De fiecare dată cînd am chef să merg la Paris şi, din varii şi triste raţiuni, n-o pot face, mă uit la unul dintre cele mai tandre filme făcute vreodată: Le ballon rouge (1956, regia Albert Lamorisse, Palme d'Or pentru scurtmetraj). În primul rînd, pentru prietenia neobişnuită dintre un băieţel pe care-l cheamă Pascal şi un balon mare şi rotund (care probabil că se numeşte Roşu); apoi, pentru Parisul fără La Défense, cu multe maidane, moace de parizieni şi puşti luaţi parcă din Războiul bumbilor al lui Pergaud.
Filmul are 36 de minute, extrem de puţine replici şi nenumărate secvenţe în care schimbi ochelarii de cal ai vîrstei tale actuale cu ochelarii de soare pentru copii, cu tot cu lentilele lor de plastic roz sau albastru. Pascal (jucat chiar de fiul regizorului) găseşte într-o dimineaţă, în drum spre şcoală, un balon roşu agăţat de un stîlp, se caţără, înşfacă minunăţia roşie şi îşi continuă drumul. În tramvai n-are însă voie să urce cu un asemenea camarad, aşa că fuge pe străzi pînă la şcoală. Cam ăsta e, de fapt, tot filmul: un copil se plimbă cu un balon roşu prin Paris.
Dar să vedeţi ce nebunie, puştiul reuşeşte să îmblînzească lighioana şi, ca şi cum i-ar şopti ceva important la ureche, îi povesteşte cum trebuie să se poarte, pînă la ce fereastră să urce sau după ce colţ de stradă să aştepte. Sînt atît de prieteni, încît, atunci cînd se porneşte ploaia, Pascal îşi adăposteşte balonul sub umbrelele trecătorilor, mergînd alături de ei o bucată de drum. Şi, dacă mă credeţi sau nu, balonul roşu îşi întoarce la un moment dat capul după o baloneasă albastră şi ovală, ţinută în mînă de o fetiţă. Nici o poveste de dragoste însă, om fi noi la Paris, dar Pascal e încă prea mic pentru aşa ceva (la fel şi balonul). În loc de dragoste, invidia puştanilor din cartierul băieţelului, care vor să pună mîna pe preţiosul obiect. Ceea ce şi reuşesc pînă la urmă, trăgînd cu praştia în el, ca să-l doboare.
Balonul roşu moare încet, emoţionant, ca şi cum şi-ar da duhul personajul bun dintr-un film cu gangsteri, pielea roşie i se încreţeşte şi el se face din ce în ce mai mic, pînă cînd un picior de inamic îi dă lovitura fatală. Acesta nu este însă sfîrşitul - spun doar că el e fantastic, bucurîndu-se de participarea baloanelor tuturor copiilor din Paris. Baloane roşii, verzi, albastre, baloane de felul cărora presupun că n-aţi mai umflat vreunul de un car de ani.