România Liberă / noiembrie 2002
Sîmbătă seară, la Teatrul Nottara, a avut loc o premieră excepţională. Este vorba despre spectacolul cu piesa lui Jean Anouilh, Romeo şi Jeanette, regizat de Claudiu Goga, autor al unor spectacole remarcabile, cum ar fi Revizorul de la Craiova. Distribuţia a fost mixtă, actori de bază ai teatrului precum Alexandru Repan, Emilia Dobrin, Clara Vodă, George Alexandru au jucat alături de alţii mai noi, remarcaţi deja, cum ar fi Ada Navrot şi un invitat, Sorin Leoveanu, Hamletul lui Vlad Mugur de la Cluj şi Revizorul lui Claudiu Goga de la Craiova.

Tragedia, scrisă de Jean Anouilh în 1956, a fost redată publicului bucureştean, 46 de ani mai tîrziu, în toată prospeţimea ei eternă: dragostea fulgerătoare, care nu ţine seama de convenienţe, ucigîndu-i finalmente pe cei doi protagonişti ai săi. Pentru a încheia astfel un ciclu început sub auspicii foarte burgheze, prin vizita viitorului Romeo, alături de mama şi de logodnica sa, mic-burgheze şi ele, în casa unde avea să se producă scînteia şi de unde porneşte tragedia.

Convingători la maximum au fost protagoniştii acestei reprezentaţii, de la excepţionala, naturala Ada Navrot la Alexandru Repan, care a făcut risipă de gestică, alternativ comică şi dramatică, pentru a sfîrşi în înţelegerea tragediei sale, rămas fără nici unul dintre cei trei copii. Convingător, nuanţat a fost şi George Alexandru, în timp ce Clara Vodă şi-a jucat extrem de sensibil tragedia femeii învinse de sora sa.

În foarte inspiratul decor al lui Sică Rusescu şi în costumele Liei Dogaru, chiar şi rolul episodic al lui Ion Siminie s-a încărcat cu potenţialul tragic întreţinut prin bine punctate momente comice. Era, s-a simţit de la început, un comic trecător, anunţ al tragediei care va urma. Aluzia shakespeariană nu e doar numele eroului, de fapt o poreclă, în cazul lui Fréderic, tînărul logodnic ce-şi părăseşte logodnica burgheză spre a fugi cu fata pierdută, expresie a dezordinii şi minciunii şi spre a reveni cînd logodnica se otrăveşte. Sfîrşitul său e, însă, cel hărăzit de Shakespeare marilor îndrăgostiţi, moartea alături de iubita sa, în valul fluxului, care se vede din casa delabrată de pe malul mării unde se petrece mai toată acţiunea.

Spectacolul este unul dintre cele mai bune care se pot vedea în Bucureşti la această oră, actorii de asemenea. Poate că ar trebui şi UNITER-ul să-şi îndrepte atenţia spre o Ada Navrot, care poate sta foarte bine în galeria premiaţilor săi, precum şi spre Claudiu Goga sau Sorin Leoveanu. Nici Alexandru Repan poate că n-ar strica lista geniilor masculine înşirate an de an de prestigiosul premiu.

Romeo şi Jeanette e un spectacol de văzut neapărat, tragedia dragostei fulgerătoare şi eliberatoare de toate celelalte, de chingi sociale şi de morala comună, fiind explicitată artistic la un nivel de cea mai pură artă, rămînînd, în acelaşi timp, accesibilă oricărui spectator de teatru.

Un mic program de sală însoţeşte reprezentanţia şi el ar putea fi dat de model altor teatre şi cazuri, pentru informaţia pe care o furnizează spectatorului evitînd comentariile, de atîtea ori gargarice, inutile.
De: Jean Anouilh Regia: Claudiu Goga Cu: Sorin Leoveanu, Ada Navrot, Clara Vodă

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus