De la început în mijlocul organizatorilor, îmbrăcat în negru, cu ochelari de soare şi cu o pălărie tipică romilor, Tamango a bătut cu două linguri deschiderea Festivalului Internaţional de Artă Romani. Pe 31 august 2007, în sala de consiliu a Primăriei Timişoara a răsunat deviza primului eveniment astfel închegat din România şi nu numai: "Luptăm împotriva discriminării!".
Că sîntem o naţiune de rasişti, vezi presa cum reflectă faptele ţiganilor, că românul îl căpăceşte pe rom de ţînc din cauza propriei proaste creşteri au fost şi au rămas discuţiile de masă rotundă şi workshop care se croiesc în jurul unui astfel de eveniment cu mesaj la vedere. International Romani Art Festival (IRAF) a adunat însă imagine şi public în primul rînd în preajma concertelor.
Sînt 50 de tineri implicaţi în festival, majoritatea voluntari, ademeniţi inclusiv din afara Timişoarei. Dorm cîte două ore pe noapte, iar cu cearcănele umflate construiesc în fiecare dimineaţă cîte un nou episod IRAF. Au convins chiar un număr de copii mai mari să bloguiască festivalul prin comentarii zilnice postate pe http://iraf-ro.blogspot.com.
Numai ameninţarea ploii le mai ţine audienţa acasă. Cum norii au fost aproape de festival deja din prima seară - ar fi un motiv -, Dance Trauma şi Kultur Shock au umplut de muzică Parcul Rozelor (reconfigurat pentru evenimente văratice de liber acces), nu însă şi de suficient public.
Moştenirea unei familii de artişti
Pentru patru mîini şi jumătate de oameni cîţi au vizitat Jazz Club Pod 16, locaţie care-şi sprijină zidurile pe malul canalului Bega, Gelu şi Oana Rusu, tată şi fiică, şi-au intercalat paginile de poezie-colaje, de mici momente vesele care să mai rupă din tensiune, respectiv, de cîntece şi dansuri ţigăneşti, într-un spectacol special pregătit pentru festivalul timişorean.
Moştenirea, prezentat în liniştea după-amiezii de duminică, se compune, în esenţă, din relaţia copil-părinte, îmbibată şi de-o istorie personală, şi de-o urmă de nostalgie ancestrală. "Iniţiativa de a prezenta un astfel de spectacol în acest festival a venit din partea mea. Am început să lucrez la el de prin iunie. Conţine şi versuri scrise de tata, dar şi cîntecele noastre de familie. Sînt cîntece păstrate prin moştenire de la părinţii părinţilor mei", a evidenţiat Oana Rusu. Pe cei rămaşi să soarbă diverse pe terasa clubului aşteptînd spectacolul de dans al Simonei Jovic, Gelu Rusu i-a acaparat în relatări şi chiar bancuri, spuse cu har - e uşor observabil - ereditar. Cei care însă s-au grăbit să plece, nu au făcut-o decît pentru a-şi "lipi urechea" de ţambalul lui Marius Mihalache, instalat pentru un concert care a păstrat standardele artistului, în sala Colegiului de Artă al urbei.
Sorin din Shukar Collective s-a întors acasă
Într-adevăr impresionaţi să vadă o scenă de metal ridicîndu-se în mijlocul lor, scenă care prevestea cel puţin muzică într-un spaţiu istoric pentru care Timişoara nu are ofertă culturală constantă, locuitorii Pieţei Traian au format, în seara de luni a festivalului, o mare şi veselă mulţime pătrunsă de ritmurile agitate ale lui DJ Vasile & Shukar Collective. Din tată argintar şi mamă cărămidar, Sorin, solistul trupei, a revăzut, cu ocazia concertului, locurile pe care le-a părăsit acum 35 de ani.
"Eu sînt din Timişoara, din Calea Şagului. La 11 ani m-am urcat în tren şi am coborît la Bucureşti. Am nimerit la o nuntă şi m-au lăsat să cînt şi de atunci cînt întruna", spune el: cînd în Olanda, Germania, Austria, cu Shukar Collective (ţări în raza programărilor recente şi de viitor apropiat), cînd pe la nunţi şi botezuri. "Să ştiţi că nu exagerez cît cer. Mă orientez după om, dacă e mai sărac, îi iau mai puţin." La antipod, tariful pentru cei ce au şi pot e pe la 25 de milioane, în lei vechi.
