La sfîrşitul lunii noiembrie, am asistat la Opera Naţională la prima premieră a stagiunii - Romeo şi Julieta de Prokofiev -, un titlu care figurase şi în repertoriul stagiunii trecute, dar într-o altă viziune coregrafică, ceea ce ne-a făcut să ne întrebăm ce a determinat opţiunea unei noi producţii pentru un balet realizat doar cu cîţiva ani în urmă; se ştie că nu este inspirată ideea de a propune publicului, la interval foarte scurt, două variante ale aceleiaşi partituri, ci trebuie lăsat un timp mai îndelungat între acestea, pentru ca impactul să fie cît mai puternic. Probabil că numeroasele scaune rămase libere în sală în seara premierei au constituit o confirmare a acestui raţionament care ţine de o bună cunoaştere managerială a percepţiei spectatorului.
De altfel, premiera a "beneficiat" de un quasianonimat inexplicabil, şi prin faptul că nu i s-a făcut reclama specifică oricărui moment care se doreşte a fi un eveniment - sau poate tocmai că nu s-a dorit astfel (ceea ce ar fi paradoxal), bănuială susţinută şi de faptul că, din cîte am aflat de la puţinii confraţi prezenţi în sală, nici unul dintre cronicari nu a fost invitat de către direcţiune, aşa cum se obişnuieşte oriunde în ţară sau în lume. Fiecare "s-a descurcat" în felul său pentru a obţine un loc şi, oricum, ne-am cumpărat programe de sală (care, nici de această dată, nu conţin fotografii din spectacol, spre deosebire de caietele similare editate de celelalte Opere pentru că la ONB totul este... altfel). De aceea nu avem cu ce ilustra reprezentaţia care, în coregrafia imaginată de Ioan Tugearu, a adus în primul rînd atmosfera specifică epocii şi dramei celor doi eterni îndrăgostiţi, parcurgînd integral momentelor piesei shakespeariene într-o derulare alertă, coerentă, expresivă.
Distribuţia a beneficiat de solişti de vîrf ai ansamblului de balet al ONB (cîţi au mai rămas după exodul masiv de la începutul stagiunii), efortul întregului corp de balet fiind demn de laudă şi de admiraţie, chiar dacă au existat uşoare desincronizări, iar solicitarea tehnică nu a fost la nivelul performanţei. Nici partiturile protagoniştilor nu au urmărit acest aspect, atenţia fiind concentrată asupra conturării stărilor de spirit, a trăirilor intense, subliniind trăsăturile definitorii ale fiecărui personaj în parte. Astfel, Corina Dumitrescu a fost o sensibilă şi delicată Julieta, realizînd un cuplu excelent cu Ion Dumitrescu, tînăr balerin foarte sigur şi plastic în mişcări, al cărui talent începe să se afirme cu pregnanţă - o veritabilă pereche de tineri frumoşi şi îndrăgostiţi care şi-au trăit cu intensitate rolurile, suportînd însă cu stoicism, în tabloul final, norul de praf care s-a ridicat (spre deliciul spectatorilor) din pînza ce acoperea patul şi cu care, bieţii de ei, au fost nevoiţi, conform scenariului, să se învelească (slavă Domnului că nu sunt alergici, căci altfel am fi văzut cum strănută... chiar şi morţi). Cu totul deosebit a fost Cristian Crăciun în Mercutio, reuşind conturarea personajului cu o acuitate şi o nuanţare care îl recomandă, încă o dată, printre balerinii români de marcă (a cărui experienţă pe plan internaţional, despre care se ştie prea puţin, îşi spune din plin cuvîntul). Bine conceput este şi rolul Tybalt care, în interpretarea lui Tiberiu Almosnino, are forţă şi acel aer malefic caracteristic personajului. În general, toate rolurile au fost conturate în datele decupate din drama lui Shakespeare, astfel încît am remarcat omogenitatea şi echilibrul întregului demers artistic.
Spectacolul realizat de Ioan Tugearu este astfel o reuşită, reprezentînd o atracţie reală pentru cei care vor să pătrundă, pentru cîteva clipe, în atmosfera încărcată de dragoste şi ură a celebrei drame, ascultînd totodată splendida partitură muzicală inspirată de subiectul mereu actual şi fascinant, într-o interpretare pe care am aplaudat-o cu toată sinceritatea, uitînd de faptul că, de fapt, nu ne-a chemat (sau nu ne-a dorit) nimeni la premieră şi că direcţiunea ONB aşteaptă probabil ca noi, cronicarii, să rugăm frumos să fim invitaţi pentru a informa publicul despre... spectacolele teatrului. Dar, cu siguranţă, problema concursului pentru directorat care s-a desfăşurat a doua zi a fost mult prea stresantă...