Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Fii cu ochii pe fericire

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Have a positive attitude - Fii cu ochii pe fericire


septembrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ce se ascunde în spatele unui super telemaraton de divertisment dedicat unei reuniuni de clasă, organizat şi produs de "cea mai iubită televiziune a momentului", parte dintr-un imperiu media ("Star TV") fără egal? Interese economice (promovarea unui detergent ecologic), o reclamă deşănţată a imaginii mahărului german care susţine financiar sus-numitul trust media - totul sub sloganul "Have a positive attitude / Fii cu ochii pe fericire" - şi, mai presus de toate, "tragedia minoră" a unui puşti băgat la pârnaie pe vremea comuniştilor, pentru nesupunere. "Ideologiile sunt cameleonice" - spune acest puşti devenit om în toată firea, un personaj ce avea să deprindă gustul şi culoarea fericirii în altă parte - în subteranele închisorilor - astfel că drama şi nevoia lui de dreptate riscă să pară - în cel mai bun caz - un simplu fapt divers rătăcit în jurnalele de actualităţi. Acum când creierii oamenilor sunt spălaţi nu de către armata secretarilor partidului unic, ci de coloşi media ce deţin toată puterea, mai interesează pe cineva o astfel de poveste? Mai interesează pe cineva un astfel de film?

Suflul cu adevărat nou adus de Fii cu ochii pe fericire (o coproducţie 1999 între Studioul de film al TVR şi Roxy Films Studio) - coerenţa naraţiunii, preferinţa pentru umorul fin, lipsa interesului pentru grotesc şi sordid, o atitudine nonconformistă fără aerul unei polemici declarative - îl situează pe regizorul Alexandru Maftei ca posibil precursor al "noului val" de cineaşti care, prin multiple prezenţe şi distincţii în festivaluri importante după anul 2000, au impus cinematografia românească în atenţia publicului şi criticii internaţionale: Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Cătălin Mitulescu, Corneliu Porumboiu, Titus Muntean. Fie şi pentru atât, filmul lui Maftei merită puţină atenţie. Dar el mai are şi alte atu-uri: felul dezinvolt în care surprinde relaţia dintre public şi televiziune (anticipând Zapping-ul lui Cristi Mungiu), în care pune în ecuaţie relaţia dintre "victimă" şi "călău", dintre prezent şi trecut (temă abordată în Examen de Titus Muntean), savoarea dialogurilor (autori: Lucian Georgescu şi Alexandru Maftei) şi - last but not least - partiturile actoriceşti: Mircea Diaconu, Monica Ghiuţă, Tora Vasilescu, Mihai Dinvale, Mihai Sandu Gruia, Mirela Gorea, Maria Ploae, Şerban Ionescu, Horaţiu Mălăele, Claudiu Istodor, Radu Gabrea, Theodor Danetti.

Aşadar, după douăzeci de ani, câţiva absolvenţi de liceu - acum oameni în toată firea, "aureolaţi de succes" - ajung să se reîntâlnească festiv datorită organizatorului (şi producătorului) unei emisiuni cu mare audienţă la public, emisiune ce oferă un mare premiu în dolari telespectatorului fidel care, la final, ştie să cuprindă într-un cuvânt tema principală a show-ului. Biţă (Dan Condurache, laureat în anul 2000, al unui premiu de interpretare UCIN pentru acest rol) este "băiatu' lu' tata", arogant şi răsfăţat, ce are drept îndeletniciri principale "petrecerile, scuterele, gagicile şi maşinile decapotabile" - cândva turnător fără scrupule al celui mai bun prieten din liceu. Acum, Biţă este director al unei importante edituri de carte şi al unui rentabil post TV - amândouă conduse din umbră de tatăl său, influentul om de afaceri de ieri şi de azi, Marin (Dorel Vişan) - şi organizează supershow-ul ce dă titlul filmului. Invitaţii săi - foştii colegi de liceu - sunt oameni împliniţi profesional (înalţi funcţionari de stat pe la ambasade, balerine, artişti, diverşi oameni de afaceri, fotbalişti) dar mutilaţi sufleteşte, "fiecare cu problemele lui". Printre ei, un intrus: taciturnul şi naivul Petru (Dinu Manolache) - pictor de mare talent, stabilit de mult la Paris, acum grav bolnav de cancer - care a venit să-şi mai vadă o dată foştii colegi înainte de a muri ("Mi-e teamă de bătrâneţe... că n-am s-o mai apuc"). Cel mai bun dintre ei nu fusese - deloc întâmplător - invitat: poetul clasei, nonconformistul Mihai (Dragoş Pâslaru), ce "nu-şi poate ţine gura niciodată", cel care coordonase în şcoală un cenaclu literar, unde scrisese un fel de manifest anticomunist pentru care a fost denunţat de colegi (la instigarea oportunistului Biţă), iar îndrăzneala l-a costat atunci şase luni de temniţă grea. Pentru a i se muşamaliza cazul a fost expulzat în SUA, unde a ajuns un respectat jurnalist la "New York Times". Mihai tocmai s-a întors în România "ca să se bucure", dornic să-şi publice o carte de memorii care să-i schimbe viaţa. A semnat chiar un contract cu editura de renume "Star Publishing", neştiind că e condusă de cel care l-a turnat la Securitate în ultimul an de liceu. Când îi împărtăşeşte bucuros vestea mamei lui (care în cei douăzeci de ani de la plecarea lui în SUA a suferit mult şi l-a aşteptat), aceasta îi răspunde sceptică: "Eşti naiv să crezi că azi mai citeşte cineva." Aprinde apoi televizorul şi spune: "Ştii ce bucură azi poporul român? Priveşte fericirea în faţă să vezi dacă merită!". Privim şi noi delirul publicului din platou ce scandează la comandă sloganuri publicitare (constrângerea ideologică a fost înlocuită, după 1989, de cultul pentru entertainment - ideologiile sunt, iată, cameleonice), bate din palme şi mimează fericirea. Repetate promo-uri anunţă apropiata difuzare a emisiunii "Fii cu ochii pe fericire", concepută în amănunt de impostorul Biţă. Pătrundem astfel în culisele "maşinii de tocat creieri" ce îşi "împinge privitorii spre dorinţe pe care nu le au". Demascarea manipulării bine orchestrate prin televiziune ajunge însă prea târziu la spectatori - inocularea cu noua ideologie a divertismentului exacerbat s-a produs deja. Mihai ajunge neinvitat, după mai multe peripeţii, la vila - ironic numită - "Felicia" (cândva a lui nea Nicu) din Snagov - sediul emisiunii. Se răfuieşte cu Marin, anunţându-l că doreşte să rezilieze contractul de carte pe care tocmai l-a semnat şi porneşte să-şi caute foştii colegi. Aflând de venirea lui, Biţă îşi duce invitaţii pe iahtul său personal ce rătăceşte o vreme spre nicăieri. Rămân pe platou doar posacii. Emoţionantă este revederea lui Mihai cu Petru, singurul dintre invitaţi care nu doreşte să dea curs chestionarului-tip al emisiunii (ce cuprinde întrebări despre fericire, împliniri, rolul audiovizualului în viaţa personală, proiecte şi un sfat adresat telespectatorilor). Toată agitaţia reporterilor şi a echipei de pe platou, toată risipa lor de energie bine cosmetizată şi orchestrată îi inspiră lui Petru mai degrabă milă: "Săraca!...", spune el despre fals joviala vedetă TV Mihaela (Medeea Marinescu) atunci când ea îi solicită un interviu. În acest timp, lui Mihai i se înscenează (la comanda lui Marin) un interviu compromiţător de către Claudiu Pitulice (Marcel Iureş), "supervedeta show-urilor politice" a amintitului post TV. Pe lângă moderatorul veros interpretat ("cu participare extraordinară", anunţă genericul filmului) de Iureş (ale cărui reflexe şi ticuri sunt cel mai bine surprinse în secvenţa repetiţiei din faţa oglinzii, când îşi exersează intonaţia şi rânjetul), celelalte vedete TV (analişti politici, actori ai lumii politice şi ai show business-ului de ieri şi de azi) par simple caricaturi. Ce urmează este o încercare don quijotească (din partea lui Mihai) de a demasca, pe de o parte conducerea trustului "Star" (adulată de public, în ciuda trecutului securist al patronului său), pe de alta mecanismele manipulării unui întreg popor prin circul zilnic oferit de grila de imbecilizante programe TV. Dar cine să-l înţeleagă? Cu aportul unui tehnician "foarte tare la butoane" (ce se pricepe să confere impresia de intervenţie live unor înregistrări telefonice mai vechi, între care şi "aia cu salamul de soia", unde sunt criticaţi cei care nu au suferit în rând cu românii, preferând calea exilului), a dosarului de securitate furnizat la minut de Marin şi contra onorariului de 5.000 de "parai", Pitulice (care se făleşte în direct că a făcut "dizidenţă din interior") izbuteşte să demonstreze că "toţi am fost, într-un fel sau altul ataşaţi acestui sistem anti-românesc", întrebându-se retoric: "cine poate spune cu exactitate care din noi a fost victimă şi care călău?". Cinic, îl acuză (voalat) pe Mihai de impostură şi mizerie morală, anticipând totodată momentul de publicitate al emisiunii: "Câţi dintre dumneavoastră aveau în buzunar o viză pentru Statele Unite ale Americii obţinută rapid în triştii ani optzeci? Eu nu... Cred că e nevoie de puţin detergent ecologic." Apropiindu-se de o cameră de luat vederi Mihai rosteşte un discurs patetic menit să trezească din amorţire un popor întreg ce "îşi topeşte dramul de umanitate care i-a mai rămas după orele de serviciu privind la ecranul unei maşini de tocat creierii - din mici îi face mai mici". Dar - îl vesteşte Pitulice flegmatic - nimeni nu-l mai ascultă: nu mai sunt în emisie. Supermaratonul se termină cu un concurs câştigat - surpriză - de Maria, o fetiţă paralizată. Pentru că a sintetizat într-un cuvânt tema emisiunii (iar cuvântul cerut este, aţi ghicit, fericirea) primeşte 50.000 de dolari. Întrebată ce va face cu ei, răspunde că va merge în străinătate, unde speră să-şi poată recăpăta sănătatea. În culise, Florentin (Marius Florea), energizantul prezentator ce trâmbiţa marele premiu cu gesturi şi mimică de măscărici, frizură punk şi râs de cabotin comentează: "Ţară de handicapaţi. Toţi oligofrenii se dau pe post să-mi strice mie emisiunea." O colegă de breaslă îi răspunde: "Aşa bancuri, aşa public..."

Epilog: afară mijeşte de ziuă. În faţa vilei, foştii colegi (înainte de a pleca înapoi care încotro) se aliniază pe două rânduri pentru o poză de grup. Mihai şi Petru treceau şi ei pe acolo. Biţă, pozarul, când îl vede pe Mihai se scuză nătâng: "Am vrut să te invit, dar nu te-am găsit". Îl invită apoi să intre în grup, el însă preferă să le facă lor o poză. Îi încadrează bine în obiectiv - un clic şi o privire - ultima - aruncată celor care, cu douăzeci de ani în urmă l-au trădat. Lacul Snagov e aproape: aruncă, după o clipă de reflecţie, aparatul în apă. Îl cuprinde pe Petru după umeri şi ies amândoi, încet, din cadru. Rămâne doar priveliştea ceţoasă a lacului. Acordurile muzicii lui Cristian Tarnoveţchi (oboi, ţambal, pian) încheie, în ton de elegie, povestea filmată de Alexandru Sterian şi produsă de Cristina Hoffman împreună cu Nicolae Mărgineanu.

Interpretul lui Petru, actorul Dinu Manolache, se află aici la ultimul rol în film. Asemenea personajului său, a fost el însuşi grav bolnav în timpul filmărilor şi se poate spune că s-a jucat pe sine: a murit la scurtă vreme după aceea. Fii cu ochii pe fericire este ultimul film în care apare şi Dragoş Pâslaru (interpretul lui Mihai), cu puţin înainte de abandonarea carierei actoriceşti şi de retragerea sa la o mănăstire, pentru a căuta - şi el - fericirea în altă parte. După derularea genericului final, şi noi spectatorii - fiecare potrivit dramului de umanitate care i-a mai rămas după orele de serviciu - privim spre ce bucură azi poporul român să vedem dacă merită.



 Toate articolele despre Fii cu ochii pe fericire


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marian Rădulescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer