România Liberă / ianuarie 2002
Company Man
Conceput ca o comedie în cheie parodică, cu o direcţie precisă - cunoscuta agenţie americană CIA, filmul semnat de Douglas McGrath şi Peter Askin evocă peripeţiile unui profesor de gramatică ajuns, din întîmplare, angajat al celebrei fabrici de spioni. Trimis în Cuba, după ce a facilitat defectarea unui mare balerin rus, personajul principal al filmului, Quimp (interpretat de Douglas McGrath), încearcă prin toate mijloacele să-l compromită sau să-l elimine pe Fidel Castro, noul stăpîn al insulei pierdute de americani la sfîrşitul anilor '50. Cu cîteva elemente reale, extrase din istoria secretă a încercărilor americane de răsturnare a lui Castro, cu un personaj - Battista - scos parcă din cele mai neinspirate filme ale comediei mute, cu o soţie (interpretată de o mare actriţă - Sigourney Weaver), total neinspirată în registrul comic propus de realizatori, filmul alunecă repede spre o caricatură forţată, asemănătoare cu benzile desenate, în care reacţiile personajelor sunt dublate de un text insipid şi pleonastic (acest gen se mai poartă şi astăzi).

Împins în braţele CIA de soţia ambiţioasă, cu veleităţi de scriitor candidat la Premiul Pulitzer, Quimp apare la Havana drept marele orchestrator al comploturilor CIA, vizînd răsturnarea lui Castro, pînă la fatala debarcare din Golful Porcilor. Cum totul este o continuă şi insipidă parodie, replicile curg greoaie, actorii sunt puşi să maimuţărească personaje şi acţiuni, fără umor (adică fără sare şi piper) din bogata filmografie dedicată spionilor.

O distribuţie ambiţioasă din care fac parte şi alţi cîţiva actori mai cunoscuţi ai Hollywoodului ca John Turturro (în rolul lui Jonhson, grosolan patriot, cu accese schizofrenice), Sigourney Weaver, de care am amintit (care se străduieşte mult pentru un rol inedit, cel puţin pe ecranele noastre), Anthony LaPaglia (în rolul lui Castro, deloc inspirat în parafrazarea ticurilor unuia dintre cei mai longevivi dictatori ai lumii). Rămîne neîndoielnic faptul că actorii s-au distrat pe platou cu replicile tîmpe şi acţiunile mirobolante ale agenţilor CIA; mai puţin avantajaţi vor fi însă spectatorii cînd sunt puşi să rîdă de poantele căznite ale autorilor, care nu ştiu sau n-au învăţat faptul că genul comic se poate hrăni şi din sugestie sau metaforă. Noroc că filmul nu durează prea mult, proiecţia lui fiind de doar 81 de minute.


Company Man

Regia: Douglas McGrath şi Peter Askin
Producţie: John Penotti şi Rick Leed
Imagine: Russell Boyd
Cu: Douglas McGrath, Sigourney Weaver, John Turturro, Alan Cumming, Ryan Phillipe, Anthony LaPaglia, Heather Matarazzo
Regia: Douglas McGrath şi Peter Askin Cu: Douglas McGrath, Sigourney Weaver, John Turturro, Alan Cumming, Ryan Phillipe, Anthony LaPaglia, Heather Matarazzo

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus