Din nou fantezia şi generozitatea regizorului Cristian Pepino, susţinute de scenografia admirabilă a Cristinei Pepino, dau naştere unei poveşti pline de candoare, de umor savuros şi de... suspans, inspirată de Ali Baba şi cei 40 de hoţi. Pe muzica "orientală" bine ritmată, propusă de Dan Bălan, evoluează personaje pitoreşti, interpretate cu dăruire şi haz de acest colectiv-fanion al "marionetei" româneşti, în frunte cu Ioan Brancu (Ali Baba), Gabriel Apostol (Hassarac, căpetenia hoţilor, un "bin Laden" nu numai fioros, dar şi caraghios), Mihai Dumitrescu (Mustafa Chiorul), dar şi un tînăr excelent prin gestică, vioiciune şi cîte un stop-cadru de mare... vedetă, în care stă picior peste picior, Bruno Mastan (Măgarul lui Kasim), Paul Ionescu şi Maria Varsami (soţii Kasim) sau Daria Gănescu (Fata Morgana), fără a ignora expresiva participare la "joc" a interpreţilor hoţilor. (O vecină de scaun, la premieră, chiar se întreba: "De ce le-o fi pus Pepino doar pe fete în rolurile hoţilor?".)
Cum spuneam la început, o bună parte a succesului se datorează scenografei Cristina Pepino, prin acele păpuşi de o minunată savoare comică, dar cu discrete conotaţii burleşti sau groteşti, în frunte cu "măgarul", "căpetenia hoţilor", soţii Kasim, cetele hoţilor, la care se adaugă performanţele interpretative la care m-am referit. Aici, în zona interpretativă, se întrevăd însă şi unele mici ezitări, carenţe legate de omogenitate şi dicţie sau dorinţa nu tocmai benefică de a "scoate în faţă" personajul în dauna întregului. Dincolo de aceste neajunsuri, credem retuşabile, spectacolul de la Ţăndărică impresionează prin verva sa histrionică şi personalitatea punerii în scenă în raport cu sursa literară, la care iniţiativa interpretativă a spectatorilor este invitată să participe spre a îmbogăţi eterna paletă a ipostazelor confruntării dintre bine şi rău, dar şi spre a descoperi consensuri cu răul din zilele noastre, care proliferează.