Tîrgul de Carte Gaudeamus 2007 s-a impus, în timp, ca principalul eveniment de toamnă al vieţii editoriale. S-a declarat că ar fi cel mai mare tîrg din această zonă a Europei, după numărul de expozanţi şi cel de vizitatori. Care în acest an a ajuns la 96.000. Dar, aflat la a XIV-a ediţie, tot la Romexpo, tîrgul parcă a intrat în etapa de clasicizare. Ceea ce a adus şi prăfuirea.
Desigur, nu e vina Radioului public care susţine acest tîrg, mai ales că e unul dintre puţinele produse culturale reuşite ale unei instituţii publice. Dar tranziţia s-a încheiat, iar tîrgul ar trebui să devină un spaţiu al întîlnirii între scriitori şi cititori. Nu o piaţă mai mare de carte, în care se vînd obiecte, ci un loc în care fenomenul literaturii să capete o formă. Lansările nu sînt decît o parte din acest spectacol care ar trebui livrat publicului. Reţeta clasică a reducerilor (între 10 şi 50% la acest tîrg) nu poate înlocui prezentarea adecvată a cărţilor.
Bestseller blond într-o lume de pernuţe
O altă problemă a acestui tîrg e haosul creat prin amestec. Lîngă edituri medicale stau cele de copii, lîngă universităţi stau ziare, iar spaţiul central e dominat de 4-5 edituri, care-şi construiesc standuri megalomane şi lipsite de farmec. Cum estetica şi designul nu au încă prieteni la editurile româneşti, rezultatul e enervant. Ziarul Adevărul a vrut să lanseze o serie de autor şi pentru aceasta a construit o imitaţie de studio de lectură-bibliotecă, în lemn masiv, de un kitsch obositor, unde oricînd ai fi aşteptat să apară cîte-un lector profesionist, gen Ion Cristoiu. Nu a fost Cristoiu, ci un bestseller blond, obsesia celorlalţi participanţi. Apoi standurile unor edituri respectabile care se întindeau mult şi degeaba. Două standuri simpatice răsăreau din marea plictiseală: cel al editurii Publica (singurul non-stand-concept, pentru că era de fapt compus din pernuţe puse pe o scară, unde oamenii se odihneau şi citeau; cam singurul loc unde se putea citi din tîrg) şi, surpriză, cel al Institutului Cultural Român, fermecător prin simplitatea lui şi albul relaxant care-o genera. La extrema negativă regăsim standuri "de pe vremuri": afişe scrise cu pixul, reduceri la cărţi imemoriale şi feţe acre.
Cărţi premiate, wireless fără acces
Tîrgul e şi o competiţie formală, chiar dacă nu pare. Există o democraţie specială la Gaudeamus, bazată pe votul cenzitar şi pe colegii de electori. Votul publicului e întotdeauna important, chiar dacă niciodată nu am văzut numărarea voturilor. În acest an, cea mai rîvnită carte a tîrgului s-a transformat în Cele mai rîvnite cărţi ale tîrgului: volumele din seria Ernest Hemingway, apărute în Biblioteca Polirom, publicate de Editura Polirom. Evenimentul editorial al anului, din perspectiva unui import cultural, a fost bine primit de public: Hemingway reîncărcat, prin efortul "diplomatic" al lui Bogdan-Alexandru Stănescu şi cel de traducere al lui Radu Pavel Gheo şi Ionuţ Chiva. Pentru presă, cea mai rîvnită carte a tîrgului a fost Istoria urîtului, coordonată de Umberto Eco şi publicată de Editura Rao. S-au mai acordat şi trofee editurilor (fără a oferi o motivare argumentată a publicului), şi alte premii, pînă la unul de tip Miss Lectura.
În fond, problema tîrgului e că nu oferă o perspectivă asupra fenomenului social numit carte şi asupra urmării sale, numită lectură. Întîlnirile se fac în acelaşi stil, ca şi lansările: se aduc doi-trei autori mai cunoscuţi, se spun trei vorbe, se aplaudă, se oferă autografe. Dar niciodată nu se merge mai departe. De fapt, nici publicul nu e educat să cerceteze cu atenţie ce înseamnă o carte, o editură etc. El vine să cumpere pentru că e ieftin. Astfel, evenimentele conexe nu contează. Expoziţia de fotografie Gabriel García Márquez merita vizitată, la fel şi mini-saloanele legate de ştiinţă, cercetare şi tineri. Pe de altă parte, la un tîrg aşa de mare nu exista un sistem de semnalizare şi de coordonare. Accesul la Internet exista în teorie, în practică trebuia găsit singurul om care alocă adrese IP într-un tîrg brăzdat de unde radio.
Totuşi, ce trenduri se pot observa? Cartea pentru copii revine în industrie. Cartea de marketing şi personal branding e altă prezenţă a acestui tîrg, la mai multe edituri. Oferta de ficţiune e de departe cea mai importantă, dar nu putem stabili dacă totul se reduce la ficţiunea de consum. Şi, de la an la an, importanţa acordată scriitorilor români creşte. Oare pentru că sînt mai buni sau pentru că editurile investesc mai mult? În concluzie, un tîrg liniştit, în care toţi au loc, de la scriitorii străini aduşi de Ambasada Franţei, pînă la vaca mov şi alte metode de medicină naturistă. Un singur tip îşi vindea cărţile aproape gratis la intrarea în tîrg. Şi era tare mulţumit.