Am fost cîteva zile în Polonia, într-o deplasare organizată de Institutul Polonez din Bucureşti. Dacă la Varşovia s-a stricat vremea de cum am ajuns, la Lodz, unde am stat o zi, era frumos. Oraş muncitoresc încă din secolul XIX, Lodz păstrează fabrici şi case din cărămidă, construite după 1850. O frumuseţe. Investitori cu bani încep să le reamenajeze şi să facă din ele case de locuit sau restaurante. Am făcut fotografii ca japonezii, după principiul "Cum a fost în vacanţă?" "Nu ştiu, n-am descărcat încă pozele".
În Manchesterul Poloniei - cum i se spune oraşului Lodz (care se pronunţă "ugi"), a filmat şi David Lynch pentru Inland Empire. Atît de tare s-a îndrăgostit de oraş, încît la hotelul unde trage de obicei rezervă aceeaşi cameră, iar aceasta îi poartă deja numele.
Nu ne-am dus totuşi la Lodz pentru turism, ci ca să vizităm celebra Şcoală de Film din oraş, fondată în 1948, la care au învăţat cei mai mari cineaşti polonezi - Andrzej Wajda, Roman Polanski, Jerzy Skolimowski, Krzysztof Kieslowski sau directorul de imagine Pawel Edelman. Rectorul, care e prieten cu Andrzej Wajda, ne-a spus că aşteaptă şi studenţi români, care pot face un an pregătitor de polonă şi pe urmă cinci ani de cursuri fără să plătească nici o taxă, pentru că România e membru UE. Şcoala din Lodz nu e singura şcoală de film din Polonia, dar e singura care poate susţine doctorate, în consecinţă, cum spune rectorul, pregăteşte toată concurenţa. La Gdynia, unde am ajuns cîteva zile mai tîrziu, ne-am întîlnit cu directoarea Şcolii de Film "Andrzej Wajda", care e de fapt o master school, la ea apelînd de regulă cineaşti care au deja o facultate de film în spate, şi în orice caz un proiect pe care vor să-l dezvolte. Pe www.wajdaschool.pl sînt mai multe informaţii pentru cei interesaţi, mai ales că deadline-ul înscrierilor pentru anul viitor e în noiembrie.
Că Polonia are tradiţie în film e o platitudine. În acest an s-au făcut 37 de lungmetraje poloneze datorită Legii Cinematografiei din 2005, care a instituit, după modelul francez, ca şi la noi, acel fond de colectare a unui procent din încasările instituţiilor care au de-a face cu filmul - săli de cinema, televiziuni, distribuitori etc. Bani sînt tot mai mulţi, multiplexuri de asemenea (1.000 de săli de cinema în toată ţara). Există şi filme, deci marfă pentru Festivalul Filmului Polonez de Ficţiune, ajuns la a 32-a ediţie.
Katyn nu e printre cele mai bune filme ale lui Wajda
În competiţie au fost şase debuturi de lungmetraj, dar cei cu care am stat de vorbă se plîngeau că se debutează greu, cam pe la 40 de ani. Am văzut şi filme mai puţin reuşite, dar care nu se pot compara cu filmele slabe româneşti. Aş spune că sînt filme medii, la care poţi aduce obiecţii cu privire la scenariu, regie etc., dar pe care măcar le poţi numi filme. Am văzut, de pildă, cel mai nou film regizat de marele actor Jerzy Stuhr, Korowod / Twists of Fate, un fel de Logodnicii din America în ceea ce priveşte drama unui bărbat care a colaborat cu Securitatea, dar combinat şi cu o romanţă tinerească edulcorată şi lălăită, plus alte subploturi care făceau din film o varză fiartă (filmul a luat totuşi premiul pentru scenariu, datorită numelui regizorului). Ca s-o scurtez, filmul care mi-a plăcut cel mai mult din cele văzute în festival se numeşte Sztuczki / Tricks, e al doilea film al regizorului cuadragenar Andrzej Jakimowski, şi a luat la Gdynia premiul cel mare, după ce fusese selecţionat la Veneţia.
Cu o reverenţă la un moment dat făţişă faţă de Amélie, filmul e povestea unui băiat care locuieşte într-un orăşel şi care construieşte o lume mitico-magică modificînd realitatea destul de tristă - un tată care şi-a părăsit familia, o soră care dă degeaba acelaşi examen pentru un post, plictiseala unei veri galbene arse la gară, printre trenuri care vin şi pleacă. Din fericire, Institutul Polonez vrea să prezinte filmul şi la Bucureşti. (Mi-am adus aminte că cel mai cunoscut critic de film din Polonia, Tadeusz Sobolewski, ne-a spus că nu a văzut în festival nici un film de talia lui 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile, iar noi am luat-o şi ca pe un compliment.)
Am mai văzut la Gdynia şi cel mai recent film al lui Andrzej Wajda, Katyn, primul lungmetraj de ficţiune despre masacrul din 1940 de lîngă Smolensk.
Atunci, sovieticii au asasinat cu pistolul în ceafă mii de ofiţeri polonezi (unii spun 20.000). Toată lumea cu care noi am vorbit la Gdynia a fost interesată să ne afle părerea, şi vă spun şi de ce. Katyn nu e printre cele mai bune filme ale lui Wajda (în vîrstă de 82 de ani), dar subiectul e atît de dureros pentru polonezi încît ei văd filmul cu criteriile estetice obliterate. Cum spune tînărul critic Mateusz Werner, "pe noi filmul ne emoţionează înainte de a-l vedea". Categoric, ultimul capitol al filmului e cel mai dur şi cel mai bun. E momentul-cheie, pregătit de trei sferturi de academism de multe ori plictisitor: cel în care ofiţerii sînt executaţi dezonorant şi pămîntul este aruncat peste groapa comună, amuţind tragedia pentru 60 de ani. Opinia publică poloneză aşteaptă încă o reacţie oficială din partea Rusiei, o recunoaştere tardivă şi morală, pentru că, aşa cum se ştie, pînă acum nici URSS, nici Rusia n-au vrut să accepte responsabilitatea măcelului.