O lume a exceselor - Overdose

Lumea din Overdose este o lume a exceselor: exces de iubire, exces de ură, de comunicare, de lipsă de comunicare, de falsitate, de gelozie, de tot ce vă poate trece prin cap. Singurul lucru care nu este în exces este tandreţea umană, din ea au mai rămas nişte doze foarte mici, care sunt prizate doar pentru a atenua efectul distructiv al celorlalte doze luate în exces, iar acest lucru se simte.

Personajele, patru oameni debusolaţi din Los Angeles, au nevoie şi de tandreţe tot în supradoză, iar atunci când nu reuşesc să o obţină intră în sevraj. Susan, o scriitoare de cărţi pentru copii, Claire, o militantă pentru drepturile femeilor afgane (şi în general pentru orice "cauză nobilă" care o poate face să îşi uite frustrările), Wesley, un fotoreporter mereu prezent în zonele de conflict şi David, soţul frustrat şi drogat, prins într-o căsnicie care îl îngrădeşte interacţionează pe rând unii cu alţii sau toţi în acelaşi timp, încercând să se suprime şi să se umilească unii pe ceilalţi, în mod conştient sau inconştient, pentru a-şi confirma încă o dată lor înşine că, în tot tumultul care îi înconjoară, ei au o existenţă cât de cât stabilă. De aceea Susan nu îl părăseşte pe David, chiar dacă este prinsă într-o relaţie umilitoare şi sufocantă pentru ea, de aceea David revine la droguri, de aceea Claire se agaţă cu disperare de evenimente mondene şi demonstraţii care la un moment dat devin fără sens şi fără miză, de aceea Wesley pleacă în Afganistan, unde îşi şi pierde urma. Fiecare dintre ei îşi ia propria supradoză: Susan este copleşită de viaţa de cuplu, dar revine mereu la ea, David este copleşit de lupta cu drogurile, dar revine mereu la ele, Claire este copleşită de singurătate şi de moartea mamei ei (care a murit strivită sub un maldăr de cumpărături - supradoza ei, de altfel), şi atunci îşi ia supradoza de demonstraţii şi proteste (între atât de mulţi oameni poţi să uiţi de singurătate sau, dimpotrivă, să te simţi mai singur ca niciodată), iar Wesley este la rândul său copleşit de ororile pe care le vede, în calitatea sa de fotoreporter în zonele de conflict, dar se întoarce la ele, pentru a privi moartea în faţă şi a-şi reconfirma că trăieşte.

Textul ca atare, al autoarei dramatice Kelly Stuart (prezentă la premiera târgumureşeană a spectacolului), brutal şi scris fără anestezie, este abordat de către regizoarea Alina Nelega cu toată forţa, dar în acelaşi timp şi cu prudenţă. Ea reuşeşte să prindă întreg sarcasmul scriiturii, sarcasm învăluit în pericolul căderii în didacticism, lucru care este însă evitat tocmai prin abordarea personajului Claire cu o foarte mare doză de ironie, astfel încât, respectiva doamnă, apărând îmbrăcată în costumaţie de guru, predicând despre negarea valorilor umane şi despre oprimarea femeilor din Afganistan, dar în acelaşi timp dezlegându-şi limba după două pahare de vin şi împroşcând cu venin în cei din jurul ei (inclusiv în Susan, care pare a fi o prietenă foarte apropiată, dacă nu chiar cea mai bună prietenă a ei), nu face altceva decât să atragă atenţia asupra lipsei de substanţă şi de coloană vertebrală a acestui tip uman, menţinând în acelaşi timp şi întregul spectacol (şi text) în echilibru. Cu toate astea, în felul în care este conceput personajul, Claire, pe lângă faptul că agasează, reuşeşte şi să înduioşeze, dezvăluindu-şi latura extrem de vulnerabilă, frustrările şi tristeţile date de singurătate şi de nepriceperea ei în a crea legături umane cu cei din jurul său.

