Independenţă de spirit şi eleganţă artistică - Memorias del subdesarrollo

Pentru cei care cred că filmele din lumea a treia sunt simpliste şi unidimensionale (deci neinteresante) Memorias del subdesarrollo / Amintiri despre subdezvoltare, bazat pe scrierile lui Edmundo Desnoës, poate fi un film-surpriză. Realizat de Tomas Gutiérrez Alea, un artist ce "simbolizează perfect independenţa de spirit, eleganţa artistică şi umanismul cinematografului cubanez" (Paulo Antonio Paranagua), Amintiri despre subdezvoltare este o curajoasă interogare asupra actualităţii revoluţiei. Regizorul a sprijinit revoluţia şi a rămas în Cuba până la moartea sa.

La curent cu tendinţele culturale ale vremii sale, Alea imprimă Amintirilor o sensibilitate europeană (trădată de alternanţa ficţiunii cu secvenţele documentare de arhivă, a imaginilor poetice şi a naraţiunii literare cu tehnica flash back-ului - toate amintind de Hiroshima, Mon Amour al lui Alain Resnais, de alte filme şi regizori din nouvelle vague, în special de Godard, de poetica suprarealistă şi umorul lui Buñuel, de capodoperele lui Antonioni: L'avventura, Noaptea / La notte, Eclipsa / L'eclisse, Deşerul roşu / Il deserto roso şi chiar de fellinianul Otto e mezzo) şi o libertate de stil neegalată în Cuba.

Protagonistul filmului, observă Paranagua, aruncă asupra societăţii cubaneze a anilor 60 "o privire totodată dezabuzată şi lucidă, autoironică şi reflexivă, tratând cu francheţe contradicţiile intelectualilor şi ale societăţii marcate de subdezvoltare." Sergio (Sergio Carmona Mendoyo), un tânăr intelectual burghez cu alură şi purtări de playboy, este un om ce trece printr-o acută criză identitară (replică rapel: "Totul mi se întâmplă fie prea repede, fie prea târziu.") - se simte sleit de orice urmă de vitalitate, bătrân la cei treizeci de ani ai săi - şi hoinăreşte prin viaţă fără nici un rost, fără să poată acumula experienţă, fără să se "dezvolte". Rămas la Havana (în timp ce prietenii şi familia s-au refugiat în Florida), anti-eroul Amintirilor asistă la evenimentele politice ale momentului (culminând cu debarcarea de la Playa Giron, surprinsă în cadrele de final), neştiind dacă să participe activ la revoluţie sau să rămână un simplu spectator, preocupat de viaţa sa amoroasă. Tot ce va face este să observe, voyeuristic, oamenii cu telescopul aflat în somptuosul său apartament, situat la ultimul etaj al unui bloc elegant din centrul Havanei, la care - forţat de noua politică a naţionalizării - va trebui să renunţe mai devreme sau mai târziu. Astfel, filmul trasează paralele între starea de "subdezvoltare" a Elenei (Daisy Granados) - noua prietenă a lui Sergio, pe care încearcă s-o educe, s-o "europenizeze" spune el, "subdezvoltarea" (stagnarea) politică a Cubei post-revoluţionare şi "subdezvoltarea" implicării sale politice.

În 1971, la doar trei ani de la premiera filmului, Fidel Castro declară război "imperialismului cultural" în cadrul Primului Congres al Educaţiei şi Culturii: artiştii şi scriitorii trebuie să respingă "toate manifestările culturii decadente, produse ale societăţilor măcinate de contradicţii". În 1973, chemat să primească un premiu special acordat de Societatea Criticilor de Film din SUA, regizorului i s-a refuzat viza de ieşire din ţară pentru a putea participa la ceremonie.