norway.today de Igor Bauersima seamănă uimitor de bine cu Îngerul electric al lui Radu Macrinici, dar spectacolele respective nu seamănă deloc între ele. În ambele piese, nişte tineri decid să se sinucidă împreună. În ambele piese, media (televiziunea, respectiv, Internet-ul) sunt implicate în acţiune. Integrarea mijloacelor electronice în spectacol este o provocare la adresa competenţei regizorale. În Îngerul electric, ancheta TV despre legitimitatea sinuciderii, întreruptă de avertismentele privind deconectarea iminentă, se derula în paralel cu acţiunea "vie", ca film TV. Acolo, interferenţele dintre acţiunea televizată şi cea reprezentată erau minime şi realizate la nivel elementar, prin suprapunerea trupurilor actorilor peste imaginea proiectată pe ecranul de pânză, care dubla monitorul TV. În spectacolul norway.today, al Teatrului Odeon, regizoarea Andreea Vălean recurge, şi ea, la transpunerea "ferestrei" de pe monitor pe un ecran alb, aflat în fundal, care va fi folosit şi la proiectarea în timp real a filmărilor cu camera video, executate de protagonişti. De data aceasta însă, integrarea tehnologiei în spectacol este mult mai abilă. Regizoarea alcătuieşte un întreg coerent din gesturile şi replicile actorilor "în carne şi oase", din imaginile lor filmate şi din ipostazele lor ca participanţi la chat. Dintre toate artele, teatrul rezistă cel mai bine tendinţelor de virtualizare, deoarece corporalitatea îi este consubstanţială. De aceea, alcătuirea unui discurs dramatic multimedial, care să combine semne direct teatrale cu altele, generate tehnologic, îşi caută încă regulile. Andeea Vălean a propus o sintaxă sui generis inteligentă, inspirându-se fericit din manifestările publice în care figura interpretului este dublată de imaginea sa mărită pe un ecran.
Cred (nu ştiu sigur) că este acelaşi lucru să te sinucizi sărind într-un fiord norvegian (ca în norway.today), sau electrocutându-te într-un hotel bucureştean (ca în Îngerul electric). În ambele cazuri, esenţială este trăirea-împreună, atât în actul erotic, premergător, cât şi în actul brutal, exterminator. De la Freud citire, ştim destule despre legătura dintre Eros şi Thanatos ca să ne mai mire respectiva succesiune. Resortul psihic al sinuciderii în cuplu sau în colectiv rămâne însă mereu misterios. În Îngerul electric, debusolarea părea să provină din contextul social. În ceea ce priveşte sinucigaşii lui Bauersima, motivaţia lor este mai sofisticată.
Emisiunile TV de actualităţi ne-au obişnuit, în ultima vreme, cu veşti despre sinucideri inexplicabile, comise de liceeni silitori, cu bună situaţie materială, pasionaţi de informatică, care-şi petreceau multe ore la calculator. Cu tonul lor atoateştiutor, crainicele încercau să ne lămurească rolul nociv al tehnologiei informaţiei, care depersonalizează, desocializează, deprimă, depravează. Iulia caută un partener de sinucidere în mediul virtual şi-l găseşte pe August, cu care pleacă în Norvegia. Amândoi sunt echipaţi cu tot ce le trebuie pentru a petrece confortabil ultima noapte împreună, care se dovedeşte perfect satisfăcătoare. Romanii spuneau că trebuie să munceşti ca şi când ai mai avea de trăit o veşnicie şi să te bucuri de viaţă ca şi cum ai muri mâine. Eroii piesei încearcă această din urmă experienţă. Simţurile, excitate de iminenţa sfârşitului, se dezlănţuie în voie, iar relaxarea post coitum aduce cu ea ezitările, retragerea în sentimentalitate, revenirea în forţă a valorilor familiei. Cuvântul lacrimogen de adio, înregistrat de camera video, către mamă, tată, bunică etc. ţine de melodrama cehoviană de bună calitate, aşa cum o întâlnim în nuvela Montigomo, Gheară de Uliu. Din păcate, aici nu avem de a face cu un sfârşit fericit: saltul în abis se va produce, totuşi.
Textul lui Bauersima este dens şi, pe alocuri, memorabil. Replici ca "te-aş lăsa să intri în mine, dar e prea multă dezordine înăuntru" se reţin cu plăcere. Piesa se înscrie însă într-un alt ambient cultural decât al nostru, cu puternice reminiscenţe protestante, astfel încât interpretarea ei în cheie dezinvolt-autohtonă nu este nimerită. Tinerii actori Paula Simon şi Gabriel Pintilei au prospeţime şi ingenuitate, dar îşi compun rolurile cu elemente de intonaţie şi gestică luate de pe stradă. Asocierea dintre textul de o poetică severitate cu expresia brutală şi, în fond, stenică, a jemanfişismului bucureştean nu este dintre cele mai fericite. A fi spontan şi natural nu înseamnă neapărat a fi autentic, adică stilistic adecvat. Cultivarea, o vreme, a "căutării", a artificializării este necesară pentru ca, odată redevenit spontan şi natural, să poţi fii purtătorul unor semnificaţii mai ample decât propria-ţi persoană.