După o perioadă mai agitată, de convulsii interne provocate de imixtiuni politice şi de schimbări la nivelul conducerii, la Botoşani lucrurile, cele teatrale cel puţin, par să se fi aşezat în matca lor firească. Formula managerială găsită de autorităţile locale - cu Traian Apetrei, director, şi Volin Costin, director artistic, a dat primele ei roade la începutul lui octombrie, când chemarea a sunat pentru Zilele Teatrului Mihai Eminescu. Gândul botoşănenilor a fost să arate criticilor, atâţia câţi au putut răspunde invitaţiei, în inflaţia şi suprapunerea de reuniuni festivaliere ale perioadei, câteva dintre cele mai importante realizări ale ultimului an. Strategia artiştilor botoşăneni ţine de un anumit firesc managerial al momentului: se încearcă atragerea publicului local, fără prezenţa căruia creaţia nu şi-ar atinge finalitatea, rămânând un act în sine, dar şi a publicului învecinat geografic, cel din Suceava, unde nu există o instituţie teatrală şi unde trupa de la Mihai Eminescu susţine o micro-stagiune permanentă, beneficiind şi de sprijinul financiar al autorităţilor bucovinene; se caută implicarea intelectualilor în viaţa scenică; se mizează pe lucrul cu regizori cu cotă, unii dintre ei la prima colaborare aici, precum Alexander Hausvater, alţii deja deveniţi apropiaţii aşezământului, precum Ion Sapdaru; se luptă pentru menţinerea unui nucleu stabil de actori, cu care să se poată face un repertoriu solid; sunt creditaţi regizori tineri, care să impună inovaţia, cu riscurile aferente.
În această din urmă categorie se înscrie invitarea regizorului Gelu Badea, care a abordat A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, premiera deschizând programul Zilelor Teatrului. Spuneam cu "riscurile aferente", pentru că nu întotdeauna tinereţea şi îndrăzneala regizorală echivalează cu o propunere artistică de calitate. În această (neplăcută pentru toată lumea) postură s-a plasat şi Gelu Badea, care n-a găsit în resursele sale creative forţa de a articula un spectacol coerent. Regizorul a vrut o versiune neconvenţională, actuală, şi a început prin a umbla la text, scurtându-l masiv. Nu tocmai inspirat, căci a pierdut din vedere logica evenimentelor şi nici n-a câştigat în dinamism. Pentru că ceea ce a scurtat din piesă, a întins prin jocul actorilor, iar senzaţia de lungire inutilă a fost prezentă şi chinuitoare. Peter Brook, cel care vorbea despre teatrul mort, spunea că în această artă diavolul se numeşte plictiseală, iar teoretizările sale se potrivesc foarte bine ca atribute pentru versiunea scenică în discuţie. Intervenţiile regizorale nu s-au limitat numai la forfecarea piesei; ele au continuat şi cu personajele, pe care directorul de scenă le-a regândit şi metamorfozat într-atât încât abia dacă le mai recunoşti. Preocupat să se lupte cu Shakespeare (deşi, e clar, fac parte din categorii de greutate diferite!), Gelu Badea a uitat (sau n-a mai avut nici timp, nici putere) să lucreze cu actorii. Consecinţa: fiecare a făcut ce şi cât a putut din punct de vedere interpretativ. Destul de puţin! Orsino e un Hamlet vlăguit, Viola e predictibilă şi ternă, Olivia e într-o transă inexplicabilă, Malvolio e, în ciuda strădaniilor actoriceşti, ori tocmai de aceea, forţat şi artificial. Nimic nu pare să fie la locul său în versiunea lui Gelu Badea: comedia nu mai e comedie; deşi textul shakespearian se aude în litera lui (atâta cât a mai rămas), nu are mai nimic din spiritul "bătrânului Will". Sunt momente (dese) când se alunecă spre grosier, se cade în vulgar, probabil cu scopul de a plăcea cu orice chip publicului. O budă, ca acelea de la ţară, este element principal de decor (!?). Un Trabant roz intră şi iese din scenă, fără rost estetic. Doar soluţiile scenografice vizuale realizate de Mihai Pastramagiu dau o pată de culoare în acest spectacol catalogabil cel mult ca mediocru. Nici nu-i de mirare că mulţi dintre spectatori au renunţat să-l mai urmărească, la pauză părăsind sala.
În ciuda eşecului cu A douăsprezecea noapte, pe care trebuie să şi-l asume regizorul, iniţiativa botoşănenilor de a coagula un program special sub genericul Zilele Teatrului Mihai Eminescu trebuie salutată. Trei producţii recente, o întâlnire a directorilor de teatru care au dezbătut proiectul de completare a Legii teatrelor şi au pus la cale constituirea unei asociaţii proprii, dezbateri, lansarea site-ului oficial al Teatrului Mihai Eminescu au fost puncte în agenda Zilelor.... Organizarea impecabilă, tipăriturile de calitate, dorinţa echipei de a fi văzută, de a face performanţă arată că la Botoşani există un potenţial uman şi artistic care merită urmărit în continuare.
A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, la Teatrul Mihai Eminescu Botoşani
Regia: Gelu Badea
Scenografia: Mihai Pastramagiu
Muzica: Constantin Panait
Cu: Daniela Bucătaru (Olivia), Lenuş Teodora Moraru (Viola), Petronela Chiribuţă (Maria), Sorin Ciofu (Orsino), Gheorghe Frunză (Sir Toby), Cezar Amitroaei (Sir Andrew), Bogdan Muncaciu (Malvolio), Eduard Sandu (Feste), Florin Aioniţoaei (Sebastian), Ioan Apostoliu (Curio), Traian Andrii (Antonio), Dragoş Radu (Fabian), Mihai Donţu (Valentin); data premierei: 8 octombrie 2006.