noiembrie 2003
Rashomon, martor tăcut al confesiunilor dintre cele mai cutremurătoare, al trecerii timpului şi al condiţiei efemere a omului prin lume, a omului care se defineşte prin faptele sale, a găsit la sala mică a Naţionalului din Târgu-Mureş o nouă modalitate de a ni se releva: spectacolul montat de m.chris.nedeea, regizor tânăr, care, în urmă cu câţiva ani, punea în scenă la sala mică a Naţionalului din Cluj de această dată, spectacolul Zapp... de Ştefan Caraman, conceput ca lucrare de diplomă. De atunci şi până acum, se poate vedea cu ochiul liber, practicarea teatrului (din câte am înţeles este un regizor care lucrează tot timpul) i-a aprofundat gândirea, i-a maturizat modalităţile de abordare şi de expresie. Textul ales acum este o adevărată capcană, având în vedere filmul lui Akira Kurosawa, cu acelaşi titlu, din 1951, un film care a făcut istorie, şi proza lui Akutagawa Ryiunosuke, o proză densă, sugestivă, în care se pune accentul pe psihic, pe trăire. Pentru a le reda pe scenă, trebuie neapărat să ai, cum spuneam puţin mai înainte, o gândire profundă, matură, precum şi îndrăzneală. La toate acestea, regizorul adaugă şi plăcerea experimentului, abordând modalităţi noi de joc şi de lucru cu actorii, după cum el însuşi declara în mass media.

Cert este că spectatorul venit la teatru va vedea un altfel de spectacol: aproape de teatrul tradiţional japonez, mergând înspre interiorul fiinţei umane, răscolindu-i trăirile adânci şi cotloanele întunecate. Masca japoneză este aici sugerată de machiajul expresiv, care ia forma durerii, modelează chipurile actriţelor în aşa fel, încât tristeţea lor devine aproape palpabilă. Acesta este un spectacol al gesturilor, mai mult decât al cuvintelor, corpul reuşind să exprime mult mai mult atunci când îşi pune la bătaie toate resursele. Secondaţi de muzica live, în stil tradiţional japonez, interpretată de un adevărat om orchestră, actorii se implică într-un balet sumbru al sentimentelor.

Spectacolul este conceput pe baza a două texte de Akutagawa Rziunosuke, anume Rashomon şi În grotă, din primul păstrându-se numai simbolul central, rahomon-ul, poarta templului decăzut, acolo unde, adăpostiţi de ploaie, nişte străini ajung să se confeseze unul altuia, scoţând la iveală o crimă rămasă fără rezolvare, în care sunt implicaţi un bandit, un soţ, o soţie, un preot şi un tăietor de lemne. Nu se ştie cine l-a omorât pe soţ, fiecare prezintă propria lui versiune, oricare poate fi criminalul (dintre soţie şi bandit), ni se prezintă şi o versiune a spiritului celui omorât, întors pentru câteva clipe din lumea umbrelor pentru a se destăinui viilor. Nu se dă nici o rezolvare, totul este lăsat la opţiunea privitorului. În final, toţi trei, soţul, soţia şi banditul, pornesc împreună în lumea umbrelor, ducând cu ei sumbrul secret, care în acest moment reprezintă cea mai puternică legătură care putea să îi unească: ei sunt uniţi de o taină ce va rămâne mereu nedezlegată.

