Întâlnirea oamenilor singuri - [nunta] - done by men

[nunta] - done by men, adaptarea absolventului de regie Eugen Făt, după Nunta de A.P. Cehov, a fost singurul spectacol din Galactoria 2007 care a încercat să spună ceva în alt mod decât prin interpretările banale şi comune cu care suntem obişnuiţi, prin spectacolele lungi şi plictisitoare, în care regizorii sau cei implicaţi nu au absolut nimic de transmis, şi uită cu desăvârşire măsura răbdării publicului.

Primele 5 minute din spectacol, am crezut că este o greşeală şi nu am fost sigură că văd spectacolul prezentat pe afiş: muzică ABBA (The day before you came) o fetiţă cu un balon roşu ce se juca în faţa unei luni care se învârtea în jurul axei sale, un gard de metal dintr-o parte în alta a scenei pe care scria cu graffitti BE CAREFUL WHAT YOU WISH FOR...

Ceea ce m-a frapat din primul moment în care au apărut actorii pe scenă, a fost sinceritatea şi naturaleţea cu care îşi jucau personajele. Nu am văzut nimic forţat sau exagerat, şi mai ales nimic patetic. Totul este dozat foarte bine şi atent lucrat (asta mi-a amintit de cum lucrează Alexandru Dabija cu actorii lui, când totul este atât de bine făcut că nici nu-ţi dai seama că vezi un spectacol de teatru).

Pe de altă parte este primul spectacol pe acest text - pe care îl văd - în care regizorul a înţeles faptul că nu tema nunţii este ideea centrală. Să nu uităm că-n toate piesele cehoviene se ascund personaje cu identitatea pierdută şi foarte izolate. Textul lui Cehov vorbeşte în primul rând despre singurătate şi aşteptare, iar faptul că personajele se găsesc la o nuntă este doar un pretext. Este întâlnirea oamenilor singuri (şi de fapt autorul pe această idee îşi construieşte tot discursul: singurătatea care a infestat de la relaţii interumane până la dragoste tot). Capcana întinsă de Cehov a prins în ea mulţi regizori, fiecare judecând această piesă după titlu şi aparenţe.

Eugen Făt a înţeles şi a citit foarte bine textul şi a evitat (într-un mod extrem de curajos) capcanele cehoviene (este foarte puternică şi sensibilă imaginea în care Iat singur, sub o umbrelă, în fundul gol, umilit de Zmeiukina, îşi recită lui sieşi toate poemele de iubire pe care nu a mai apucat să le spună, lăsând să-i cadă din mână pagini cu toate poveştile de dragoste adunate în ele, iar în colţul opus Zmeiukina singură face dragoste cu un microfon). Un spectacol care vorbeşte (aparent) despre nebunie, bine controlată însă de regizor. O nebunie în care treptat ne recunoaştem cu toţii puţin câte puţin, personajele fiind imaginile noastre în diferite ipostaze, purtând eticheta de nebun ironic ataşată de Eugen Făt.

Suntem luaţi de mână şi târâţi printr-un labirint de imagini care ne prezintă o lume în aşteptare:
- aşteptarea unui tren care trece şi nu se opreşte niciodată în acest spaţiu, fiecare personaj având bagajul gata pregătit ca să poată evada din gara solitudinii
- aşteptarea unui salvator (Dâmba, singurul străin invitat la această nuntă din textul cehovian este transformat scenic în imaginea parodiată a lui Isus) care este şi el la rândul său condamnat la aceeaşi disperare ca şi restul personajelor.

O lume spasmodică, de o sensibilitate cutremurătoare, cu personaje aflate permanent în criză, cu identităţi pierdute sau incerte. Spectacolul iese din tipologia clişeului teatral şi cultural, iar relaţiile dintre personaje şi situaţiile din text sunt complet restructurate şi reordonate, regizorul arătând într-un mod foarte subtil cu degetul către noi cei din sală prezentând singurătatea dureroasă de zi cu zi în care ne scăldăm şi din care inevitabil ne servim fiecare cu câte o felie cel puţin.

Un spectacol care a fost deosebit prin modul de abordare a unui text cehovian. Acest examen de licenţă, mi-a amintit de examenul de licenţa de acum 7 ani a lui Radu Afrim BluEscape după texte din melodiile lui Laurie Anderson. Acel examen licenţă (ca şi acesta) a fost vehement contestat de către un anumit public, adorat de altul. Se pare că Eugen Făt începe să-şi facă deja fani şi duşmani înverşunaţi. Oricum [nunta] - done by men are o viziune puternic novatoare, care iese din tiparul molatec şi cuminte impus de şcoala românească de regie.