Interviu cu Tompa Gábor, regizor şi director

M-ar interesa ultimele două stagiuni pentru că înaintea acestora a fost o luptă uriaşă pentru debarcarea ta de la conducerea Teatrului Maghiar de Stat din Cluj.
Oricum, teatrul nu s-a destrămat, dimpotrivă, trupa cu o coloană vertebrală foarte puternică şi-a adunat puterile şi a continuat pe drumul început, scoţînd cîteva spectacole remarcabile. Aşa că din ultimele două stagiuni aş evidenţia Dibuk.

Aceasta ţine de politica ta de-a invita regizori mari din afara teatrului. Pe cine ai invitat în ultima vreme?
În primul rînd David Linder, care este şeful de catedră la actorie la Academia de Teatru din Tel-Aviv, este cel mai cunoscut profesor al metodei Michael Tchekov din lume, în plus a publicat recent o carte la cea mai vestită editură de teatru din lume (de limbă engleză), carte intitulată Corp, voce, imaginaţie. Zinder a realizat un spectacol Dibuk de studio, doar cu 70 de locuri, dar care se joacă de atunci cu casa închisă, nominalizat la premiile UNITER, interpreta principală, Kézdi Imola, luînd chiar premiul "pentru cea mai bună actriţă" pe 2001.

Era debutantă?
Nu, ea jucase cîteva stagiuni la Tîrgu Mureş cînd s-a prezentat la audiţiile organizate de Zinder. Contrar tuturor bîrfelor, că directorul îi influenţează pe regizorii invitaţi în alcătuirea distribuţiilor, atît David Zinder, cît şi ceilalţi au organizat casting-uri, văzînd şi casete, spectacole, discutînd cu candidaţii şi chiar pretinzînd exerciţii tuturor.

David Zinder, am văzut, repetă din nou în teatru.
Repetă pentru actuala stagiune două piese scurte ale lui Tom Stoppard: Adevăratul inspector Hount şi După Magritte. În stagiunea 2001-2002 au fost şi două spectacole semnate de Keresztes Attila. Unul dintre acestea, Răpirea Sabinelor, răspundea cu ironie fermecătoare la adresa teatrului şi publicului acelor provocări amintite, atacurilor din presă. Ultima replică din spectacol era: "Să mai scrieţi!". În aceeaşi stagiune am mai avut invitaţi doi regizori importanţi: David Grant, fostul director artistic al Teatrului Liric din Belfast, care a pus în scenă Traduceri de Brian Frier, o piesă care a avut un succes foarte mare de public, tratînd de fapt problema existenţei culturii minoritare într-o ţară multiculturală. Frier este irlandez din sud, trăitor la graniţa cu Irlanda de Nord. Mona Chirilă a pus Nopţi din cele o mie şi una, un spectacol foarte special, care nu seamănă deloc cu Pilafurile... lui Purcărete. Din păcate, din cauza îmbolnăvirii unui actor am întrerupt seria de reprezentaţii. Se pare că Mona a avut noroc cu unele spectacole. Toate spectacolele Monei Chirilă la teatrul nostru (Nunta însîngerată, Căsătoria, Nopţi... şi D-ale carnavalului, în stagiunea trecută), au fost remarcabile, după părerea mea, şi au avut o soartă vitregă din motive exterioare teatrului. A mai fost un alt spectacol premiat în stagiunea 2001-2002, Pietre în buzunarul tău de Marie Jones, autoare irlandeză care trăieşte la Belfast, în regia lui Keresztes Attila. Premiul a fost acordat de British Council pentru "cel mai bun spectacol cu o piesă britanică". A mai fost şi Carol, în regia mea, un spectacol realizat la Casa Tranzit, o fostă sinagogă, un spaţiu multicultural foarte interesant, piesa prilejuind celor trei actori reuşite remarcabile. Biró József a fost premiat la Festivalul Minorităţilor de la Gheorgheni, Dimény Aron a fost mereu constant şi ce să mai spun despre Csiky András...

Care este totdeauna perfect, indiferent de partitură. A fost o stagiune bună, totuşi "nu încărcată de evenimente", în afară de Dibuk, cred eu.
Adevărat, în schimb, stagiunea 2002-2003 a fost, în ultima vreme, cea mai remarcabilă. Am început cu Julia de Visky András", dramaturgul teatrului.

Omul de încredere şi de concepţii, mîna dreaptă...
Visky şi-a pus amprenta pe structura artistică a teatrului, pe programul său estetic. Julia a fost Szilagy Enikö, care după 13 ani s-a întors în Cluj pentru acest rol. A fost un spectacol foarte greu pentru că a fost un fel de antispectacol, i-aş zice, unde personajul care îşi aduce aminte de anii de exil (modelul fiind chiar mama autorului) stă nemişcat şi cu ochii închişi pe cinci tone de sare în faţa Zidului Plîngerii. Singura acţiune este în final cînd ea se ridică şi trece prin zid. După părerea mea, interpretă ideală, în lume, pentru acest rol, ar fi Pina Bausch. A urmat D-ale carnavalului...

Nu vreau o înşiruire de titluri de piese. Vreau să-mi spui care sunt elementele de program ce se pot vedea în această stagiune pe care o consideri de vîrf.
Aş reveni la Mona Chirilă, care a făcut un D-ale carnavalului prilejuind izbînzi actorilor, precum Bács Miklós în Pampon. Cu această ocazie, Titi Ciupe a revenit la teatru şi a semnat scenografia. Am făcut un spectacol deosebit, inedit pentru teatru, cu opera lui Benjamin Britten Arca lui Noe, pusă în scenă de Selmeczi György, pianist, compozitor, dirijor, regizor de operă. Un spectacol tare frumos - o adevărată sărbătoare populară din punct de vedere al afluenţei de public. Săli arhipline, cum n-am mai văzut de multă vreme.

Se va juca şi în stagiunea aceasta?
Toate spectacolele stagiunii trecute (poate în afară de Poveste de iarnă) se vor păstra pe afiş. După Arca lui Noe a intrat Mihai Măniuţiu cu Tragica poveste a doctorului Faust de Marlowe, un spectacol care se poate aşeza, după părerea mea, între unele împliniri ale regizorului, foarte aproape de Richard al III-lea şi montările lui de vîrf. Este un spectacol de o curăţenie ideatică extraordinară într-un spaţiu scenic inedit şi foarte puternic. Eu, uneori, la spectacolele lui Măniuţiu revendicam fiorul interpretării actoriceşti, aici există mai la toate personajele. Csiky András şi Bogdan Zsolt (Faust bătrîn şi tînăr) sunt extraordinari şi interpretările celor trei Mefistofeles sunt excepţionale, la aceasta adăugîndu-se şi corul de invalizi care delimitează spaţiul cu o prezenţă remarcabilă şi intensă. Cred că spectacolul va avea o viaţă lungă. Deja a luat marele premiu la Festivalul Teatrelor Maghiare din afara graniţelor Ungariei, desfăşurat la Kisvárda, şi a fost selecţionat pentru Festivalul Naţional "I.L. Caragiale" şi, probabil, va face un mare turneu în Anglia. După Măniuţiu a urmat Purcărete...

Cum s-ar spune, din vîrf în vîrf...
Cu o montare care este una dintre cele mai bune ale ultimilor ani la noi, care pleacă de la romanul lui Rabelais, "Gargantua şi Pantagruel" şi ajunge într-un spectacol fără text. Silviu Purcărete declară că Rabelais, marele maestru bijutier al cuvintelor, nu poate fi tradus pe scenă decît fără vorbe. Şi este o mare coproducţie internaţională între teatrul nostru, Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu, compania "Silviu Purcărete" de la Lyon, Teatrul Naţional din Budapesta, Centrul Cultural Francez din Cluj, cu actori din Sibiu şi Cluj, cu actori din Belgia, Ungaria...

Cum crezi că mai poţi să-i aduni împreună?
Acum, în octombrie, spectacolul se va relua şi vom avea o serie de spectacole la Sibiu, Cluj, Bucureşti (Festivalul Naţional se va deschide cu "Cumnata lui Pantagruel"), Craiova, Timişoara, Budapesta, Praga, poate Viena. Alt calup de spectacole sperăm să fie în Marea Britanie şi Franţa (în toamna lui 2004). E un proiect de o amploare extraordinară. Am mai avut o coproducţie cu Teatrul Thalia din Budapesta (ca şi "Julia") cu textul lui Beckett şi "Play", cel mai scurt spectacol al meu - 37 de minute, foarte bine primit la Festivalul de la Sibiu şi care a fost invitat la Paris la Teatrul "Molière", spectacol invitat şi la Bristol şi la Glasgow, la Festivalul Beckett.