m.chris.nedeea are excelenta idee de a anticipa declaraţiile vorbite ale personajelor cu o scenă de pantomimă, în care acestea ne povestesc prin gesturi propriile versiuni, şi în care actorii îşi folosesc din plin resursele de expresivitate corporală pentru a face poveştile inteligibile. Pe margine, ei sunt priviţi de mama soţiei, care este de fapt şi cea care ne împărtăşeşte această tristă poveste, şi de un călugăr buddhist, expresie a înţelepciunii care ar putea să aline durerea femeii, izbucnită la pierderea fiicei sale şi a ginerelui. Gabriela Bacali impresionează prin interiorizarea durerii, a groazei, prin sugerarea focului care o mistuie în interior şi care îi gâtuie vocea. Ion Vântu este, la rândul său, călugărul buddhist în acest caz inocent şi vizibil marcat de faptele sumbre care i se povestesc. Anca Loghin, în rolul mut al Autorităţii, afişează un chip aspru, impasibil, emite judecăţi fără a emite cuvinte, este, în apariţia sa androgină, intransigentă şi puternică, fiind expresia foarte reuşită a celui care judecă faptele şi are puterea (intuită cu teamă de celelalte personaje) de a da viaţa şi moartea. Un tur de forţă realizează Bogdan Fărcaş, care, văzut pentru prima dată într-un rol mai consistent, dovedeşte că are resurse îndestulătoare pentru a susţine cu brio o partitură foarte dificilă. La rândul lor, Bianca Fărcaş şi Rareş Budileanu, în rolul soţilor dispăruţi, trec testul unor roluri la rândul lor dificile, reuşind să menţină tensiunea în scenă şi să capteze atenţia privitorilor. Realizarea actoricească cea mai de seamă îi aparţine însă în acest spectacol lui Marius Damian, în scurtul rol al tăietorului de lemne, ţăranul japonez speriat de autoritate, vorbind cu intonaţia şi melodia limbii japoneze, adaptându-şi vocea pentru a da consistenţă unor sunete pronunţate cu totul altfel decât în mod normal, rotindu-şi privirea speriată de la un personaj la celălalt, afişând o atitudine umilă, nedespărţindu-se de surcelele care reprezintă sursa lui de venit. Un rol foarte scurt, dar pe care Marius Damian îl creează cu minuţiozitate, cu deosebită expresivitate în cuvânt, mişcare şi atitudine, şi toate astea fără a dezechilibra câtuşi de puţin construcţia spectacolului în ansamblul său.

Regizorul m.chris.nedeea a conceput un spectacol cu oameni tineri, care funcţionează cu adevărat ca o echipă, un spectacol subtil, plin de prospeţime, în care se intuieşte căutarea şi febra creaţiei. Frumuseţea acestuia este dată şi de scenografia elegantă, cu jocuri de lumini subtile, scenografie creată de Ioana Popescu, precum şi de costumele frumoase, delicate, unitare, în spectacol reuşind să se creeze imagini puternice, dar în acelaşi timp de mare fineţe, pentru că aici imaginile au mare forţă de sugestie, completând tabloul sentimentelor şi trăirilor. Muzica în sine, prin conţinut şi interpretarea lui Dominic Csergo (un adevărat tur de forţă), precum şi integrarea în spectacol a unui număr de lupte realizat de campionii Attila Gombos şi Ovidiu Varga, completează în mod plăcut spectacolul, fără a afecta în mod negativ economia lui, ba chiar dimpotrivă.

In cadrul acestui mecanism, care funcţionează ca uns, micile stângăcii (voce din când în când nesigură, mici ezitări, unele momente puţin lungite) se pot pune pe seama emoţiilor din seara premierei şi sper că se vor remedia pe parcurs. În orice caz, spectacolul este unul de văzut neapărat, el fiind unul atât inedit, cât şi consistent.

Fişa tehnică
RASHOMON
după Akutagawa Ryunosuke

Cu: GABRIELA BACALI, RAREŞ BUDILEANU, MARIUS DAMIAN, GABRIELDUMITRAŞ, BOGDAN FĂRCAŞ, BIANCA FĂRCAŞ, ANCA LOGHIN, ION VÂNTU.

Scenografia: IOANA POPESCU
Muzica live: DOMINIC CSERGO
Participă: GOMBOS ATTILA, Campion Mondial de Wushu
OVIDIU VARGA, Campion Naţional de Wushu

Regia artistică: m.chris.nedeea

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus