Domolirea orgoliilor - Dragoste în patru tablouri

Nu-i de ici colea să ai ocazia să asişti în doar douăzeci şi patru de ore la două spectacole cu acelaşi text, cu aceeaşi concepţie artistică, dar cu alte distribuţii. Ideea a prins viaţă la Teatrul Bacovia şi e de salutat pentru insolitul ei. Cele două variante ale piesei Dragoste în patru tablouri de Lukas Bärfuss, ilustrează curajos versul "alte măşti, aceeaşi piesă", la tensiuni dramatice diferite, în funcţie de disponibilităţile actoriceşti ale protagoniştilor. Frustrările obositoare generate de conflictul interminabil dintre cei doi directori ai instituţiei artistice băcăuane şi o parte din trupa de actori, par să fi ajuns la un compromis, la un armistiţiu de primăvară. Urmează să vedem rezultatul inevitabilei comparaţii pe care criticii de specialitate şi, mai ales, publicul neutru şi obiectiv este invitat să o facă între cele două variante. Dar nu e deloc uşoară alegerea.


Despre autor

Tânărul Lukas Bärfuss, considerat l'enfant prodige al dramaturgiei elveţiene, are, la cei 36 de ani, un palmares de invidiat: nu mai puţin de 14 piese jucate pe cele mai prestigioase scene din ţara cantoanelor. Fin analist al cinismului contemporan, al relaţiilor interumane într-o epocă schizoidă pe cale de a-şi pierde reperele consacrate ale ordinii morale, autorul punctează şi în acest text teme acute şi delicate: infidelitatea conjugală generată de solitudinea în doi, nevoia de evadare din monotonul casnic şi preţul plătit pentru asta, sau disimularea perversă a trăirilor ca răspuns la întrebările existenţiale şi la contradicţiile dintre preceptele moralei şi tentaţia libertăţii.

Aparent, asistăm la o mică dramă de cartier: în dorinţa de a fugi de exerciţiul cotidian al unui mariaj de convenienţă, Evelyne, soţia unui avocat din oficiu, se refugiază săptămânal în braţele amantului ei. Adulterul se petrece într-un hotel de patru stele la preţ de trei stele, pe fugă; o scânteie de extaz menit să dea amanţilor combustibil senzual pentru o altă săptămână de plictiseală casnică. Într-un acces de sinceritate, Doctorul-amant îi mărturiseşte soţiei - autoare de portrete fără operă - aventura, iar aceasta îl ucide. De-aici începe dezbaterea. Ar fi prea simplu dacă ar fi o crimă motivată de gelozie. Suzana, pictoriţa înşelată, refuză să fie iertată de justiţie. Pentru ea, viaţa nu are sens în minciună.

Crima Suzanei este nu este o simplă crimă pasională. Gestul ucigaş este pornit din convingerea că iubirea adevărată trebuie apărată cu orice preţ de cancerul imoralităţii, de individualism şi de primatul dorinţelor sexuale asupra sentimentului pur.

Martor al frământărilor, spectatorul va decide, după propriile principii, care este cu adevărat motivul crimei: infidelitatea, nepăsarea partenerului sau chiar el care face parte dintr-un public care zâmbeşte nepăsător la replica "Dacă puteţi apăra dragostea, apăraţi-o, apăraţi-o de acest timp care nu iubeşte decât ceea ce-i efemer..."


Viziunea regizorală

Dragoste în patru tablouri este un spectacol care vorbeşte despre himera libertăţii în dragoste şi, în egală măsură, despre libertatea omului modern de a aşeza pe scara propriilor valori datoria, onoarea, minciuna, laşitatea, fidelitatea, nepăsarea.

Direcţia de scenă este semnată de Theodora Herghelegiu care propune un discurs regizoral aflat sub semnul unei laborioase montări, în care elementele de surpriză sunt consecvent relaţionate cu textul galonatului autor elveţian. E o viziune care dă relief şabloanelor universal valabile ale lumii în care trăim, o lume dementă, din ce în ce mai obstinat dominată de porniri atavice, de fiinţe bipede care se încaieră şi se înjură permanent, al căror deliciu e proporţional cu satisfacţia perversiunii, a înşelăciunii, a minciunii.

Atentă la cele mai mici detalii, exactă pînă la subtilităţi gestuale pour les connaisseurs, lipsită de orice urmă de canon conformist şi speculând cu dibăcie posibilităţile reflexive ale actorilor băcăuani, neastâmpărata regizoare transmite interpretului propria sa starea de graţie, arta de a trăi în absolutul ideilor şi febra din care se nasc personaje memorabile. Demonstraţia de virtuozitate artistică - cu profunzimi metafizice departe de propunerile simpliste ale unei dramolete de bulevard -, convinge spectatorul (încă odată, dacă mai era nevoie) că trupa de la Bacovia se compune din artişti de top, cu subtile disponibilităţi interpretative şi cu o inteligenţă creatoare care răspunde cu brio provocărilor oricărui regizor. Talentat (!).

