Recent, la Cassandra, am trăit două seri de teatru împreună cu studenţii ultimului an de facultate, coordonaţi de prof. univ. dr. Adriana Popovici.
În prima seară am văzut spectacolul cu Treapta a IX-a, de Thomas Ziegler (piesă publicată în 1999, în Antologia realizată sub egida Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu), un examen de "actorie" la clasa conf. univ. Ştefan Velniciuc, sub îndrumarea lui Liviu Lucaci (cadru didactic asociat) şi Şerban Fuiu (preparator universitar). Este o piesă amară, în care cele patru personaje feminine ne descoperă chipul şi tensiunea unor drame puternice, legate de alienare şi alcoolism, conflicte familiale, încercarea (tardivă?) de regăsire a firului de iubire şi comprehensiune dintre mamă şi fiică ş.a.m.d. Partituri dificile, greu de întrupat chiar şi de către actriţe cu o mare experienţă profesională. Dificultăţile sunt parcurse însă cu manifestă sensibilitate şi remarcabilă dăruire, oferind nu de puţine ori clipe de notabilă intensitate emoţională, pe fondul unei corecte descifrări a caracterelor şi a relaţiilor dintre personaje. Mai timidă pe alocuri, dacă ne referim la Simona Şaiu (fiica), uşor "ieşită din priză", dar cu o bună revenire în final, în cazul Danei Rotaru (mama), pîndită pe parcurs de o nefastă linearitate, în ce o priveşte pe Carmen Lopăzan, ori dimpotrivă, exploatînd poate mai mult decît se cuvenea datele temperamentului ei vulcanic, cu riscul de a-şi acoperi partenerele, dacă ne gîndim la Dana Stroe, altfel inspirată în parcurgerea drumului de la comedie la dramă - iată şi cîteva "pete în soare" din evoluţia protagonistelor acestui spectacol, urmărit cu interes şi satisfacţie de public. Le-am enunţat, tocmai spre a opera cu respectul şi cu exigenţele bine meritate de aceste tinere şi talentate interprete.
Cea de-a doua seară de teatru ne-a fost oferită de studenţii clasei regretatului prof. univ. Dem Rădulescu, pregătiţi de George Ivaşcu, în calitate de cadru didactic asociat, şi, în acelaşi timp, de regizor al spectacolului Omoară-l pe aproapele tău! realizat după două piese de Mrozek. În prima, intitulată Pe jos, suntem martorii unui carusel de situaţii dezvăluit în chip cinematografic, ce scot la iveală caractere, destine, atitudini şi reacţii distincte, în confruntarea cu războiul, fie evocat, fie invocat, dar mereu prezent în conştiinţa personajelor. Eroii se întîlnesc întîmplător, conversează, se agaţă unii de alţii ori se confruntă, tot acest discurs relevîndu-ne nu numai implicaţiile şi efectele războiului în plan social-psihologic, dar şi crize de comunicare sau comprehensiune ce ţin de condiţia umană, în general. Am remarcat talentul şi vioiciunea unor interpreţi, în frunte cu Rodica Ionescu, adevărata revelaţie a spectacolului, o "fetiţă" de un metru şi un pic, convingătoare şi seducătoare în rolul "fiul", Adina Stan, Viorel Cojocaru, Ana Pasti, Silvia Gîscă, Iulian Postelnicu şi, cu unele rezerve privind tuşa prea groasă a personajului, Alexandru Papadopol ("Tatăl"), cel care susţine cea mai întinsă partitură a reprezentaţiei.
Al doilea discurs scenic este inspirat de Curcanul lui Mrozek, cu titlul Mîine seară se improvizează, si reprezintă un text preferat de regizorul George Ivaşcu, deoarece l-a abordat ca test pentru studenţii-absolvenţi, cu patru ani în urmă. Acest "teatru în teatru", cu un savuros mariaj între rigoare şi improvizaţie, dar şi cu o poftă de joc a interpreţilor de-a dreptul cuceritoare, a reuşit să ridice în final sala în picioare. Alexandru Papadopol (poetul-regizor), Aurelian Bărbieru (căpitanul), Viorel Cojocaru (pustnicul), Iulian Postelnicu (prinţul), Monica Ciută (Laura), Ion Kivu (Rudolf), Maria Popistaşu (hangiţa) şi, nu în ultimul rînd, "corul fetelor" (Rodica Ionescu, Adina Stan, Ana Pasti şi Raluca Oprea) sunt eroii parodiei de un haz nebun, inspirată de lumea scenei. Chiar dacă nu în toate poantele au efectul scontat, chiar dacă protagoniştii îşi mai pierd ici-colo fie suflul, fie spontaneitatea, credem că am asistat la o demonstraţie de umor de foarte bună calitate. Văzîndu-i pe interpreţi, cu tinereţea, ingenuitatea şi histrionismul ce irumpe din scenă în chip "bestial", minut cu minut, cucerind sala, fără ca spectacolul să facă apel la vulgarităţile şi trivialităţile astăzi la modă, am regretat încă o dată că scenele din ţară şi micul ecran sunt atît de zgîrcite cu aceşti tineri plini de talent, de fantezie şi de bun gust, în timp ce unii comici "vestiţi", dar foarte prăfuiţi, au ajuns să acapareze şi să vicieze, totodată, gustul public.