România Liberă / decembrie 2002
Toate premiile expoziţiei de fotografii au mers la studenţii din anul IV. Astfel, viitorul operator Eugen Demeterca (anul IV Imagine) a obţinut premiul întîi, urmat fiind de Cornel Porumboiu (anul IV Regie) şi Iulia Maria Murgu (anul IV Multimedia). Vlad Petri şi Marin Iliuţ, studenţi în ultimul an la Imagine film şi televiziune, au cucerit menţiunile acordate de un juriu format din profesorii Sorin Botoşeneanu, Mihai Bandac şi Radu Igaszag. Am remarcat la premianţi (şi totuşi nu doar la ei) atenţia acordată unei anume geometrii a realităţilor ce ne înconjoară, grija pentru surprinderea instantaneului sugestiv (în cazul Iuliei Mariei Murgu), sesizarea poeziei gestului relevant sau atracţia către o etnie mai colorată, în cazul cîştigătorilor de menţiuni.

A doua zi a Festivalului internaţional CineMAiubit a programat filme din toate secţiunile competitive. O surpriză extrem de plăcută au constituit-o filmele prezentate de studenţii de la Universitatea de Artă din Bucureşti, printre care îi menţionez pe Bogdan Iorga cu ale sale Feed back şi Alien (al doilea în colaborare cu Al. Şerbănescu, şi el autor al unui excelent film, Proiectul), Ana Oprescu şi Cristina Balabuti cu Manufactura, Andreea Costenco cu Viaţa de zi cu zi, Oana Buzoianu cu Bee. Filmele acestor autori, dar multe şi din celelalte titluri prezentate de colegii lor au impresionat prin ştiinţa construcţiei cinematografice, prin inspiraţie şi nu în rare cazuri printr-un umor ce stă bine unor începuturi de filmografie de autor. Anima de Cristina Mititelu (UNATC), dar şi Oraşul efemer de Alexandru Stănescu relevă personalităţi în formare.

La secţiunea filmelor de ficţiune (16 mm Beta) am văzut proiecte bine finalizate, cu subiecte unele mai împlinite, altele mai superficiale, multe titluri fiind aplaudate la scenă deschisă de fanii din sală. Secţiunea competitivă a filmelor documentare a fost ilustrată de titluri realizate de autori din Bulgaria, Germania, Polonia. O anchetă dedicată consumatorilor de droguri (Anton Radoslavov - Bulgaria), un portret al unui compozitor polonez cam dezabuzat (Daniel Swiatly), biografia unei meserii pe cale de dispariţie, ca tipografia la linotip (Andre Hormann - Germania), nu au prea impresionat decît printr-o anume rectitudine. În schimb, studentul Mihai Dumitriu de la Universitatea Hyperion a prezentat un excelent portret dedicat lui Dan Puric (Exerciţii de inocenţă). Ieri seară s-au decernat celelalte 16 premii.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus