Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Karol

Perenitatea lui Mrozek - Karol


România Liberă, octombrie 2001
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Una dintre calităţile evidenţiate de lecturile regizorale ale lui Tompa Gabor pe texte celebre din dramaturgia contemporană o reprezintă claritatea restituirii mesajului operei, împreună cu conotaţiile ce-i sporesc audienţa la public.

Mă gîndesc, de pildă, la spectacolele cu Cîntăreaţa cheală, de Eugen Ionescu, ori la Aşteptîndu-l pe Godot şi Sfîrşit de partidă, de Samuel Beckett, piese ce nu de puţine ori au avut parte din abordări ultrasofisticate, greu accesibile unui public care, în felul acesta, nu putea să afle temeiurile apropierii de o dramaturgie atît de fidelă interogaţiilor omului contemporan. Această calitate, ce înglobează în egală măsură virtuţi regizorale, dar şi asimilări de ordin cultural, se face simţită şi în recenta premieră a Teatrului Maghiar din Cluj cu piesa Karol, de Slavomir Mrozek, în traducerea realizată de Kerény Grácia şi dramaturgia semnată de Kelemen Kinga, regizorul Tompa Gabor fiind acela care a conceput şi scenografia spectacolului.

Povestea este pe cît de simplă, pe atît de bizară. Nepotul (Dimeny Aron) îl aduce pe bunic (Csiky Andras) la oculist (Biró Jozsef), căci numai cu ochelari acesta din urmă îşi va putea înfăptui misiunea de a-l ucide pe Karol. În final, crima se va petrece cu... primul sosit, după care medicul va deveni şi el complice la proiectul uciderii "adevăratului Karol".

În fapt, o parabolă la adresa intoleranţei, a instinctelor criminale, a răului ce proliferează în lume, a culpabilităţii, manipulării şi laşităţii, toate acestea funcţionînd cu puterea unei fatalităţi, dar asumate de protagonişti cu aerul cel mai firesc pentru o lume dominată de anormalitate. Sunt numeroase replicile ce subliniază puternicul consens al textului cu erorile şi ororile acestui început de secol şi de mileniu, de parcă timpul n-ar face altceva decît să lucreze în favoarea adevărurilor şi a perenităţii sensurilor acestui text.

Mai mult decît atît. Un anume laconism al dialogului, stăruinţa aproape agresivă în repetarea unor replici şi atitudini, dar mai ales tragismul şi cinismul finalului apropie întrucîtva spectacolul de tonalitatea pieselor celor doi autori mai sus citaţi, mai ales de Lecţia lui Eugen Ionescu, fapt care, potrivit mărturisirilor regizorului, nu ar fi o simplă întîmplare, ci rezultatul afinităţilor şi al influenţelor benefice exercitate asupra lui Mrozek.

Dincolo de claritatea la care ne-am referit, spectacolul se impune prin cursivitatea şi tensiunea lui intelectuală, prin vigoarea construcţiilor unor personaje simbolice, datorată actorilor Dimeny Aron, interpret cu remarcabile resurse expresive privind mimica, gestul, intonaţia şi nuanţarea situaţiilor ce configurează drumul de la comic la tragic, Csiky Andras unul dintre veteranii trupei, aici într-un rol dominat de gesturi şi reacţii automate, şi Biró Jozsef, interpret cu o bogată carte de vizită, confirmată în bună parte şi acum, dar care ne dezvăluie şi unele ezitări (mai ales spre final) între dimensiunea aparent comică şi cea malefică a personajului. Pîndită uneori tocmai de ispita îngroşării învelişului acestei poveşti, fapt ce contravine ritmului ei în general alert, reprezentaţia marchează un reuşit debut de stagiune în viaţa acestui teatru care în ultimii ani şi-a apropiat întemeiate dovezi de respect şi preţuire pentru altitudinea profesională a dialogului cu publicul.



 Toate articolele despre Karol


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Ion Parhon


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer