A fost şi Anim'est, ediţia a doua... Scurtmetraje, lungmetraje, studenţeşti, româneşti, animaţiile s-au desfăşurat şi au concurat timp de 10 zile (5-14 octombrie) la trei cinematografe din Bucureşti. Filmele: tocmai bune să te afunzi într-o sală de cinema cu ele şi să uiţi de vremea de-afară. Spectatori: cam puţini, dar cunoscători.
La Elvira Popescu
Aceeaşi atmosferă ca întotdeauna. Aceiaşi tineri "cu preocupări culturale" care se aşteaptă la o ţigară în faţă, pe scări, apoi se aşează în fotoliile joase din sală, cu gesturi familiare. Acelaşi bătrînel simpatic, cu vestuţă, care proiectează filmele şi care mi-a povestit odată că este pasionat de cinema-ul asiatic. Aceeaşi doamnă binevoitoare de la casă, care, dacă ştii să-i zîmbeşti frumos, te lasă să te joci de-a vînzătoarea de bilete în locul ei, dar numai pentru cîteva minute.
Ce am reţinut din secţiunea "scurtmetraje studenţeşti" (oare cum fac criticii de film de le ţin minte pe toate?): o poveste gotică cu crimă & amor şi cu gîndaci în rolurile principale (Balad of Mary Slade), o istorie plină de umor (tipic englezesc) a unor prieteni cam rataţi care visează să se îmbogăţească inventînd tot soiul de maşinării stupide (The Adventures of John and John), un basm trist despre "băieţelul urît într-o lume rea şi ostilă" care învaţă (previzibil, dar înduioşător) să devină scamator şi să se împace cu urîţenia lui (Maestrul de ceremonii), o animaţie absolut delicioasă despre micii noştri prieteni de bucătărie - mucegaiul, praful & bacteriile, atît de simpatic desenaţi şi personalizaţi, încît nu puteai să nu ţii cu ei în războiul teribil cu robotul-de-făcut-curăţenie (Dreckmonster) şi o utopie neagră (Programul zilei / Le programme du jour) despre vieţile noastre robotizate şi uniformizate. După o oră şi jumătate de poveşti animate, chiar dacă nu erai un fan al genului (precum subsemnata), îţi doreai să nu se mai termine.
Din păcate, destul de puţini bucureşteni s-au hotărît să intre în această aventură, în mare parte probabil din cauza joburilor de la care nu poţi scăpa ca să vezi, de pildă, Antologia animaţiei poloneze programată la orele amiezii, dar şi a cinematografelor din categoria "de nişă". Poate că la un multiplex lumea ar fi dat năvală, măcar din curiozitate.
La Cinema Europa
Am ajuns într-o seară pentru o parte din scurtmetrajele internaţionale, reuşind să conving pe cineva, destul de greu, să mă însoţească, am constatat că erau cam 10 spectatori în sală, cu tot cu noi. Am mai constatat că, de cînd n-am mai fost pe acolo, cinematograful s-a renovat şi arată chiar decent. Cei 10 spectatori s-au distrat însă de minune, au rîs în hohote şi au aplaudat. Nici n-aveai cum altfel la Totul va fi în regulă / Everything Will Be OK - povestea absurdă, de un umor negru savuros, a lui Bill, un personaj compus din două mînuţe, un cap, un trunchi dintr-o bucată şi două picioruşe anemice, care parcurge drumul pînă la nebunie şi-napoi, trecînd, de fapt, "doar" prin automatismele vieţii zilnice. La fel şi la Claxonaţi, vă rog / Horn OK Please, o animaţie englezească din figurine de plastilină (adorabile şi multiculturale) care se perindă prin taxiul unui şofer indian tipic. Şoferul visează să-şi ia o maşină mai bună la super-ofertă şi sfîrşeşte prin a-şi face maşina praf şi a pierde toţi banii. N-am înţeles (mai) nimic din filmul Amintirea cîinilor / La memoria dei cani, care, de altfel, a luat şi premiul secţiunii respective, ceea ce dovedeşte că părerea publicului amator şi cea a juriului nu prea au, cîteodată, nici în clin, nici în mînecă. Tocmai de aceea s-a inventat premiul publicului, sponsorizat de un proaspăt radio online, care oferea spectatorilor ochelari de hîrtie...
În timp ce filmele rulau pe ecranele cinematografelor, în oraş se puteau găsi şi animaţii ceva mai statice şi liniştite. Mai precis, pe hîrtie sau în cărţi. La sediul ArCuB. Pe strada Batiştei, dacă intrai cu curaj şi urcai pe o scară cam îngheţată la etajul unu, unde o doamnă destul de lipsită de entuziasm îţi spunea că "mai urcaţi, vă rog!", dacă ajungeai apoi la etajul doi, unde te întîmpina o altă doamnă, aflată în faţa unui bufet cu "platouaşe" cu fursecuri, care-ţi indica din priviri că n-ai ajuns unde trebuia, şi dacă, mai apoi, luîndu-ţi inima-n dinţi, mai urcai încă un etaj, dădeai, în cele din urmă, într-o cameră destul de prietenoasă şi intimă, de Pow Wow, o expoziţie-librărie-bibliotecă de benzi desenate, organizată de asociaţia Jumătatea plină. Dacă, aşadar, reuşeai să treci de toate obstacolele şi să ajungi acolo, nu avea de ce să-ţi pară rău, pentru că te puteai delecta, în premieră, cu transpunerea în benzi desenate a Travesti-ului lui Mircea Cărtărescu, de către un mare desenator francez, Edmond Baudoin. De fapt, un roman grafic în toată regula, apărut la editura L'Association (specializată în bandă desenată literară), roman pe care, la o adică, puteai să îl şi cumperi contra sumei de 16 euro. Asta în caz că nu mai aveai răbdare să apară şi varianta românească... Şi, pentru că vorbim de romane grafice, iată ce se mai găseau pe acolo: biografia lui Kafka, Orfeu în Infern desenat de Dino Buzatti, Maestrul şi Margareta, Persepolis al Marjanei Satrapi, bandă desenată de autor, cărticele ilustrate de buzunar, o sumedenie de rarităţi ale genului BD.
În ciuda ploii de sîmbătă, am ajuns din nou la Elvira Popescu cea prietenoasă, pentru festivitatea de închidere, părîndu-mi rău că am ratat seriile Mihaela şi Miaunel şi Bălănel care rulaseră la Union, probabil spre bucuria tuturor nostalgicilor. Doi tineri în spatele meu vorbeau obsesiv despre "tovarăşii" lor şi "o cameră cu vedere la munte". Probabil nimeriseră din greşeală, pentru că, după primele filme premiate, şi-au luat rapid tălpăşiţa. În rest, seara s-a desfăşurat în linişte, s-au anunţat premiile şi toată lumea şi-a văzut de treabă, mulţumită că, pînă una-alta, acest festival de animaţie (făcut cu mult entuziasm) măcar există, ceea ce este un început bun. Despre vestitul Arthur et les Minimoys al la fel de vestitului Luc Besson, pot să vă spun doar că este un film la care n-are nici un sens să vă duceţi dacă n-aveţi copii...