România Liberă / aprilie 2002
Cu un titlu lung şi altfel promiţător, adică Auzi ce întîmplare caraghioasă s-a petrecut pe drumul spre Forum!, o adaptare după comediile lui Plaut, meşterită de doi scenarişti americani (Burt Shevelove şi Larry Gelbart) şi un compozitor de aceeaşi sorginte (Stephen Sondheim) a poposit şi pe Bd. Magheru la Teatrul Nottara datorită regizorului Petre Bokor, ce a adus în ultimii ani multe texte de pe acele meleaguri. Unele bune, unele mai puţin. Forum este un musical ce a făcut imense succese pe Broadway şi aiurea. Ar putea face şi la noi. Necazul este că trupa teatrului, cuprinzînd în fapt destule talente, nu prea ştie nici să cînte, nici să danseze. În schimb, actorii sunt voioşi, sprinţari şi plini de bunăvoinţă. Cînd joacă parodie, cînd se iau în serios. Cu vremea, este posibil să cîştige în cîmpul dansului, cu cîntatul e mai greu. De aceea o cronică despre un musical nu se poate face în situaţia dată pentru că la cîtă bunăvoinţă am văzut ne doare sufletul să le stricăm cheful şi mai ales să ştergem zîmbetul de mulţumire de pe chipul regizorului la sfîrşitul reprezentaţiei de premieră.

Aici mă voi opri pe scurt doar la cîştigul meu personal, la ceea ce am reţinut după aceeaşi reprezentaţie. Am revăzut cu plăcere cîţiva actori ai trupei (Ion Haiduc este unul dintre ei), am descoperit la Alexandru Jitea valenţe pe care nu i le bănuiam şi pe care merită să le cultive. Şi mai ales l-am putut urmări pe Ion Grosu, care de la baza de promisiune a trecut, din punctul meu de vedere, la cea de certitudine. Este plin de talent, şi-l cultivă, face progrese profesionale demne de luat în seamă. Are umor, mobilitate, este spontan. A devenit un actor pe care-l vezi nu numai cu plăcere, ci şi cu interes. Acestea fiind, nu aş zice că am pierdut o seară la Teatrul Nottara.
De: Plaut (ad Burt Shevelove, Larry Gelbart) Regia: Petre Bokor Cu: George Alexandru, Constantin Cotimanis

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus