Un buchet de creioane ascuţite - You've Got Mail

Aţi aşteptat vreodată cu înfrigurare să primiţi un e-mail de la cineva drag? Aţi tresărit cu emoţie văzînd că acea persoană este online şi puteţi dialoga în direct? Dacă nu, sunteţi mai săraci cu o emoţie frumoasă. Sigur, de cînd omul foloseşte semnale pentru a transmite mesaje această emoţie este posibilă şi ea este declanşată în diferite forme în funcţie de tehnologia timpului respectiv. Acum uimitoarea reţea de comunicare liberă prin intermediul unor calculatoare ne oferă o altă nuanţă a aşteptării unui mesaj, a trimiterii de scrisori ce străbat lumea în cîteva secunde. Contactul uman este aproape instantaneu şi creează astfel senzaţia de prezenţă vie alături de noi. Poşta electronică apropie oamenii şi comprimă timpul de transfer al mesajului iar viteza şi mai ales modalitatea comodă de a manevra scrisori de la masa de scris sau chiar din vîrful patului, la orice oră din zi şi din noapte, în orice zi a anului, deschid apetitul omului pentru comunicare, deschid sufletul lui spre alte suflete pe care să le caute şi să le cultive. Mesajul clasic al poştaşului, "Aveţi o scrisoare", este preluat de poşta electronică al cărei simbol este clasicul plic iar imaginea sa sprinţară şi colorată atrage privirea pe ecranul calculatorului conectat la Internet.

You've Got Mail şi atenţia se îndreaptă febril spre programul care aduce mesajul cuiva de departe sau de aproape. You've Got Mail este titlul unui film ce reia un subiect mai vechi adaptat farmecului zilelor noastre. În esenţă este o poveste tipică de dragoste asortată cu tehnologia epocii, o poveste aparent simplă dar ca totdeauna ascunzînd sub simplitate cîteva idei asupra cărora merită să medităm o clipă. Ca toate poveştile de dragoste este vorba de un EL şi o EA care de data aceasta trăiesc în lumea reală la doi paşi unul de altul fără a se cunoaşte, doi simpli indivizi în "oceanul" ce umple marile aglomerări urbane. Cu cît avansăm spre satul planetar ne cunoaştem tot mai puţin vecinii. Şi totuşi ei s-au întîlnit printr-o întîmplare, aşa cum este în viaţa obişnuită şi cu atît mai mult în cea virtuală. Acolo oamenii sunt mai puţin scrupuloşi în acceptarea unui partener de dialog, poate mai vulnerabili, dar în mod sigur mai deschişi spiritului inocent de poveste. Aşa se face că aceşti doi eroi ai noştri au înfiripat un dialog din ce în ce mai sprinţar şi mai cald. Se trezeau dimineaţa devreme ca să deschidă repede calculatorul aşa cum ar deschide ferestrele spre străzile oraşului. (Nu întîmplător suportul informatic se numeşte Windows, ferestre deschise spre cunoaştere a lumii exterioare dar mai ales a celei din noi).

Cei doi au stabilit să lase între ei perdeaua anonimatului, evitînd orice informaţie identificatoare. Dialogul lor se scutură de orice eventuale perturbaţii şi se apropie de esenţa unei comunicări de idei şi sentimente fapt ce duce la o adevărată apropiere între sufletele lor. Se simt atraşi unul de altul poate şi din pricina mirajului ce se instalează în lipsa imaginii reale încît fiecare îşi proiectează propria fantezie asupra celuilalt. Care miraj însă le permite să vadă mai bine, paradoxal, propria relaţie din viaţa reală, să descopere convenţionalismul în care se complac reîntorcîndu-se spre ceea ce tînjesc. Noi, spectatorii, suntem privilegiaţi de a vedea şi dincolo de cortina lor. EL este un tînăr om de afaceri avînd ca suport imperiul financiar al tatălui său. Dincolo de şablonul obişnuit este un om sensibil şi însăşi ieşirea lui pe net este o dovadă în acest sens. Este un om atent la mediu si la oamenii din jur. Îi vorbeşte EI despre frumuseţea idilică a toamnei la New York sau despre florile primăverii. Şi mai ales are propriile emoţii intelectuale atît de frumos ilustrate de metaforicul gest de a oferi, fie şi virtual, un buchet de creioane ascuţite în pragul toamnei cu rezonanţe definitiv şcolare.

