Berea lui Manole: spune pe bune!

Multă vreme am crezut că nu m-a născut mama cu vreo sensibilitate aparte pentru teatru. Pînă cu ceva ani în urmă, singura piesă care îmi plăcuse a fost una de la o serbare de şcoală, în care eu jucam rolul lui Catalog Împărat, cu o coroană de staniol pe cap, acoperit cu o mantie făcută dintr-o perdea roşie, iar colegii mei de clasă se tîrau în genunchi pe lîngă mine, rugîndu-mă să le dau note mari. Uite că n-aveam chef, i-am spart pe toţi, dar să trecem...

Cînd am început să asist la performanţele "profesioniştilor", am dat peste nişte spectacole cel puţin ciudate. Cel mai mult m-a şocat că actorii de pe scenă urlau orice replică, maimuţăreau orice scenă banală, nu aveau nimic din firescul lumii, care se spune că e un teatru. Las deoparte chiriţele şi apuşii de soare. Ţin minte un spectacol în care, la final, toţi actorii, după ce au vorbit una alta - mă rog, chestii de viaţă -, s-au dezbrăcat în pielea goală şi s-au urcat într-un copac. Sau altul în care o doamnă stimabilă a explicat publicului cît de ignorant este, cîntînd la o bandă de scotch. În timp, după ce am văzut cîteva spectacole făcute de adevăraţi profesionişti, mi-am dat seama că nu eu aveam probleme, ci unii oameni de teatru încremeniţi în proiecte fie poporaniste, fie post-postmoderniste. Dar să trecem...

Aflu dintr-un comunicat de presă că pe 11 aprilie 2007, la Sibiu, un spectacol produs de Asociaţia Femeilor în Artă, după texte de Iulia şi B.P. Hasdeu, a suferit "un grav prejudiciu artistic": numitul Marius Manole, actor, a intrat băut pe scenă - ba chiar şi cu o bere în mînă! -, s-a abătut de la "traseele regizorale", "a intercalat în text comentarii personale" şi s-a adresat "slobod" către public, vorbindu-i despre condiţia deloc roză a artistului. Prin modul în care a fost conceput, comunicatul semnat de confraţii lui Marius pare un text scris de Caragiale. Regret enorm că n-am fost martor la un asemenea spectacol. Merita toţi banii. Şi asta nu pentru că îmi place show-ul ieftin, ci pentru că admir reacţia omului viu - fie ea chiar şi exagerată - faţă de manifestările coclite cu veleităţi de artă. Ştiu că Marius Manole e un tînăr actor foarte apreciat, care a trebuit să muncească mult şi să îndure şi mai mult pentru a-şi construi o carieră. Cred că poate să fie şi mai apreciat pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume, chit că nu l-a avut decît cu o bere în mînă. Sînt convins că dacă ar fi să povestească toate mizeriile din lumea teatrului românesc, conform sloganului "Spune pe bune!", n-ar putea merge pînă la capăt doar cu un Sprite, ci i-ar trebui măcar o sticlă de votcă.