Doi artişti după gratii
La ceasul anunţat al începerii concertului, deţinuţii încă asamblau scena în curtea interioară a Penitenciarului de Maximă Siguranţă. Idee repetată în istoria culturală locală, de a crea program artistic în spatele gratiilor, cea reinventată de Voichiţescu pentru dimineaţa de marţi a avut un grad de inspiraţie ridicat, măsurabil prin simpatia arătată de populaţia puşcăriei celebrilor Tamango şi Rona Hartner.
Cu un preconcert oferit de trupa internă de muzică şi dans romani a penitenciarului, Penal-Banda, programul tandemului Tamango-Hartner s-a încheiat cu o liberă discuţie între protagonista filmului Gadjo Dilo şi deţinuţi; film proiectat, şase ore mai apoi, pe pereţii Centrului Cultural German.
"Pentru mine, IRAF a fost de la bun început un pretext de a întîlni publicul timişorean, cu atît mai mult cu cît de zece ani nu am mai cîntat în România; apoi, de a vedea cum este perceput aici filmul Gadjo Dilo, care niciodată nu a rulat în cinematografele din ţara mea şi, evident, de a cînta alături de Mahala Rai Banda. Revenind în România, am constatat că, din fericire, oamenii nu s-au schimbat, că şi-au păstrat acea doză de naivitate minunată care înseamnă deschidere, curiozitate, altfel spus, nu au ipocrizia altor societăţi mai dezvoltate. Spun asta, pentru că, aşa cum observ, în România încă nu s-au rezolvat toate problemele; nivelul de trai e foarte scăzut, oamenii o duc încă prost".
O parte dintre ei - cei din Timişoara - ar fi avut ocazia de a savura o "porţie de concert cu Tamango", seara, pe o plută improvizată pe Bega, servind intenţiei organizatorilor de a lăsa stereotipul "te-neci ca ţiganul la mal" să curgă pe apa sîmbetei. Dacă ploaia nu le-ar fi pus muzica la adăpost, mai pe sub pod.
Cărtureşti, divorţ de IRAF
Comunicatul-surpriză din partea respectatului brand Cărtureşti, remis redacţiilor timişorene pe fond nervos încă intens, în a doua zi de IRAF, a semnalat o hibă în disciplina festivalului: "Cărtureşti regretă asocierea cu organizatorii IRAF (International Romani Art Festival) şi le cere scuze tuturor celor care au venit în librăria timişoreană din Mercy pentru a participa la evenimente promise în program şi neonorate de organizatori.
Reprezentanţii librăriei au fost puşi în situaţia extrem de jenantă de a le explica vizitatorilor (mai ales din afara ţării) de ce două evenimente programate în aceeaşi zi, la ore diferite - un vernisaj de fotografie şi o proiecţie de film, urmată de o dezbatere - nu vor mai avea loc. În timpul în care personalul Cărtureşti se străduia să salveze aparenţele, nici un reprezentant din partea IRAF sau din partea Asociaţiei Turn nu a putut ajunge la librărie, pentru a le oferi celor ce aşteptau evenimentele cîteva explicaţii obligatorii.
În aceste condiţii, librăriile Cărtureşti simt nevoia să se distanţeze de IRAF şi să atragă atenţia că «păcălelile» din program nu îi sînt imputabile. Cum comunicarea cu organizatorii IRAF lipseşte total, Cărtureşti anunţă că anulează colaborarea de duminică, 2 septembrie 2007, de la ora 15 («Trece vara bine-mi pare, noi cu toţi avem culoare - tratament pentru obraz - salon de bronzat»), chiar dacă făcuse toate pregătirile necesare derulării acestui eveniment". În aceste condiţii, organizatorii IRAF au reprogramat salonul-cu-obrazul peste două zile, totuşi fără să ofere, deocamdată, o explicaţie lămuritoare privind (ne)întîmplarea.
"Răspunsul la comunicatul Cărtureşti am să-l dau la finalul festivalului. Evenimentul nu s-a ţinut din motive obiective. Totuşi, niciodată nu am să mai colaborez cu Cărtureşti", este precizarea momentană făcută de preşedintele festivalului, actorul Adrian Voichiţescu. Astfel, două puncte în minus din programul IRAF au fost compensate, sîmbătă seara, de concertele Fanfarei Savale din 10 Prăjini şi al celor de la Nightlosers plus Elvis Romano, în Parcul Rozelor; de-a stînga tarabe cu lanţuri şi cruciuliţe, de-a dreapta "bisericuţe" de oameni săltăreţi. În total, parcă, lume cam puţină.