Aşa cum monsieur Jourdain făcea versuri fără să ştie, tot aşa şi fratele lui Moş Crăciun, Fred, era psiholog fără să ştie. "Nu există copii neascultători", spune el, "ci doar copii care nu au fost ascultaţi. Sau copii care sunt supăraţi". Pe când Moş Crăciun împarte copiii în ascultători şi neascultători, folosindu-se de clasicele dosare dar şi de globul de zăpadă care arată, ca o oglindă, năzbâtiile împricinaţilor, Fred, fratele mai mare (care nu şi-a ţinut promisiunea de a fi cel mai bun frate din lume, dragostea iniţială pentru fratele mai mic transformându-se treptat în furie şi revoltă în faţa comportamentului hiperprotectiv al părinţilor), îi clasifică după experienţa proprie. Da, nu există copil neascultător. Un adevăr pe care Moş Crăciun, cu toată bunătatea şi altruismul lui, îl învaţă de la fratele cel fără de căpătâi, fratele şmecher şi oportunist.
Fred Claus nu e un film moralizator, cum nu e nici unul de excepţie. Cu o distribuţie bună - Paul Giamatti (Santa Claus), Vince Vaughn (Fred, dar şi coproducător al filmului), Kevin Spacey (Clyde), Kathy Bates (mama Claus), cele aproape două ore te transportă, cu umor, din lumea reală şi dură a termenelor de plată a ipotecii la Polul Nord, în atelierele unde se construiesc jucăriile pe care le va distribui Moş Crăciun. Ateliere pe care răzbunătorul Clyde le doreşte închise pentru totdeauna şi de aici sabotajul care va duce la trezirea conştiinţei lui Fred. Da, nu există copil neascultător şi fiecare copil trebuie să primească o jucărie.
Dacă fiecare copil va primi o jucărie ori nu, rămâne de văzut, şi asta dacă doriţi să râdeţi un pic, să vă amintiţi de scrisorile copiilor voştri către Moş Crăciun, de momentele când vă puneaţi în pielea lui şi mâncaţi prăjiturelele puse sub brad pentru acesta. Dacă doriţi să vă bucuraţi şi să vă deconectaţi, pur şi simplu.