Festivalul George Enescu 2001 de la Paris

Privind impunătoarea construcţie a Palatului Luvru, pătrunzînd apoi în fascinanta lume a grandorii interioarelor încărcate de splendoare şi bogăţie dăltuită în marmură ce copleşeşte vizitatorul, ar fi greu de crezut că poţi găsi acolo şi repere moderne ce "convieţuiesc" firesc alături de minunile de arhitectură şi plastică venite din istorie. Şi totuşi sala Auditorium este un cochet amfiteatru conceput după toate regulile unei săli de concert, menită să găzduiască numeroase manifestări muzicale ce se bucură de interesul constant al publicului, mare parte dintre spectatori avînd chiar abonamente, pentru că tentaţia de a asculta artişti importanţi şi muzică bună într-o asemenea ambianţă este irezistibilă. Pe de altă parte, programele sunt astfel concepute încît să răspundă dorinţelor diverse ale melomanilor, oferind concerte de seară, dar şi de prînz, pentru că parizienii au o pauză de masă de două ore care le permite să asculte şi un concert, astfel încît permanent este o mare afluenţă de public.

Surpriza extraordinară a fost pentru noi faptul că întreaga lună ianuarie a fost dedicată, la Luvru, muzicii lui Enescu, în interpretarea unor muzicieni de marcă, prezentînd opusuri camerale reprezentative din creaţia enesciană, alături de lucrări ale contemporanilor maestrului român. Astfel, cunoscutul pianist Itamar Golan a cîntat, în compania lui Matt Haimovitz, Sonata nr. 2 op. 26 pentru violoncel şi pian, Cvintetul pentru pian şi corzi op. 29 pentru violoncel şi pian, Cvintetul pentru pian şi corzi op. 29 (cu Cvartetul din Ierusalim), Sonata a II-a op. 6 (cu violonistul Daishin Kashimoto), pentru ca alături de bine cunoscutul violonist Leonidas Kavakos (care a concertat şi la Bucureşti în cadrul Festivalului Enescu) să interpreteze excelent suita Impresii din copilărie şi celebra Sonata a III-a ">în caracter popular românesc"; în ziua precedentă, un alt pianist de marcă - Michel Beroff - a cîntat dificila Sonată op. 24 nr. 1, pentru ca în încheierea ciclului, desfăşurat sub titlul "În jurul lui Enescu cu Itamar Golan şi prietenii săi", pianista Dana Ciocîrlie - afirmată deja în circuitul muzical francez, invitată în emisiuni la Radio France sau la televiziune, în festivaluri şi concerte extraordinare - a abordat, împreună cu soprana Gaele Le Roi, cele Şapte cîntece pe versuri de Clément Marot şi Patru melodii pe versuri de Fernand Gregh, tălmăcite cu sensibilitate şi rafinament, partitura pianistică fiind pusă în valoare cu o discretă eleganţă, mult apreciată de spectatorii care, în parte, ar fi preferat chiar... să fi cîntat doar pianista noastră!

Frumuseţea şi complexitatea opusurilor enesciene au încîntat cu adevărat iar alăturarea cu lucrări de Lutoslawski, Takemitsu, Messiaen, Britten, Faure, Şostakovici, Poulenc, Bartok sau chiar cu două sonate de Mozart a fost benefică pentru reliefarea statului pe care Enescu îl are în muzica lumii, confirmînd cu strălucire, nu prin vorbe, ci prin însăşi creaţia sa, faptul că este unul dintre cei mai importanţi compozitori ai veacului XX. Un aspect demn de subliniat, în sensul promovării muzicii lui Enescu în Franţa, este preluarea de către Radio France Musiques a tuturor concertelor amintite, dar şi emisiunile rezervate prezentării marelui compozitor român pe acelaşi program extrem de audiat în întreaga lume, printre acestea figurînd, spre exemplu, o oră şi jumătate în dialog cu Dana Ciocîrlie (care a vorbit despre personalitatea muzicianului, analizînd Sonata nr. 1 pentru pian, pe care apoi a şi interpretat-o integral) sau cele două emisiuni susţinute, în 14 şi 18 ianuarie, de către Alain Paris, sub genericul "Papier a musique". Concertul final, în care protagonistă a fost pianista noastră (care se numără printre interpreţii ce urmăresc, cu o tenacitate constantă, afirmarea şi cunoaşterea reală a creaţiei enesciene pe plan internaţional), a fost retransmis de France Musique în ultima zi de ianuarie - o încheiere inspirată a ciclului care, timp de o lună, s-a constituit într-un omagiu adus creatorului român -, iniţiativă ce aparţine organizatorilor francezi, semn că afirmaţia lui Menuhin conform căreia Enescu este... un compozitor al secolului XXI, începe să se adeverească...