Ice, Ice Baby - Blades of Glory

Oarecum similar anterioarei isprăvi filmice a lui Will Ferrell, Talladega Nights, proaspătul Blades of Glory comportă aceeaşi tematică, devenită deja o obişnuinţă a filmografiei sus-numitului, şi anume competiţia sportivă lipsită însă, cel mai adesea, de sportivitate. Atenţie, cu menţiunea că în duo-ul sine qua non (în fond, sportul e mai frumos cînd e practicat în echipă, nu?), a apărut un nou "outsider" în materie de Frat Pack, Jon Heder, şi că testosteronul curselor de maşini a fost subţiat în favoarea unui patinaj artistic "mai aşa, ca pentru fete".

Pe scurt, extrovertitul Chazz Michael Michaels e masculin şi rebel, blajinul Jimmy MacElroy e adolescentin şi delicat - ambii se urăsc însă reciproc şi cu patimă. Ghinionul (a se citi o lipsă acută şi generalizată de fair play) face ca cei doi să fie eliminaţi din competiţia de simplu şi să fie siliţi să acţioneze la secţiunea dedicată perechilor. De aici, o suită de bancuri care mai de care mai deocheate (şi nu neapărat de bun gust) ce au de-a face cu poziţiile clasice ale patinajului artistic şi care, executate bărbat cu / la / pe bărbat, sînt cel puţin discutabile. Din fericire pentru întreaga iniţiativă, ce şchioapătă dezechilibrat nu numai din pricina acestui gen de umor pe alocuri îndoielnic dar şi din cauza unui excesiv de agresiv Ferrell (parodierea americanului de condiţie medie şi cu educaţie zero a cam început, pe mine personal, să mă plictisească) pe care Heder n-are cum să-l ţină-n frîu, filmul este scris de doi fraţi şi regizat de un duo ce pare a lucra numai la dublu (scurt-metrajele Angry Boy şi Culture). Prin urmare, noţiunea de "pereche" este un concept atît de bine înţeles încît realizatorii oferă partiturile cu adevărat suculente rivalilor într-ale patinajului, echipa frate-soră Van Waldenberg (Will Arnett şi Amy Poehler, soţ-soţie şi în realitate şi în Arrested Development) care jonglează cu tot soiul de comploturi menite să le elimine adversarii dar şi (cireaşă pe tort), cu promisiunea unui incest în toată regula...

Şi astfel, Blades of Glory devine, pe nesimţite, ocazia perfectă pentru a remarca feţe mai noi (mai talentate?) ale comediei contemporane. Măcar aşa se evită monotonia...