compartiment mă lovesc de trăiri rasiste şi olfactive, iar pe hol eşti bizar.
Nu e uşor să începi un festival la ora patru
Mă păstrez deci intactă pentru întîlnirea critică cu prima tentativă de festival de acest gen de la noi, luîndu-mă numai după programul valoros calitativ, cantitativ, expensive. Evident, din prima fac comparaţii cu Sziget Festival-ul unguresc, deşi nu e cazul. Budapest, Bucharest, te mai uiţi? Atmosfera industrială de Bucureşti, zona Romexpo, poate fi însă un avantaj. Se potriveşte cu play-list-ul primei seri, impregnat de trupe mari de muzică electronică, trip-hop, bio-electro, groove. Ştiam exact de ce mă duc: Şuie Paparude, Yonderboi, Morcheeba, Hooverphonic, Orbital şi, evident, Faithless. Adică toţi Greucenii ăştia, într-un maraton muzical. Iniţial, mi se părea cam mult pentru o singură seară (şi ca bani, pentru că mi-am luat bilet de întîrziat, cu 80 RON). M-am răzgîndit însă după primul DJ, nu înainte de a experimenta spaima de a fi printre primii şi unicii prezenţi pe ditamai terenul de beton.
Cum ziceam, nu e uşor să începi un festival la ora patru, mai ales cînd pe cap îţi stau soarele, foamea şi oboseala de pe drum. Cu jetoanele, fiecare în valoare de trei lei, rezolvi însă repede mai orice. Salut iniţiativa: a salvat clipe preţioase şi guri însetate. Cu toate astea, era evident că nimeni nu va participa la warm-up-ul de la patru, cu ceva DJ-i de club mai puţin interesanţi. Ca sugestie, data viitoare începeţi mai pe seară, cînd e lumea mai relaxată şi radiaţiile mai molcome. Oricum, pe la cinci se strînge lumea de dragul celor de la Şuie, care nu se dezmint nici acum cu sound-ul şi textele lor experimentale. Printre turnătorii de bere ambulanţi, asiguraţi de sponsorii care ştiu de ce dau banul greu pentru un asemenea eveniment, printre oamenii de pază cu dopuri în urechi şi tricouri cu "Fericit să ajut" (slogan puţin exagerat şi poate nu îndeajuns de adaptat) şi printre împărţitorii de responsabilitate şi prezervative, te laşi din nou pierdut în senzaţia care creează dependenţă.
Ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place, cum zice bunică-mea. Adică, faină treabă. După Şuie, nu mai am îndoieli legate de prezenţa mea spontană de B'estival. Plus că imediat urmează Yonderboi, DJ-ul din Ungaria, care mie cel puţin mi-a făcut cutia toracică praf de atîta vibrat la aceeaşi rezonanţă. Îl ştiu de la Sziget, îl admir în taină. Stilul lui e "Bio-Electro - Nu-School Trip-Hop", iar împreună cu trupa lui de unguri talentaţi a rupt gura găştilor de mai puţin iniţiaţi. Respect. Inspirată ideea de a-l aduce la festival. Asta m-a făcut să mă simt un european integrat.
Adică, trecînd peste autobuzele halucinogene de la gară, lipsa facilităţilor pentru a ajunge la locul faptelor şi peste senzaţia că mai avem mult de săpat pînă la o atitudine general-europeană, B'estival a adus laolaltă oameni care au ceva în comun, şi asta se va concretiza în ceva la un moment dat. Mai bun, zice speranţa. Ideea este că cei de la Emag!c Entertainment, care nu sînt de ieri, de azi pe piaţă, au făcut o treabă bunicică. Pentru cît am luat personal parte la festival, adică prima zi, n-am avut mare lucru de obiectat legat de organizare. Poate ideea cu cele două scene puse una lîngă alta nu a fost cea mai inspirată. Am avut des senzaţia că trebuie efectiv să fug de la una la alta, mai ales că în timp ce cîntau unii, încercau ceilalţi sonorizarea, iar asta se auzea. Părea, la un moment dat, un fel de bandă rulantă, de parcă ar fi fost un concurs de interpretare iar noi eram juriul, plus lumina de peste zi care a diminuat mult din intensitatea prestaţiilor. Dar pînă la urmă n-a fost aşa mare bai (scuze de regionalism şi paranteză).
Hooverphonic au fost aproape neinteresanţi
Rămăsesem deci la Yonderboi şi sound-ul lui teribil, după care au urmat belgienii de la Hooverphonic. Fuga, fuguţa la scena de lîngă şi încearcă să le prinzi vibraţia. De data asta însă dezamăgire totală. Deşi cu un look drăguţ, de belgieni aranjaţi şi şcoliţi, Hooverphonic au fost aproape neinteresanţi, mai ales că solista părea că mai are puţin şi îşi pierde complet vocea, copleşită de intensitatea cu care performau ceilalţi. Una e înregistrarea şi alta e live-ul. Păcat. După aceea, pe ecranele din faţa scenelor se anunţa următoarea trupă: Morcheeba. Da, frumos, abia am aşteptat. Însă, la fel, n-am nici o treabă cu ei, mai ales cînd observ că nu sînt în formaţia pe care o ştiam eu, deci fără solista de culoare. În plus, cele două lovely babes o dau în bară din prima, cu al lor "Good evening, Budapest!". Dar nu-i nimic. Sîntem în Europa, iar graniţele nu mai contează: "Hello, Ireland!".