Intensitatea contrariantă a unor secvenţe spectaculoase va deranja cu siguranţă pudibonderia ipocrită. Dar, dincolo de şocul de moment pe care-l provoacă vizualizarea explicită a sângelui scurs dintr-o rană care nu se mai închide, a mângâierilor licenţioase pe pubis, a cuvintelor din vocabularul de gang, scenele dure sunt nuanţat echilibrate cu secvenţe menite să adâncească misterul existenţial, dar să şi îndulcească, prin poezia lor, duritatea unei sentinţe ineluctabile (înălţarea la ceruri a Gardianului şi, mai ales apariţia, în final, a îngerului alb al iubirii pe un inorog la fel de imaculat ca iubirea ideală: un vis imposibil).

Cris Ciobanu, autoarea scenografiei, plasează drama într-un decor economic, perfect funcţional, în monocromia cenuşiului care face disperată nevoia de evadare. În momente savant determinate, accentele uneori violente ale unui inteligent joc de lumini sparg peisajul scenic şi valorizează cu subtilităţile lor cromatice expresivitatea acting-ului.


Despre actori

Pentru Evelyne, mereu surprinzătoarea Eliza Noemi Judeu propune un personaj patetic şi expresiv până la limita credibilului, o păpuşă mecanică animată de gesturi secvenţiale, matematice, dinamice, de fotogramă, şi dirijată de resorturi profunde şi misterioase. Aceeaşi eroină în interpretarea Florinei Găzdaru dezvăluie pornirile unei fiinţe mai curând apropiate de romantismul telenovelelor, cu o mişcare scenică aparent spontană şi o frazare firească a textului. Ambele interpretări sunt la fel de distincte şi memorabile, ca de altfel şi cele ale celorlalte două actriţe care o întruchipează pe Suzana: Daniela Vrânceanu ne oferă o eroină rasată, uşor livrescă, dar şi profund feminină, pe care n-o bănuim capabilă să ucidă, în timp ce Adriana Pârvu se lansează în parada patetică a unui personaj plin de nerv, aprig şi răzbunător.

În rolul amantului, partitura interpretată de Ştefan Ionescu - atenţie la dicţie! - şi, respectiv de Adrian Găzdaru - nu îndeajuns de convingător pe alocuri - relevă un personaj egoist, fără scrupule, angrenat în vârtejul complicităţii adulterine, gata să-şi plătească rătăcirile ilegale şi amorale cu bani.

La rândul lor, Ştefan Alexiu (cu aplomb, exactitate şi carismă) şi Valentin Branişte (energic fără excese şi cu un ascuţit simţ al insinuării perfide) creionează cu expresivitate imaginea convenţională a Soţului încornorat, platitudinea individului incapabil să înţeleagă resorturile dorinţei de evadare dintr-un univers depresiv, îngheţat de convenienţe.

Prezent în ambele variante ale spectacolului în rolurile a nu mai puţin de patru misterioase personaje în aparenţă secundare, Gabriel Duţu reuşeşte să facă transferul de sensuri ascunse ale mesajului: el este de fapt, întruchiparea destinului în mâna căruia se află existenţa personajelor. Într-un mod remarcabil, cu o gamă variată de mijloace interpretative, de la comunicare non-verbală la pantomimă, de la grimasă la frazarea tipică de gang şi până la spectaculoase experimente acrobatice demne de un adevărat cascador, Gabriel Duţu devoalează calităţi actoriceşti de excepţie.

Ambele versiuni scenice ale recentelor premiere băcăuane poartă semnul experimentului artistic autentic şi îndeamnă la meditaţie. Ca întotdeauna în actul de creaţie, neliniştea, conflictul de idei, starea de dispută colegială, generează acte artistice de valoare.


Teatrul Municipal Bacovia
Dragoste în patru tablouri de Lukas Bärfuss
Traducerea: Victor Scoradeţ
Regia artistică: Theo Herghelegiu
Scenografie: Cristina Ciobanu

Cu:
Evelyn: Eliza Noemi Judeu / Florina Găzdaru
Susan: Daniela Vrânceanu / Adriana Pârvu
Sebastian: Ştefan Alexiu / Valentin Brănişte
Daniel: Ştefan Ionescu / Adrian Găzdaru
Salariatul hotelului, model, poliţist, misionar: Gabriel Duţu
Cu participarea extraordinară a lui EROS.