EA este tot un om de afaceri dar de modă veche (atenţie, nu învechită, depăşită!) moştenind de la mama ei o librărie pentru copii, librăria din colţul unei străzi cu parfum de epocă, avînd o vitrină ca odinioară şi o băncuţă în faţă. Cei doi reprezintă aparent eterna luptă dintre vechi şi nou, între suspiciunea că noul este superficial şi demolează numai cu scopul de a face rău şi respectiv iritarea că vechiul se încăpăţînează a nu vedea şansa mai bună a noului. EL inaugurează un uriaş centru de carte care practic anulează activitatea micuţei librării de alături. Iar noi suntem luaţi succesiv martori de către o parte sau alta: suntem îndemnaţi a rezona cu ambientul de basm aproape al librăriei în care întregul cartier se regăseşte ca într-o familie unită. La care EL face remarca acidă legată de preţul pipărat al cărţilor şi de replica EI cum că se pricepe mai bine la afacerile cu cărţi: cum că EL nu vinde cărţile ca pe un butoi de ulei. Este prima lor ciocnire fără a se cunoaşte. Deşi iniţial oamenii sunt de partea ei, treptat, treptat, spiritul comunitar fie se erodează, fie oamenii înşişi descoperă că de fapt este o schimbare nu neapărat în rău. EA însăşi intră în fieful adversarului, la finalul bătăliei pierdute, şi descoperă cu francheţe că mediul acelui uriaş centru este la fel de plăcut, prilejuind de asemenea întîlniri între oameni, contacte spirituale, o cafenea literară şi, dincolo de toate, o lume fascinantă a cărţii la care se adaugă şi un argument important, preţul mai mic. Ce este mai greu de găsit într-un asemenea complex uriaş? Atîţia vînzători competenţi cîţi ar trebui, ajungîndu-se chiar la necesitatea de a angaja de exemplu numai pe cei cu doctorate în cărţile pentru copii.

EA pierde aparent o bătălie dar de fapt primim lecţia zilelor noastre, despre dinamism şi mobilitatea socială şi profesională pentru că indiferent de conjunctura mediului de afaceri valoarea unui profesionist îşi găseşte repede preţuirea corespunzătoare. Parabola eternului duel între vechi şi nou se urmăreşte cu amuzament şi în dialogurile virtuale ale celor doi cînd EA are referinţe la romane celebre precum Mîndrie şi prejudecată pe cînd EL se raportează la filme (de asemenea celebre, vezi The Godfather), mai noua formă de cultură. Sunteţi nerăbdători să ştiţi ce s-a întîmplat cu ei? Este în firea lucrurilor ca să îşi dorească să treacă dincolo de virtual spre lumea reală. Cu teamă, deloc surprinzător atîta vreme cît erau conştienţi că astfel imaginea autoconstruită se poate face ţăndări. Printr-un joc al întîmplării, fermecătoare scena respectivă, EL o descoperă pe EA ca fiind chiar fiinţa care îl înfrunta nu chiar după toate regulile fair-play-ului. Şi din acel moment relaţia lor se reconstruieşte de la sine, EL revizuindu-şi modul de a gîndi lucrurile, pregătind dezvăluirea identităţii cu mult curaj pentru a lăsa ca decizia ei să nu urmeze un imbold plăsmuit de virtual ci o chemare reală. Prozaica declaraţie de dragoste a fostului adversar din lumea afacerilor, rostită în banala postura a unui îndrăgostit, în faţa casei ei, este ponderată de cea nerostită de fostul corespondent virtual, de data aceasta în mijlocul florilor fermecătoarei primăveri new-york-eze. Ce alege EA? Ca în toate poveştile alege realitatea care a ştiut să se asorteze cu virtualul după o reţetă al cărei secret nu îl ştie decît fiecare suflet în parte.


You've Got Mail

Regie: Nora Ephron
Producţie: Lauren Shuler-Donner, Nora Ephron
Scenariu: Nora Ephron şi Delia Ephron
Muzică: George Fenton
Cu: Tom Hanks, Meg Ryan, Greg Kinnear, David Chappelle, Dabney Coleman, Parker Posey, Jean Stapleton, Steve Zahn