În rezumat, Morcheeba, pe cît mi-au plăcut în varianta de studio, pe atît m-au plictisit în carne şi oase. Plus că şi TVR-ul a început să transmită din greşeală de pe canalul lor ceva trupă de muzică ţigănească pe ecranele care încadrau scenele. Perfect sincron. Asta a fost acum. Poate altă dată. Oricum, profit şi bag un toilet-break înainte de ceea ce speram în taină că va fi piatra de căpătîi a zilei şi principalul motiv pentru care mi-am ascultat dementa şi cheltuitoarea voce interioară. Faithless, Faithless, Salva Mea, incantam cu muşchii încordaţi.
Faithless au arătat că le pasă
Mă întorc deci la prima scenă şi aştept. În fundal, un mash cu imprimeuri de feţe negre şi albe, iar pe podiumul încă gol, instrumente de percuţie ca la un concert de muzică contemporană, orga electronică imensă a lui Sister Bliss (iniţiatoarea trupei şi una dintre cele mai tari DJ-iţe londoneze), plus microfoanele care anunţă opt instrumentişti şi solişti.
Îmi dau seama că trebuie să urmeze acel ceva, iar la intrarea lui Maxi Jazz am ştiut exact. După ce îi văzusem prima oară la Budapesta, intuiam cumva ce avea să urmeze, dar m-au luat în mod clar. Au fost absolut geniali. Cu o prezenţă scenică extrem de puternică, cu o calitate sonoră excepţională şi o interpretare de zile mari, Faithless au arătat că le pasă, că ştiu de ce cîntă, că au de transmis un mesaj. Semnul păcii repetat de Maxi Jazz pe tot parcursul concertului, ideea că sîntem "One", că "this is OUR church", că sunetul va ajunge pînă la Washington pentru oprirea războaielor, mi-au dat senzaţia că îmi ia foc capul cu folos.
Talentul şi respectul pentru cel care te ascultă pot face minuni, iar impresionarea a fost reciprocă. Atît gloata care eram acolo, isterici de plăcere, cît şi Maxi Jazz plus trupa, care s-a simţit că au făcut un spectacol din suflet, am fost la unison prin Insomnia, Salva Mea şi Bombs, împotriva violenţei şi a războiului. Au început în forţă, au terminat cu biss. Eu cel puţin am fost complet hipnotizată.
Mă gîndeam apoi, într-un moment de luciditate, că nu e nimic umilitor în a te lăsa manevrat de arta cuiva cu care empatizezi, care îţi dictează cum să-ţi mişti mîinile şi în ce direcţie. Asta atîta timp cît te motivează să faci şi tu ceva, şi nu să cazi complet în admiraţie. Dar asta spun acum, după un drum de opt ore înapoi acasă şi trei cărţi ingerate. Acolo erau doar senzaţia, plăcerea, vibraţia. Respect au zis, şi-au luat instrumentele şi au plecat odată cu aparatul meu care şi-a dat de emoţie duhul.
Dar seara nu s-a terminat pentru că urma DJ Phill Hartnol de la Orbital. Pînă să ies din transa cu Faithless şi să mă concentrez pe paharul de apă, am observat că lumea era cam praf pentru încă o reprezentaţie. Cu toate astea, am stat şi la prestaţia DJ-ului londonez pe care îl ştiam în special de pe coloana sonoră a filmului Pi. Prea experimental pentru gusturile post-Faithless, deci nu m-am mai putut concentra.
Înainte să ies, trec pe la Silent Zone unde fiecare cu căştile individuale pe urechi dansează în ritmul propriu. Iau exemplul şi îmi continui concertul interior cu căştile pe urechi prin Bucureştiul din noaptea cu taxiuri pline (afacerea săptămînii pentru aceştia din cauza organizatorilor care nu s-au gîndit la curse speciale), cu tineri atîrnaţi peste tot şi cu senzaţia de libertate. Părăsesc capitala de la capătul celălalt de ţară, fără să-i mai prind pe Reamonn, Alice Cooper, Wu-Tang Clan, Marilyn Manson şi alte legende sau fenomene care trebuie să fi produs la fel de multă adrenalină ca şi cei din prima seară.
Dar cum nimic nu e gratis pe lumea asta şi pentru că totul se rezumă în poluata noastră societate la consum, închei prin a saluta iniţiativa de a vinde arta pe bani grei, asta atîta timp cît merită şi nu a expirat. Gata. Respect şi pace. Ne vedem după Sziget şi Plai.
B'estival în cifre
Peste 50.000 de persoane - 16.000 în prima zi, 14.000 în a doua şi în jur de 20.000-22.000 în ultima seară - au venit pe durata celor trei zile de B'estival la Romexpo. De vineri pînă duminică, peste 30 de trupe din zece ţări au concertat pe cele trei scene ale festivalului, în 36 de ore de muzică la care au luat parte 150 de muzicieni, 200 de persoane din staff-ul trupelor şi 600 de persoane din echipele tehnice.
Au cîntat la B'estival: Hooverphonic, Morcheeba, Faithless, Kasabian, Reamonn, Pink, Wu-Tang Clan, Alice Cooper şi Marilyn Manson. Printre trupele româneşti care au urcat pe scenă se numără Şuie Paparude, Brigada Hades, Damian & Brothers, OCS şi Zdob şi Zdub.
Aproximativ 20.000-22.000 de persoane au asistat, în ultima zi a festivalului, la o premieră mondială. Alice Cooper şi Marilyn Manson au urcat pe aceeaşi scenă şi au cîntat împreună mai multe versuri din două piese, I'm Eighteen şi Sweet Dreams.
Băuturile şi produsele alimentare au putut fi achiziţionate exclusiv pe baza jetoanelor ce au fost puse în vînzare la cele 15 casierii de la intrare. Sistemul de jetoane importat din Olanda a avut ca principal scop scurtarea timpului de aşteptare la coadă.