Liga kitsch-ului - The League of Extraordinary Gentlemen

Duşi pe copcă sunt cei şapte samurai. Cei şapte ai noii ere sunt replici ale personajelor memorabile care au existat odinioară. Banda desenată (1998, realizată de Alan Moore) i-a decupat şi lipit umăr la umăr, acum filmul îi aduce în carne şi oase, într-un kitsch memorabil, în cu totul alt fel. Ne imaginăm: s-a mers pe sistemul Loto-Pronosport. Mai multe bile cu bileţele au fost introduse în urnă. Pe bileţele: numele eroilor. S-a tras la sorţi, s-a extras bila cîştigătoare. Şapte cu totul. Comandoul menit să salveze lumea (pentru că e anul 1899 şi, dacă nu se face ceva, e pe cale să înceapă un război mondial) e gata.

Omul invizibil e bun în echipă. Prezenţa lui discretă face înflorituri necesare pe războiul de ţesut al intrigii. Mina-vampirina e bună nu numai pentru că e singura femeie din echipaj. Ea e soţia regretatului Jonathan Harker, devenită chimistă din pricina sîngelui al cărui gust bogat în fier tot prin Contele Dracula l-a aflat. Căpitanul Nemo e bun nu numai pentru a fi totul politically correct (căci lipseşte negrul), dar şi pentru că pune la dispoziţie submarinul Nautilus, echipat pe dinafară cu o lăţime de sabie, iar pe dinăuntru cu săli largi, coloane şi aşa mai departe. Dr. Jekyll e bun pentru că scoate la iveală, sub influenţa poţiunii, pe Mr. Hyde, şi muşchii lui sunt absolut necesari într-o producţie de aventuri. Tom Sawyer este reprezentantul Lumii Noi. El a venit de peste Ocean pentru a se alătura team-ului, ca membru al serviciilor secrete americane (în condiţiile astea, trebuie să fim mîndri că în acest best of al lumii bune avem şi noi o reprezentantă, pe Mina-Globulina). Latura pretenţioasă, libertină, livrescă e reprezentată de Dorian Gray care, pentru că vine dintr-un mediu literar, decadent, va fi şi trădătorul. Pen'ce? Pentru a reintra în posesia tabloului cu pricina (totuşi, nici un cuvinţel despre Oscar Wilde), drept pentru care nu e ratată secvenţa morţii sale din faţa tabloului (dacă tehnologia a ajuns unde a ajuns, era păcat să nu fie speculată).

Cireaşa de pe tort e The Hunter (Sean Connery, uraaaa), convins să revină din Africa (unde a rămas probabil după Medicine Man). El este creierul echipei, factorul coagulant, şenzitivul (miroaşe pericolele de la o şută de iarzi), şarmantul care-şi presimte sfîrşitul (iar finalul său deschide portiţa pentru un sequel).

Cu o aşa dream team, orice e posibil.

Deşi pe la început dădea de înţeles că ar vrea să fie o parodie, filmul realizat de Stephen Norrington (fost realizator de efecte speciale) se potoleşte pe latura asta şi merge sobru, pînă la sfîrşit, ca un film de aventuri fantezist şi plin de efecte speciale. Fantezist, pentru că orice se poate întîmpla, inclusiv ca Mr. Hyde să dea peste un monstru şi mai cărnos decît el, ca să nu mai spunem că Mr. Hyde devine chiar un butucănos de înţeles, cu care Dr. Jekyll se conversează în oglindă şi-l laudă ca pe un dulău de stînă. Dar umorului i se pune cep destul de devreme, aventura îşi pierde din interes, Mina-Globulina are cînd părul lins, cînd încreţit (probabil şi monteurul a fost atît de prins de poveste încît a uitat să facă racordul), iar misiunea crucială, atît de schematic trasată încît toată desfăşurarea de forţe devine un pretext pentru un muzeu vivant şi interactiv al figurilor de ceară. Dacă i-ar fi băgat pe Ceauşescu şi pe savanta lui nebună, probabil că tabloul ar fi fost mai complet (sic).