Reality show-urile au succes pentru că exploatează o latură umană de care abuzează ştirile de la ora 5: fascinaţia ororii. Fascinaţia ororii se poate manifesta în mai multe feluri: ochi larg deschişi, inimă strânsă, nod în gât şi vene în relief în faţa unor fapte groteşti sau pur şi simplu punerea pe tapet a unor lucruri aflate în subconştient: dorinţa de violenţă, de sex, de exhibiţionism etc. Cei care produc un reality show bun, cu o idee bine înfiptă, sunt, pe lângă nişte psihologi demni de luat în seamă, nişte exploatatori de mase.
Scott Wiper, regizorul şi co-scenaristul filmului The Condemned, pare o astfel de persoană. Se cumpără la negru 10 condamnaţi la moarte din întreaga lume pe care îi arunci pe o insulă din Pacific unde, în prealabil, ai "asamblat" un uriaş aparat vizual (camere video & stuff - totul transmis live pe internet). Fiecare dintre ei are montat la picior un gps şi un dispozitiv exploziv care intră în funcţiune dacă "posesorul" încearcă să-l scoată. Misiunea lor? Să se ucidă unii pe alţii. Ultimul supravieţuitor câştigă punerea definitivă în libertate.
Filmul e o goană adrenalinică după senzaţii tari, pe fundalul clasicei poveşti dintre bine (wrestlerul Steve Austin, un fel de Bruce Willis de trei ori mai mare şi cu mult mai puţin umor) şi rău (Vinnie Jones, la fel de psihopat ca-n vremurile când era declarat cel mai criminal fotbalist din Premiere League). Nimic foarte spectaculos, până la urmă, însă ideea centrală, brutal livrată la un moment dat, poartă în ea tot adevărul din lume: realitatea din jurul nostru e la fel de violentă ca show-urile realităţilor de la televizor sau de aiurea.