Primul număr al Suplimentului de cultură, din 13 noiembrie 2004, conţinea un articol al lui Cristian Mungiu, intitulat "Protestaţi, protestaţi, da' mîncaţi". Mungiu vorbea despre dezastrul din cinematografia autohtonă venind cu exemple concrete. Doar succesul individual al regizorilor precum Puiu, Porumboiu, Mungiu ne încurajează să credem că lucrurile se pot schimba, restul problemelor rămînînd la fel de actuale. Vă oferim acest text spre (re)lectură.
Protestaţi, protestaţi, da' mîncaţi
În clipa în care scriu rîndurile de faţă am cunoştinţă despre un aşa-zis "proiect cinematografic naţional": un film despre Ştefan cel Mare, pe un scenariu de Dinu Săraru. Pesemne că vine ca o consecinţă a directivelor anunţate de către Centrul Naţional al Cinematografiei, care enumera anul trecut ca priorităţi, revigorarea cinematografului la sate şi încurajarea filmelor istorice. Într-un fel, Ştefan cel Mare scris de Săraru le-ar împlini pe amîndouă dintr-un foc.
În România s-a născut un festival de film care merge foarte bine: Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF). E rezultatul unei iniţiative private. Festivalul a fost ignorat de către CNC la prima ediţie, iar la a doua a răspuns încercînd să reînvie un mort putred: Festivalul de Film de la Costineşti. Am fost sunat atunci şi întrebat dacă sînt de acord să înscriu Occident în competiţie. Am explicat politicos că nu e cazul să existe competiţie cîtă vreme sînt cinci juraţi şi patru filme de prezentat şi că, dacă problema se pune tranşant, eu nu sînt de acord. La fel a reacţionat şi un alt regizor aflat în aceeaşi situaţie. N-a contat şi e prima dată, în 70 de festivaluri, cînd filmul a fost prezentat într-o competiţie fără voinţa mea, căci erau trei premii de dat şi nu mai rămăseseră decît două filme să "concureze". Nu m-am dus la Costineşti, în ciuda încurajărilor organizatorului, secretar de stat în Ministerul Culturii: domnul Bălăşoiu. El a avut cea mai nostimă remarcă la adresa celor care au onorat invitaţia, însă s-au plîns la faţa locului de selecţia precară şi condiţiile improprii de desfăşurare. Întîlnindu-i la masa de dimineaţă, domnul Bălăşoiu le-a zis: "protestaţi, protestaţi, da' mîncaţi". Anul acesta, din fondurile Ministerului s-a mai organizat încă un festival-concediu, de data asta la Mamaia.
În fiecare an, fiecare ţară propune o producţie care să o reprezinte la premiile Oscar pentru film străin. Spre deosebire de celelalte festivaluri, unde selecţia este operată de un comitet de organizatori, la Oscar numele filmului e propus de fiecare ţară, întrucît selecţia propriu-zisă se face mai tîrziu, din cele o sută şi ceva de titluri urmînd a fi reţinute cinci. Cu toate acestea, cineaştii români sînt interesaţi de o asemenea nominalizare, căci asocierea, chiar vagă şi imprecisă, cu premiile Oscar poate fi speculată în faţa presei care nu ştie exact mecanismul de selecţie. În plus, nominalizarea dă senzaţia că filmul cu pricina e mai cu moţ decît contracandidatele lui. Anul acesta, între propuneri s-au aflat, printre altele, filmele lui Lucian Pintilie şi Sergiu Nicolaescu. Ce a făcut CNC? Unu: l-a determinat pe regizorul Nicolaescu să devanseze premiera deja programată a filmului cu cîteva săptămîni căci, fatalitate, americanii vor totuşi ca un film trimis la Oscar să fi avut premiera în ţara de origine. Şi astfel, filmul domnului Nicolaescu a avut premiera în ultima clipă posibilă. Şi doi: a renunţat la comitetul de selecţie tradiţional, Asociaţia Criticilor din Uniunea Cineaştilor din România, procedînd la "consultarea" unor asociaţii de cineaşti. Consultarea a avut în vedere acele asociaţii a căror părere nu era greu de intuit, iar ca democraţia să fie perfectă, la sfîrşit s-au contabilizat părerile consultaţilor şi s-a anunţat public vestea ca şi cum ar fi fost un vot.
Cel mai înspăimîntător e însă altceva: nu cred că a fost nevoie ca cineva să se obosească să sune la respectivele asociaţii să le zică ce trebuie să iasă, că ele ştiau singure de cînd s-a pus întrebarea că li se oferă ocazia să-şi manifeste zelos loialitatea.
Astea sînt micile probleme din cinematografie. Şi faptul că anual cîteva zeci de miliarde sînt deturnate din bugetul statului pentru nişte inepţii care se pitesc după sintagma de mare adîncime intelectuală că "arta este un domeniu subiectiv".