În interpretarea Monicăi Ristea Horga, personajul Claire are substanţă şi umor, are şi doza necesară de ridicol, dar şi de suferinţă. Actriţa se foloseşte de o paletă largă de resurse interpretative, pe care le dozează şi le combină cu mare atenţie, intuind şi înţelegând complexitatea personajului pe care îl interpretează, controlându-l cu atenţie şi descifrându-i paradoxurile, compunându-l cu deosebită inteligenţă şi aplomb, reuşind în acest fel să îl facă să funcţioneze ca un liant între lumea îngrădită a lui Susan şi lumea aventuroasă şi aparent eliberatoare a lui Wesley. Explozivă sau reţinută, tempestuoasă sau pur şi simplu de o tristeţe sfâşietoare, Monica Ristea Horga face din acest rol un adevărat studiu profesionist al comportamentului uman.

De la Claire ajungem în mod firesc la Susan, interpretată de Elena Purea, care de această dată îşi conturează personajul sub forma unui vulcan sub presiune, fără curajul de a exploda. Cu vocea gravă (mai gravă decât de obicei) şi privirea pierdută, consumată de o ardere interioară distrugătoare, actriţa reuşeşte unul din cele mai bune roluri ale sale, dezvoltând şi mai mult personalitatea sa artistică, extrem de complexă (şi aş fi putut spune - dacă m-aş fi pripit - completă) şi până acum. Abordarea acestui personaj o recomandă pe Elena Purea, fără doar şi poate, ca pe una dintre marile actriţe ale momentului.

La fel, Nicu Mihoc, îl compune pe Wesley sotto voce, mergând astfel în întâmpinarea lui Susan, aşa cum a fost creată ea de Elena Purea. Dezvoltându-şi personajul cu subtilitate, în timp ce îl menţine pe aceeaşi linie a calmului, păstrându-şi vocea la un nivel mai scăzut decât cel al celorlalţi, chiar şi în momentele foarte tensionate, dar redând tensiunea şi prin tonalităţi şi priviri, actorul creează un Wesley misterios, care dă iluzia de independenţă şi aventură, care poate funcţiona ca o posibilă scăpare pentru Susan, dar care rămâne în final doar un tren pierdut. Nicu Mihoc îşi compune rolul ca pe o partitură de contrabas care subliniază dar şi contracarează prin calm şi subtilitate agitaţia unui trio de viori care din când în când pot deveni stridente.

David este desenat de către mai tânărul actor Marius Turdeanu, pentru care acest rol reprezintă de fapt adevărata lansare. Ceea ce era până acum în mare măsură doar intuit, devine prin acest spectacol certitudine: Marius Turdeanu este un actor vulcanic, intens, de forţă, care îşi menţine personajul la aceeaşi intensitate pe tot parcursul spectacolului. Electrizant şi expansiv, interpretul descifrează atent datele lui David, făcându-l pe rând să fie ticălos, sadic, vulnerabil, disperat. Ca temperament şi abordare, personajul lui Marius Turdeanu răspunde celui creat de Monica Ristea, reuşindu-se în acest fel un dialog de intensităţi diferite, încrucişat, între personaje, orchestrat cu mână fermă de către regizoare.

La fel ca şi decorul şi spaţiul de joc (minimal, o scenă dominată de un ecran luminat în verde, pe care se proiectează pe parcursul spectacolului scurte filmuleţe definitorii pentru relaţiile dintre personaje şi pentru relaţiile personajelor cu ele însele), relaţia dintre cei patru este matematic gândită, trasată geometric, cu precizie, însă marele plus este că toată această geometrie este umplută de o simţire violentă, care conferă acea intensitate şi acel efect de şoc pe care îl resimte spectatorul. Cu o ilustraţie muzicală pe măsură (respectiv un cover hard rock al melodiei lui Sinatra My Way), bazându-se pe un text alert, structurat filmic, legat şi intens, Alina Nelega reuşeşte să îşi depăşească standardele de până acum, realizând un produs teatral care electrizează, şochează şi impresionează.


Teatrul Ariel Underground Târgu-Mureş

Overdose
de Kelly Stuart
Versiunea în limba română: Alina Nelega şi Ioana Visalon
Regia artistică: Alina Nelega

Distribuţia:
Monica Ristea Horga (Claire)
Elena Purea (Susan)
Marius Turdeanu (David)
Nicu Mihoc (Wesley)
Şi cu: Mariana Iordache, Cornel Iordache.