Gândul / martie 2007
Cu exact un an în urmă, avea loc la Berlin, în Teatrul Schaubuhne am Leihniner Platz, lectura piesei Kebab, scrisă de Gianina Cărbunariu. Peste douăsprezece luni, mai exact miercuri, 28 martie 2007, această piesă a avut premiera în limba germană pe scena prestigiosului teatru condus de regizorul Thomas Ostermeier. "Ne-am grăbit să facem spectacolul ca să fim primii, să fie o premieră în limba germană. Aşa e tradiţia la Schaubuhne", mi-a spus Ostermeier după spectacol. Cunoscând publicul german, el s-a declarat încântat de atenţia cu care a fost urmărit spectacolul, fiindcă, "dacă povestea nu-i captează, de obicei se foiesc în scaune sau chiar ies din sală".

De data acesta nu numai că n-au ieşit, dar i-au scos pe actori de şase ori la aplauze. Regizorul Enrico Stolzenburg, autorul spectacolului, cunoaşte destul de puţin realităţile româneşti, deşi a vizitat România. Pariul lui a fost tocmai acela de a nu insista asupra unei etichete cu o anume naţionalitate, ci de a plasa personajele într-o contemporaneitate în care naţionalităţile se amestecă, iar dramele dezrădăcinării şi dezumanizării sunt comune. Asta nu înseamnă că regia se apropie cu căldură de trioul imaginat de autoare - Mădălina, fata exploatată de iubitul ei, Voicu şi Bogdan, amândoi aliaţi în afacerea cu site-ul porno ce o are ca protagonistă pe fată. Dimpotrivă, spectacolul e rece şi foarte crud, pe alocuri brutalizând hotărât sensibilitatea spectatorului. Cele câteva mici scene emoţionante, care te apropie de personaje - cum e aceea în care cei doi băieţi "adulmecă", la concurenţă, parfumul de pe încheieturile delicate ale fetei -, sunt imediat contracarate de ciocniri dureroase între nevoia de a iubi şi de a fi iubită a femeii şi indiferenţa rece, dispreţuitoare a celor doi, care fac bani de pe urma ei. O scenă împinsă până aproape de limita suportabilului dă întreaga dimensiune a umilinţei suferite de fată: într-un microfon de care este îndemnată să-şi lipească gura, ea scoate sunete sacadate mimând sexul oral, în timp ce unul dintre bărbaţi o filmează, privind-o cu o curiozitate rece, plictisită.

Kebab în varianta germană (traducerea Gheorghe Pascu) e un spectacol fără menajamente, jucat într-un ritm foarte special - când dinamic, cinematografic, imitând succesiunea diapozitivelor, ale căror imagini sunt despărţite de "perdele" de întuneric, când încremenit, de parcă ar cădea într-o buclă temporală. Este un spectacol cu mult diferit de cel produs la Bucureşti de Teatrul Foarte Mic şi regizat chiar de către autoare, cu titlul mady-baby.edu, spectacol care accentua dimensiunea politică a textului. Aici e vorba de trei fiinţe pierdute, ale nimănui, care au dezvoltat o bizară dependenţă, jucând fiecare şi rolul victimei, şi pe cel al călăului. Frica lor este redată prin sunete, prin zgomot, iar microfonul e nu numai un simbol falic, ci şi arma crimei pe care cei doi o fac pentru a scăpa de fata însărcinată. Refuzând emoţia şi compasiunea, reducând umorul la minimum, spectacolul creează privitorului un şoc de conştiinţă, lăsând urme adânci în memoria spectatorului care are astfel acces la dramele din apropierea lui, pe lângă care s-a obişnuit să treacă indiferent. Cine îl vede, cine aude personajele declarându-se "carne de kebab" va ezita să-şi comande data viitoare delicioasa mâncare şi va privi, probabil, mai atent, cu înţelegere umană, pe acela care i-o vinde.

Lansarea Gianinei Cărbunariu ca autor dramatic pe scena germană - asistată de la bun început de Institutul Cultural Roman din Berlin - va continua astă-seară, la Leipzig, unde i se joacă în premieră piesa Stop The Tempo, pentru ca la începutul lunii aprilie să urmeze o altă versiune a textului Kebab, jucată la Teatrul Kammerspiele din München.
De: Gianina Cărbunariu Regia: Enrico Stolzenburg Cu: Lea Draeger, David Ruhland, Rafael Stachowiak

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus