Pledoarie pentru poveste - Pinocchio la Teatrul Ion Creangă

La mai bine de un secol de cînd florentinul Carlo Collodi încredinţa tiparului povestea de-acum celebrului Pinocchio, ea se dovedeşte la fel de proaspătă şi emoţionantă astăzi, aici, pe scena Teatrului Ion Creangă, unde s-a mai întrupat şi cu decenii în urmă, binemeritîndu-şi interesul cu care au înconjurat-o nenumărate edituri şi prestigioşi regizori de teatru sau film din întreaga lume.

Spectacolul pus în scenă cu manifest profesionalism de Cornel Todea beneficiază de o scenografie bogată, cu valenţe de ceremonial (Viaceslav Vutcariov), seducătoare prin pitorescul, eleganţa cromatică şi expresivitatea costumelor, cu detalii sugestive, adeseori ironice, la care se adaugă antrenantele scene muzical-dansante (coregrafia lui Păstorel Ionescu) şi sonorităţile viu colorate, alese tot de regizor, cu efecte notabile pentru ritmul şi cursivitatea spectacolului. Lumea celor mari şi mici, lumea personajelor vii şi a păpuşii de lemn însufleţite prin har şi iubire, lumea teatrului, a circului, a cabaretului şi revistei sau a crîşmelor pierzaniei defilează prin faţa ochilor noştri, împreună cu păţaniile lui Pinocchio şi cu acel sentiment al ludicului, ce traversează întreaga reprezentaţie, stîrneşte bucuria jocului pe scenă şi buna dispoziţie în sală.

Spectacolul este generos cu cei mai tineri spectatori prin umorul său, prin peripeţiile, ingenuitatea şi slăbiciunile eroului, învăluite în imagini pline de fantezie, consonante cu închipuirea copiilor, dar şi prin "morala" acestor peripeţii, oferite în general discret şi convingător, fără să distrugă "corola de minuni" a poveştii. Această nouă întîlnire cu Pinocchio este generoasă şi în cazul publicului adult, deoarece printre întîmplările bine cunoscute ce jalonează destinul lui Pinocchio regizorul ne vorbeşte, tot cu un umor inspirat şi acroşant, lipsit de ostentaţie, despre lumea noastră, lumea derizoriului artistic sau a cărţii devenite Cenuşăreasă, despre nevoia de poveste şi tandreţe, care, odată împlinită, ne poate ajuta să trecem mai uşor peste platitudinile cotidiene, dacă nu peste norii ameninţători ai acestui început de mileniu.

Dar acelaşi spectacol este deosebit de generos în primul rînd cu bravii lui interpreţi, din toate generaţiile, de la minunata Ani Creţu (Pinocchio), remarcabilă prin jocul nuanţat, mimica expresivă, plasticitatea corporal-gestuală şi dezinvoltura mişcării uneori acrobatice, pînă la "veterana" Alexandrina Halic (Greierele), greu de uitat datorită performanţei celor trei decenii în care l-a interpretat pe Pinocchio, această alăturare de generaţii în distribuţie fiind şi ea edificatoare pentru ideea de continuitate pe aceeaşi scenă, de victorioasă supravieţuire a unei poveşti şi a iubirii cu care ea este răsplătită şi astăzi, deopotrivă, de tineri şi vîrstnici, de actori şi de public.

Generozitatea se conjugă aici nu numai cu pitorescul partiturilor, ci şi cu varietatea situaţiilor de joc, menite a pune în valoare felurite mijloace de expresie, aptitudinile de actori, dansatori şi cîntăreţi, capacitatea interpreţilor de a capta atenţia şi chiar reacţiile micilor spectatori ori de a smulge surîsul din privirile adulţilor. Fie în evoluţii bine individualizate, aşa cum se întîmplă cu Boris Petroff (Gepetto), Cristian Irimia (Mangiapoco), Anca Zamfirescu (Povestitorul), Dumitru Anghel (excelent în Vînzătorul de haine vechi), Cornelia Pavlovici (Zîna cea bună), Sybilla Oarcea (Hangiţa), Florina Luican (Zîna cea rea), Marioara Sterian (Directorul circului), Mircea Muşatescu (Omul cu sacul), Ion Gh. Arcudeanu (Giangio lăptarul), Marius Nănău (Omul cu catalige), fie prin vigoarea şi coerenţa jocului "în cuplu" dovedite de Marina Procopie (Vulpea) şi Daniel Tudorică (Motanul) sau de Mirela Busuioc (Bufniţa) şi Ioana Giughină (Şoimul), interpretarea oferă momente de surpriză şi bucurie cu nimic mai prejos dacă ne referim la energica ivire în scenă a "trupei lui Mangiacopo", a "dansatorilor cu melon şi baston", a "muzicanţilor şi acrobaţilor din arena circului" ori a "copiilor călătorind spre Ţara minunilor", în rîndul cărora, alături de unii dintre actorii numiţi mai sus, i-am remarcat pe Claudia Rednic, Mihaela Beţiu, Vera Linguraru, Marcel Andrei, Ilinca Atanasiu ş.a.

Uşor pîndit de mici nesincronizări în momentele dansante (nu în cele voit parodice) de cîte un racord mai "leneş" între tablouri sau de unele ezitări privind relaţia interactivă dintre protagonişti şi publicul foarte tînăr, spectacolul Teatrului Ion Creangă îşi anunţă din start o carieră de succes pentru toate vîrstele şi anotimpurile. O carieră de altfel binemeritată de către una dintre cele mai gingaşe poveşti ale copilăriei noastre...