Un film cult, referinţă obligatorie pentru cinefili şi regizori, inclusiv români, de-a lungul celor peste 30 de ani care s-au scurs de atunci, este Butch Cassidy şi Sundance Kid (SUA, 1969), regia George Roy Hill, cu: Paul Newman, Robert Redford, Katharine Ross, Cloris Leachman ş.a.
Povestea celor două figuri legendare ale Vestului, jefuitori de trenuri şi spărgători de bănci mai întîi, mai apoi dorind doar o viaţă liniştită în preriile Americii de Sud, dar neputînd să îndepărteze fatalitatea care-i urmăreşte pînă acolo, i-a impresionat pe toţi cei care au urmărit-o, atît pentru conţinutul propriu-zis, interpretat ca un imn adus prieteniei şi dragostei, cît şi pentru realizarea artistică, datorată cuplului de aur care-i încarnează pe cei doi outlaws şi mîinii foarte inspirate a regizorului George Roy Hill.
Finalul peliculei, celebrul stop-cadru cu cei doi prieteni ieşind din adăpost în faţa ploii de gloanţe (şi doar atît), a fost socotit epocal şi a servit drept sursă de inspiraţie pentru numeroşi regizori în filme ulterioare. Mai demult, a fost difuzat pe HBO un excelent documentar care dezvăluie adevărul din spatele legendei şi al romanţării, trasînd parcursul sud-american al celor trei (cei doi ex-bandiţi şi buna lor prietenă) pe baza unor investigaţii documentare de un profesionalism exemplar.
Trio-ul excepţional căruia i se datorează reuşita acestui film s-a mai reunit încă o dată, în 1973, pentru Cacealmaua / The Sting (Premiile Oscar pentru film şi regie), acelaşi regizor, meşteşugar cu mînă sigură care în aceste filme s-a depăşit pe el însuşi, şi aceiaşi doi mari actori în fruntea distribuţiei. George Roy Hill (n. 1922), în afară de aceste două filme, nu a excelat, dar nici nu a coborît sub o ştachetă situată la un nivel destul de decent. Alte cîteva filme ale lui: Şcoala tinerilor căsătoriţi (1962, ecranizare după Tennessee Williams, cu juna Jane Fonda), Abatorul nr. 5 (1972, ecranizare după capodopera lui Kurt Vonnegut jr.; din păcate filmul nu s-a văzut la noi, aşa că nu ştim cum a fost onorat dificilul pariu), Mica romanţă (1979, un excelent film pentru adolescenţi, cu Laurence Olivier), Lumea lui Garp (1982, ecranizare după John Irving, cu Robin Williams).