Cînd am fost recent la Festivalul Filmului Polonez de Ficţiune de la Gdynia (prin amabilitatea Institutului Polonez) am văzut un film foarte frumos, de care mi s-a făcut deja dor ca de o persoană. Se numeşte Sztuczki (în engleză, Tricks) şi e scris şi regizat de Andrzej Jakimowski. A primit anul acesta, la Veneţia, Premiul Label Europa Cinémas, precum şi Premiul Laterna Magica. La Gdynia, a luat mai multe premii, printre care şi pe cel mai important. Faţă de multe filme care se fac azi, Sztuczki (se pronunţă Ştuchki) este cinema adevărat.
Locul acţiunii: un orăşel polonez, căruia îi poţi spune orăşel, şi nu sat, pentru că are clădiri cu mai mult de două etaje, dar într-o delăsare perfectă. Oamenii sînt săraci, distracţii nu sînt în afară de o cîrciumă cu terasă unde se poate şi dansa. Un loc cum sînt multe în Polonia (ca şi la noi).
Timpul acţiunii: azi, care e la fel ca ieri. Vara, cu aerul ei colorat care umflă penele porumbeilor, cu culorile pe care le dă faţadelor scorojite. Orice an de după 1989, căci poţi cumpăra maşini americane la mîna a patra şi te poţi înscrie la nesfîrşit la un concurs pentru un post la o firmă ţinută de un italian.
Personajele principale: Stefek - un puşti blond ca din Creangă, numai că nu rîde la soare, ci se uită cruciş, pe furiş la tatăl său care i-a părăsit pe el, pe sora lui şi pe mama de mult, iar acum schimbă trenul în gara lor. Tatăl nu-l ştie. Stefek pune la cale un plan.
Elka - sora lui Stefek. Roşcată, slabă, sceptică. Încearcă să obţină un post la firma italianului. Învaţă italiană în bucătăria cîrciumii cu terasă. Se ţine cu un băiat cu motocicletă, Jerzy, deşi mai mult timp petrece cu Stefek.
Personajele secundare: Jerzy, care îşi ia maşină americană ca s-o aducă pe Elka de la lucru, mama lui Stefek şi a Elkăi, şi mai ales tatăl, care aterizează ca un porumbel călător în costum, la intervale regulate, neştiind că se apropie tot mai mult de casă.
Şi acum urmează ce e mai important:
Strategia: Stefek e de părere că poţi provoca evenimentele după cum doreşti, dacă eşti dispus să sacrifici ceva, printr-un gest simbolic. Pentru a-l face pe tatăl său să se oprească mai mult timp în oraş, el aruncă monede pe şine. Trenul e cît pe ce să calce un beţiv; sărind să-l ajute, tatăl îşi pierde trenul lui. Stefek ştie că repetiţia e magică. El face frecvent antrenamente cu soldăţeii lui pe care îi pune între şine să oprească trenurile. Mai tîrziu îi va pune de o parte şi de alta a uşii pentru a-şi împiedica tatăl să iasă din cîrciuma gării.
Procedura: Micile evenimente se repetă pînă încep să se precipite. Ele sînt legate de plimbările lente şi concentrate ale lui Stefek prin orăşelul scăldat de soarele vacanţei, de liniştea care ascunde torsul mecanismului magic pus în funcţiune de Stefek, de porumbeii pe care Stefek reuşeşte pînă la urmă să-i facă să iasă din cuşca lor, deşi ei nu ascultă decît de stăpînul lor.
Reverenţe evidente: Amélie de Jean-Pierre Jeunet, în secvenţa în care Jerzy şi Elka, pe urmă şi cu Stefek între ei, ca într-un sandviş, merg pe motocicletă cu vîntul în plete, o mică senzaţie de eliberare dintr-o existenţă care nu le prea dă motive de fericire. Reverenţe însă şi din strategia lui Stefek, din procedură, din aerul mitico-magic ce umple filmul.
Cel mai important capitol al filmului - normal, cel în care tatăl pierde trenul, nu reuşeşte să fugă din cîrciuma gării şi, pînă la următorul tren, o ia prin oraş, recăpătîndu-şi, cu fiecare casă şi fiecare cunoscut întîlnit, amintirile. Porumbeii - care fuseseră ai lui - dau ocoluri strategice incursiunii lui în trecut. Incursiune minată la tot pasul de posibile deturnări, urmărite de Stefek, de departe, cu inima mică-mică. Vampa oraşului pare să-l fi prins în mreje pe tatăl fustangiu, care, scăpat ca prin minune, pare să sucombe farmecelor sirenelor rurale, iar apoi riscă să se înece în rîul adînc de 10 centimetri. Pînă la urmă, îţi doreşti atît de mult ca tatăl să ajungă în fine la magazinul unde lucrează fosta lui nevastă şi să se împace cu ea, cu Stefek şi cu Elka, încît, dacă nu se va întîmpla aşa, el nu va frînge numai inima lui Stefek, ci şi inima ta. Cum se termină basmul veţi afla, probabil, la anul, cînd e posibil ca filmul să fie adus la Bucureşti.
Sztuczki, 2007.
Scenariul şi regia: Andrzej Jakimowski.
Cu: Damian Ul, Ewelina Walendziak, Rafal Guzniczak.