O comedie uşurică - Shallow Hal

Fraţii Bobby şi Peter Farrely sunt autorii unor comedii cam nătînge, dar cu mare priză la public, precum Dumb and Dumber / Tăntălăul şi gogomanul, Me, Myself & Irene / Eu cu mine şi Irene, dar şi două episoade din serialul TV Seinfeld, care s-au bucurat de un deosebit succes. De data aceasta, o dată cu filmul Shallow Hal, autorii doresc să-şi îmbogăţească mesajul, renunţînd parţial la grimasele protagoniştilor şi la caricatura groasă a personajelor lesne de uitat după ieşirea din sala de cinematograf.

Hal Larsen (Jack Black), personajul principal al filmului Shallow Hal, este fiul unui pastor, care a fost îndemnat cu limbă de moarte de tatăl său să nu renunţe la criteriile maximale în alegerea partenerelor. Mare fustangiu, Hal reuşeşte, în urma unei şedinţe de hipnoză, să detecteze frumuseţea interioară a partenerelor, chiar dacă criteriile de frumuseţe exterioară sunt evident contrazise. Şi, astfel, o femeie obeză, plină de umor, bună şi spirituală, capătă în ochii eroului nostru chipul şi dimensiunile (reale) ale actriţei Gwyneth Paltrow (cunoscuta protagonistă din Shakespeare in Love).

De aici se nasc toate încurcăturile, dublate şi de faptul, nu mai puţin important, că iubita lui Hal este şi fiica şefului cel mare al firmei unde lui Hal i se cam trînteşte uşa în nas. Astfel că ascensiunea tînărului capabil va fi decisiv facilitată şi de ciudata sa opţiune sentimentală, ciudată, în fond, datorită criteriilor superficiale cu care fusese obişnuit. Din păcate, momentul adevărului rămîne un prilej de comedie superficială, iar avalanşa de gaguri kitsch nu reuşeşte să schimbe natura facilă a personajului şi a relaţiilor sale într-o lume plină de convenţii; posibila comedie de situaţie este anulată de morala apăsată avansată de autori.

Stupiditatea rămîne o marcă perenă pentru tipul de personaj avansat de fraţii Farrely pentru a transmite mesajul spectatorilor. Acolo unde comedia americană era gustată şi apreciată pentru ironie şi stil, pentru dialog de calitate şi gaguri spumoase s-a instaurat un gen în care mişună în voie eroi nătîngi, poveşti care atunci cînd nu sunt siropoase frizează un absurd apropiat de kitsch. În acest gen de filme s-a afirmat ca interpret Jim Carrey şi tot cu ajutorul acestui gen fraţii Peter şi Bobby Farrely şi-au cucerit o celebritate cam facilă. În ciuda intenţiei satirice din Shallow Hal, ce vizează superficialitatea unei lumi prea grăbite pentru a mai avea timp să decanteze autentice valori morale, filmul fraţilor Farrely rămîne la nivelul unei prea uşoare nostimade cinematografice.