Tot mai bun - Dr. Dolittle 2

Dr. D, cel care poate vorbi cu animalele, trebuie să împerecheze de urgenţă un urs Silver Pacific cu o ursoaică S.P., altminteri: adio, pădure... Atîta se repetă că un sequel este, invariabil, mai prost decît filmul iniţial încît am ajuns s-o şi credem; or, nu e deloc aşa: 2-ul de la Dr. D este mai bun (=amuzant) decît primul, 3-ul de la Jurassic Park este mai bun (=înfricoşător) decît primul (regizat de Spielberg!), 2-ul de la Mission: impossible este mai bun (=eficient) decît primul etc. În comedia lui Carr, accentul se mută de pe grimasele & cabotinismul explozive ale lui Murphy pe mormăielile plîngăcioase, mutrele delicioase şi poantele savuroase ale "locuitorilor pădurii" şi ale rudelor lor domestice. Animalele sînt personajele principale ale acestei fabule fără pretenţii, care pune ecologia pe primul plan şi caracterizările verbale în plan-detaliu (vocea ursului Archie, "împrumutată" de Steve Zahn, este memorabilă!).

Deşi totul e previzibil aici, aproape nimic nu e plictisitor: gîlceava animalelor cu oamenii are un haz nebun, iar gagurile "contextuale" sînt mortale (ratonul Joey vorbeşte ca un boss al Mafiei, cameleonul Pepito ca Hank Azaria în Răsfăţaţii Americii, o descindere în arestul poliţiei se lasă cu un "hello, Clarice!" lansat de după gratii de o creatură păroasă, iar primirea lui Archie în rîndul delincvenţilor, cu un Whassaaap? de clip MTV...); cel mai haios este însă însuşi Archie, o supervedetă a circului, care ştie să cînte I Will Survive al Gloriei Gaynor, dar nu ştie să pescuiască: Archie, ursul-dandy pierdut în sălbăticie, dar la el acasă în cada de baie înspumată - un personaj de antologie. Morala nu trebuie căutată prea departe, cum nici umorul acestui filmuleţ nu este prea fin; dar rîsul este garantat!


Dr. Dolittle 2

Regia: Steve Carr
Cu: Eddie Murphy, Kristen Wilson, Kevin Pollak