august 2001
În sfîrşit o comedie bulevardieră, pe chiar Bulevardul Magheru, la Teatrul Nottara: Oscar. Scrisă de francezul Claude Magnier în 1956, savurosul text a avut numai la Paris peste o mie de reprezentaţii. Louis de Funes, într-un adevărat one man show l-a imortalizat şi pe marele ecran, în 1967, versiunea fiind realizată de Édouard Molinaro.

Pe scena bucureşteană regizor, maestru de ceremonii şi ilustrator muzical- ca întotdeauna- este sofisticata, inventiva şi cultivata Alice Barb, care şi-a ales o distribuţie extrem de incitantă pentru orice spectator pasionat. Protagonişti sunt prolificul Ştefan Radof şi cameleonicul, în sensul artistic al cuvîntului, George Ivaşcu. În distribuţie alte nume dragi publicului: Emilia Dobrin, Valeriu Preda, Anda Caropol, Daniela Minoiu, Daniel Popescu, Crenguţa Hariton, Anca Bejenaru şi Claudiu Romila. Scenografia originală şi la propriu şi la figurat are girul incontestabil al Ştefaniei Cenean. Dacă n-aţi plecat încă în vacanţă sau sunteţi în trecere prin Bucureşti, mergeţi să vă distraţi graţie unui umor fin, căruia în rest i-a cam pierit sămînţa, fiind înlocuit, cu succes din păcate, de un potop de trivialităţi. Redescoperiţi normalitatea.
De: Claude Magnier Regia: Alice Barb Cu: Ştefan Radoff, George Ivaşcu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus