Nu Cianură, Da FânFest 2007

Am fost la FânFest. A doua oară eu, a patra ediţie ei. De data asta am înţeles un pic mai mult din manifestaţia de la Roşia Montană. În afară de electro, goa trance, d'n'b, rock greu, graffiti-uri, sărit în fîn şi dat cu trotinetele la vale, anul ăsta am văzut un documentar care îmi scăpase iniţial. Noul Eldorado: luminat, marcat, mişcat. Salvaţi Roşia Montană, nu vă lăsaţi cumpăraţi, spuneţi verde, nu corupţiei, nu cianurii, nu poluării. Că despre asta era vorba de fapt.


Cianură Free Zone

Haos total. Corturi împrăştiate, scene dispersate, coline umblate, plăcuţe cu Goa (uai! Goa din India?), punkeri atîrnînd, ecologişti hipioţi, căţărători pe plăci, înotători în tăuri, motoare de enduro cu noroi, mountainbike-uri chinuite, lume străină arsă de soare şi un radio care emite reportaje ecologiste ciudate. FânFest doi (http://www.fanfest.ro/2k7/). Ştiam că se strînge mult popor. De peste tot din lume, de toate felurile, de toate culorile, cu preocupări diferite. Şi anul ăsta ca anul trecut, faţa supărată de pe site-ul oficial şi verde te anunţă că urmează trei zile de distracţie cu scop. De data asta însă cu taxă de campare, forţată de Primăria Roşia Montană. Iar corupţie, iar cumpărare / vînzare de sentimente. Motiv în plus ca să ştim bine de ce ne aflăm de fapt acolo. Gîndim în perspectivă, înţelegem că există valori mai presus de aurul ăla care pentru mulţi locuitori a devenit un blestem. Inscripţia cu "Ana are aur. Gabriel, nu" e pe bune, iar cianura e un pericol al naibii de real. Nu poţi cumpăra orice.

Banii nu sînt totul. Nu poţi muta oseminte, dărîma biserici, distruge vestigii istorice unice în lume doar de dragul profitului. Sau? Sau da: cianurii, poluării, tehnologiei avansate şi isterice, profiţi de trei lei. Apoi abia te miri de ce eşti inundat, trăsnit, infectat. Bine că se spune că România nu gustă cianura. Sper.


Noul Eldorado, vis canadian

De aceea salut iniţiativa, mai ales că toate prestaţiile artiştilor sînt benevole, iar festivalul este non-profit. Poate ar trebui însă pus accentul mai mult pe partea ecologică pentru a se pricepe mai clar că FânFest nu este doar un festival de muzică şi pe lîngă asta, ca anexă, şi un protest ecologic iniţiat de nişte tineri de la Greenpeace. Cu toate astea însă, recunosc că m-am destins total mai ales la cortul Goa unde nu mi-a venit să cred cît de autentic arăta. Chiar ca-n India, doar că, în loc de ocean, aveai în fundal un deal exploatat. Peisaj selenar, muzică de extratereştri, neoane, desene psihedelice, jonglerii cu foc, OM pictat, DJ de Goa-trance. Nemaivăzînd fenomene din astea la noi, m-am emoţionat. La fel şi la cortul de teatru şi electro unde-mi aplaudam trupa de timişoreni şi Dj-i anonimi sau la scena mare unde îmi plăceau Sensor. Dar reuşesc să mă scot din film la un moment dat ca să văd de fapt ce trebuia să văd demult: documentarul maghiar Ùj Eldorado / Noul Eldorado.

Oameni care nu vor să-şi părăsească locurile natale, oameni care zic că nu au ce face cu o sumă mare de bani, dar vor să-şi păstreze mormintele celor dragi, care nu îşi lasă bisericile de izbelişte, care mai cred şi în altceva decît în puterea banului, care afirmă că pentru ei aurul e blestemat. Şi iar oameni: plecaţi cu banii pe case în buzunar, bucuroşi că vin canadienii să investească cu cianură în Apuseni, mîndri că şi-au ajutat copiii cu un leu. După ei, potopul. "Unde să mă mai duc acuma? La dracu!", despre corporaţii de aur şi dezastre ecologice cu cianură de acum numai şapte ani, despre istorie cumpărată cu dolari, despre corupţie şi sărăcie, despre ochiul dracului şi natură, despre viaţă şi moarte. A lor, a ta şi a pămîntului. Pentru că "Munţii noştri aur poartă...". Şi aşa se deşteaptă conştiinţa.

Îţi trebuie o coardă care să vibreze la aceeaşi rezonanţă şi eşti ori pierdut, ori salvat. Tremur însă. Da, există lucruri pe lumea asta de care vreau să ţin cont, ştiu că pot face un gest mărunt ca să schimb cursul istoriei, că, uite, contează şi pot opri un dezastru. Idealisme, Finding Neverland? Pentru că îţi dă prin cap: tu ai venit la distracţie, cu maşini puternice, cu bani de spart, în timp ce oamenii din Roşia Montană îşi aşteaptă deciderea sorţii, împărţiţi în tabere, în sărăcie şi dezorientare. Da investiţiei, nu cianurii, da locurilor de muncă, nu distrugerii naturii. Poate de data asta chiar se întîmplă ceva. Film responsabil. Start.