Pe scena de la Sala Liviu Rebreanu, regizorul Felix Alexa, pe care trebuie de acum să-l trecem de la categoria "tineri" la "maturi", după ultimele sale spectacole, s-a înfruntat cu un text datat (anul naşterii 1730) în bună măsură, dar într-o traducere care-l înviorează prin actualizarea cuvîntului şi supleţea frazei oferite de Dan C. Mihăilescu. El mînuieşte inspirat textul lui Marivaux şi Felix Alexa aruncă o privire şi veselă şi nostalgică după puritatea iubirii de anţărţ. Astfel, cu cîţiva actori dotaţi, dar dotaţi cu adevărat, plini de farmec, cu simţul poantei şi al ritmului, au fost ridicate pe mica scenă voioase întîmplări, spre bucuria spectatorilor dornici de rîs necăznit sau de zîmbet tandru.
De departe cea mai cunoscută comedie a lui Marivaux, Jocul dragostei şi-al întîmplării, scrisă pentru actorii italieni dependenţi încă de Commedia dell'Arte (actori pentru care mai scrisese sau însăilase zeci de texte), mi se pare o alegere potrivită pentru revelarea calităţilor lui Felix Alexa.
După un clasic rus şi un contemporan italian, acest francez spumos (toate în registru comic) fac o interesantă tripletă dramaturgică, poate neînscrisă într-un propriu program regizoral, dar constituind materie serioasă de teatru. Pe asemenea texte se vede lucrul cu actorii, şi la acest capitol regizorul se dovedeşte a fi dintre cei cu respect şi atenţie pentru punerea în valoare a interpreţilor. Asemenea texte sunt un examen pentru calitatea umorului şi regizorul se arată apt de-a parcurge nenumărate registre, fără a cădea niciodată în vulgaritatea atît de dragă multora. Ca orice comedii, textele acestea au ritm, inteligentă distribuire a intensităţilor, a gagurilor şi poantelor ş.a.m.d. Şi regizorul a trecut cu bine toate obstacolele.
Spectacolul de pe scena Naţionalului are doi piloni de farmec: Dan Puric şi Mihai Călin, care se mînuiesc pe ei înşişi, dezinvolţi, dar cu miez, cu prezenţă scenică, fără să îngroaşe, mergînd pînă la limita la care dantela devine macramé.
La partenerele lor, lucrurile nu stau la fel de bine. Monica Davidescu arată superb, dar mijloacele sunt destul de modeste, în vreme ce Ileana Olteanu (este drept, pe o partitură mai generoasă) are nerv, ritm, îndrăzneală, se mişcă cu rost şi ne dă senzaţia că-şi poate împlini o carieră în roluri de comedie. Liviu Lucaci, despre care ştiam de la spectacolele Casandrei că este plin de calităţi, nu ne-a putut arăta mai nimic aici, rolul fiind neofertant şi actorul nu are încă ştiinţa meseriei cu care Grigore Gonţa şi-a îmbrăcat personajul anost al lui Orgon-tatăl, la curent cu "jocul dragostei".
Dacă la Filumena Marturano, pe scena braşoveană, decorul Dianei Alexandra Ion mi s-a părut banal şi tautologic, aici, la noua colaborare a scenografei cu Felix Alexa, soluţia de decor pe ingrata scenă de la Sala Liviu Rebreanu este plină de bun-gust, în concordanţă cu piesa, personajele, viziunea regizorală. Ca şi costumele, de altfel.
Fără să fie memorabil, spectacolul cu Marivaux te face să te simţi bine la teatru, să păstrezi un zîmbet pe chip şi în suflet cînd te întorci la cotidianul cenuşiu.