Întîmplarea face să fi terminat eseul lui Michel Onfray Raţiunea gurmandă. Filozofia gustului (Nemira, 2001) cu cîteva zile înainte de a vedea, la Institutul francez, filmul lui Bernard Rapp, Une affaire de gout. Pe genericul de deschidere, cîţiva bucătari pregătesc un festin: fructe de mare, fazani, purcei la tavă, legume tăiate felii - bărbaţii în alb se agită metodic în jurul acestor bunătăţi, dichisindu-le şi asezonîndu-le în fel şi chip înainte de a le pune la cuptor. Detaliul jubilator: toate aceste ultime atenţii se desfăşoară pe fundalul, graţios, al unei partituri de Vivaldi. "Le cru", ca uvertură preclasică...
Nu ştiu dacă Rapp a citit cartea lui Onfray (thrillerul său datează din 2000, eseul lui Onfray, din 1995), dar coincidenţa de "stil" este frapantă: bucătăria nu este - nu poate fi, mai ales pentru francezi - o simplă "pre-digestie"; ea este, cu precădere, o chestiune de gust.
Pe urmele cărţii celebre a lui Brillat-Savarin (Fiziologia gustului), Onfray face apologia acestui simţ, în care vede, pe bună dreptate, "Cenuşăreasa" discursului filozofic. Filozofia nu a fost "bună" cu Gustul - cum nu a fost bună nici cu celelalte simţuri, cu excepţia Văzului; deja, în cartea sa anterioară Pîntecele filozofilor. Critica raţiunii dietetice, Onfray făcuse, cu vervă, o trecere în revistă a "moravurilor culinare" ale marilor filozofi, arătînd ce era de arătat: anume, că între bucătărie şi sistem nu se întinde cîtuşi de puţin un deşert simbolic, ci - dimpotrivă - există apropieri (şi aproprieri) epistemologice. Continuînd, şi aici, opera sa de recuperare a unui întreg discurs filozofic marginalizat de Discursul platonician-kantian - în speţă, cel al unui materialism hedonist -, Onfray ne invită să savurăm, alături de el, les nourritures terrestres în forma lor cea mai încărcată de sens: aceea artistică. Iar pentru aceasta, nu ezită să recurgă la modalităţile cele mai - aparent - "centrifugale" întreprinderii filozofice inveterate: eseu în descendenţă nietzschean-deleuziană (termenul "maşini dezirante" apare de mai multe ori în text, et pour cause!), Filozofia gustului amestecă amintiri personale, un splendid poem în proză consacrat şampaniei, un bestiariu anecdotic al figurilor tutelare în materie de "gastronomie-artistă" şi - evident - un epilog ordonator, în care toate lucrurile schiţate anterior sînt ridicate la puterea exemplarităţii ("Pentru o filozofie extinsă la trup"). Cartea poate fi citită, în acelaşi timp, ca un manifest în favoarea unei "arte heraclitiene" (ca opusă celei de sorginte parmenidiană), ca un elogiu al Efemerului şi al plăcerilor papilare extinse la nivel de epistemă, dar şi ca un manual fantezist de gastronomie ludică sau ca o simili-istorie tematizată a "ingredientelor" Imaginarului... Unele capitole sînt portrete pasionante - de la neverosimilul Alexandre Balthasar Laurent Grimod de la Reyniere, dandy "Premier Empire", premergător al happening-ului şi inventatorul micului ascensor bucătărie-sufragerie, al măsuţelor volante şi al automatului de cafea, trecînd prin inconturnabilul Brillat-Savarin şi ajungînd la contemporanul său Antonin Carème, care a fost cofetar-arhitect, un "Palladio al cofetăriei" şi - ne asigură Onfray - un personaj crucial pentru evoluţia artei culinare... Altele fac puntea între detaliul picant-erudit, care fixează o epocă, şi o posibilă teorie de ansamblu - cum ar fi Capitolul al optulea, în care Onfray descrie/comentează practicile artistice din descendenţa avangardei şi a lui Marcel Duchamp (Daniel Spoerri, Peter Kubelka).
Lucrul cel mai irezistibil în această carte - al cărei ton, de o rafinată frugalitate, evocă pe alocuri "La première gorgée de biere et autres plaisirs minuscules" a lui Philippe Delerm - este, dincolo de nonşalanţa savantă a construcţiei şi de savoarea savoir-ului, stilul polifonic al lui Onfray. El este, rînd pe rînd, familiar, concret-publicitar, uşor argotic, un pic poetic şi pedant-riguros à la Barthes. Anumite formulări au economia crudă a aforismului: "Cînd bucătăria are guturai, sufrageria strănută"; în alt loc, racursiul - filozofic, dar şi literar - este prodigios: "Băşicuţele de şampanie sînt metafore şi ale mizeriei omului lipsit de Dumnezeu, potrivit lui Pascal, şi ale teoriei determinismului a lui Spinoza. Rapid văzute, rapid dispărute: efervescenţa este un analogon al existenţei." Vorbind despre acelaşi flamboaiant personaj A. B. L. G. de la R., Onfray îşi demitizează ironic propria-i fascinaţie, observînd - în treacăt - că "acest demn fiu al lui Alcibiade şi tată al lui Brummell" mai avea "încă puţin şi inventa cinematograful..." Titlurile însele sînt infinit-evocative: "Uterul, trufa şi filozoful", "Scurtă mitologie a religiilor excitante", "Imperiul semnelor culinare" etc; în interiorul capitolelor purtînd astfel de denumiri, Onfray analizează doct sensul termenului "transcendent" (aşa cum apare el în titlul cărţii lui Brillat-Savarin Méditations de gastronomie transcendante), sesizează just "ruptura epistemologică" datorată Noii Bucătării ("Noua Bucătărie marchează încheierea unui proces dialectic început o dată cu nasul medieval, spre a continua şi dezvolta cu ochiul burghez şi a culmina, deocamdată, cu gustul modern") sau descoperă proiectul Omului Multiplicat în "farfuria futuristă" a lui Marinetti.
Raţiunea gurmandă. Filozofia gustului se adresează acelora care sînt capabili să se bucure de "armoniile gastronomice" în aceeaşi măsură în care apreciază muzica lui Mozart. Adică oamenilor de gust. Acuma, dacă mă întrebaţi ce e gustul - nu pot decît să vă recomand cartea lui Onfray...
P.S. Traducerea (datorată dnelor Claudia Dumitriu şi Lidia Simion) este în general fluentă, cu o grijă aparte pentru păstrarea bogăţiei lexicale a textului; şi totuşi, o micuţă gafă există: la pag. 172, se vorbeşte despre un Niki de Saint-Phalle, "fabricîndu-şi acele Mille Nanas din zahăr"... De zahăr sau nu, Niki este, ea însăşi, une "nana"!