Apreciat pe mari scene din Europa, în cadrul unor prestigioase festivaluri internaţionale, pentru modernitatea, fantezia şi profunzimea spectacolelor sale după Trei surori, Taras Bulba, Idiotul, Căsătoria (Ettore Scola), Pescăruşul ş.a., regizorul ucrainean Andriy Zholdak a devenit o bună cunoştinţă şi pentru publicul românesc, în urma spectacolelor sale montate la Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu, după Idiotul, de Dostoievski, şi Othello?!, de Shakespeare. Considerat un maestru al teatrului de imagine, de esenţă poetică, şi autodeclarat un inovator huligan, mereu în conflict cu clasicii şi cu textele lor, în permanentă şi manifestă confruntare cu clişeele create de capodopere pe scenă şi în conştiinţa noastră, regizorul a realizat un spectacol memorabil şi edificator pentru stilul său actual de lucru, intitulat Hamlet. Visuri, cu un colectiv al Teatrului Naţional Dramatic din Ucraina. Spectacolul a văzut lumina rampei şi la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu din acest an, unde a fost preluat de Teatrul Naţional de Televiziune, în regia lui Silviu Jicman, urmînd ca peste puţin timp să fie oferit telespectatorilor români. În rîndurile de faţă, cîteva gînduri despre uriaşa distanţă dintre spectacol şi text, despre virtuţile şi provocările reprezentaţiei şi despre convingerile regizorului, mărturisite fie la conferinţa de presă, fie în repetatele noastre dialoguri cu domnia sa.
Ne aflăm foarte departe de drama prinţului Danemarcei, aşa cum ni se înfăţişează ea în capodopera shakesperiană. Regizorul descompune această poveste (finită) în infinite fragmente-imagini, trăiri onirice ale eroilor şi, mai ales, ale personajului principal, transformîndu-le în virtualităţi teatral-coregrafo-pictural-cinematografico-muzicale menite să provoace şi să dezvolte iniţiativa interpretativă a publicului în dialogul şi chiar "împotriva" memoriei sale cu privire la acest text. Este un colocviu al visurilor eroului, în bună parte identificat cu visurile regizorului, dar şi cu visurile noastre, ale spectatorilor, grăbit să convoace "impulsurile" memoriei noastre afective şi culturale în direcţia căutării sensurilor ordinii în dezordine şi a salvării din "jungla" lumii acestui început de mileniu prin vis şi iubire. Aparentele discontinuităţi, ruperile de ritm, fotogramele şi secvenţele desfăşurate uneori cu viteză halucinantă vizează acea "dezordine" seducătoare, proprie uluitorului spectacol al memoriei involuntare. Imagini picturale desprinse parcă dintr-un album de familie, dar şi imagini demne de paradisul sau infernul lui Dante se succed vijelios, cu concursul unor numeroase simboluri actoriceşti şi recuzitiere, în timp ce sonorităţile, cînd energizante, cînd apocaliptice ale discursului scenic, sunt contrapunctate ici şi colo, în chip parcimonios şi fără nuanţe în intonaţie, de cîte o replică din off. Pare că asistăm la interferenţa dintre izvorul literar de mult "osificat", ce abia se mai strecoară printre stîncile timpului sau ale prejudecăţilor, şi fluviul năucitor de imagini create de regizor într-un spectacol realmente viu, de o debordantă sangvinitate, gata oricînd să ia locul îmbrătrînitelor cuvinte.
Acest festin al imaginilor dovedeşte infatigabila inventivitate a regizorului şi a colaboratorilor lui, în frunte cu Kolia Karamfilov (Bulgaria) - scenografie, Tatiana Dimova (Bulgaria) - costume, Vladimir Minakov - lumini, şi Maria Golubnicica - sunet, voluptatea incendiară a jocului de lumini şi umbre, de forme şi culori contrastante, de expresii corporale şi gestuale de o rară sugestivitate, din care se nasc la tot pasul şi semnificaţiile, poetice sau tragice, şi sentimentul surprizei. Mişcarea şi gesturile sunt cînd fidele ritualului (vezi "încălzirea", pregătirea relaţiilor din cuplu), cînd necvrotic-existenţiale sau voit automatizate, cînd riguros geometrice, potrivit simţămintelor şi senzaţiilor trăite de protagonişti sau ivite în visurile eroului şi în proiecţia eului său în conştiinţa celorlalte personaje.
Ca un laitmotiv (obişnuit) în acest teatru al simbolurilor, practicat de regizor, apar pescăruşii, corbul sau bufniţa, focul, mărul, pîinea, apa şi laptele, ceasurile, aparatul de radio, panourile-cortină, cărămizile, cîrjele etc., menite şi ele să vorbească despre viaţă şi moarte, timp şi destin, iubire şi ură, libertate şi povară, bucurie şi durere etc. Culorile urmăresc cu aceeaşi insistenţă firul contrastelor (alb-negru, alb-roşu, galben-negru, mov), al relaţiilor dintre personaje şi al premoniţiilor, substanţa episodică a piesei fiind însă mereu înlocuită de întrupările simbolice, aşa cum se întîmplă cu cele două "fetiţe", personajele copilăriei, îmbrăcate în alb şi negru, ca o necontenită urmărire între zi şi noapte, bine şi rău, platitudine şi sublim, realitate şi vis etc.
Este în tot acest spectacol o uriaşă dorinţă de contestare a cenuşiului vieţii şi a junglei din jur, cu puterea trăirilor onirice, în numele ingenuităţii, al generozităţii şi al iubirii. Din acest motiv, pe regizor l-au interesat mult mai mult "aripioarele de înger" ale eroului decît întregul carusel al peripeţiilor circumscrise răzbunării.
Din acelaşi motiv, spectacolului morţii (adeseori multiplicat în chip şocant) i se opun fie "întoarcerea" vremelnică a eroilor de pe tărîmul nefiinţei, reîntîlnirea protagoniştilor dincolo de moarte, fie ploaia "de argint" ce îi scaldă pe Hamlet şi Ofelia, pînă atunci mîngîiaţi de o lumină de miere, de esenţă divină, fie acel final apoteotic al spălării şi al exuberanţei contagioase, prin care însuşi actul artistic, personajele-actori şi teatrul în sine se delimitează de ridurile coşmarului, ale clişeelor şi ale poverilor sau mizeriilor vieţii. Fidel ritmurilor, virtuţilor expresive şi semnificaţiilor reprezentaţiei ucrainene, gîndit de Andriy Zholdak, spectacolul Hamlet. Visuri pe care vi-l oferă Teatrul Naţional de Televiziune va fi îndelung comentat. Cu ardoare lăudat sau violent contestat! Aşa cum îi stă bine unui autentic eveniment artistic, născut şi apoi preluat prin uriaşe eforturi şi năzuinţe de performanţe, al cărui impact cu telespectatorii are la rîndul său nevoie de efort intelectual, spre a genera bucurie.