Un basm într-o ţară de... basme - In the Name of the King: A Dungeon Siege Tale

E doar un film. În plus, făcut şi după un joc video, Dungeon Siege. Dar dacă nu-mi plac jocurile video - din varii motive - nu înseamnă că resping ecranizarea şi o consider "proastă". Nu. E doar un film. Nici mai bun, nici mai prost decât altul. Nu candidează la Oscar, la César sau la alte distincţii şi nici nu cred că are pretenţia. Va avea soarta filmelor obişnuite: va rula pe ecrane, apoi va sfârşi pe un raft, cu un număr. Dar dacă toate filmele ar fi excelente ar dispărea gradele de comparaţie. Iar gusturile noastre s-ar uniformiza.

E doar un film. Un basm, cu castel şi vrăjitori buni şi răi. Cu rege şi cu netrebnicul nepot care doreşte să-i ia locul. Cu o frumoasă răpită şi un erou care porneşte în căutarea ei. Cu lupte între soldaţii regelui şi armata de semi-oameni a vrăjitorului cel rău. Luptele probabil că ţineau mult şi în jocul video. Da, ţin mult şi în film. Nu, nu curge sânge şi o armată de figuranţi a fost antrenată în scenele care s-au bucurat de o mare atenţie din partea regizorului. Interesantă şi scena în care vrăjitorul cel rău, Gallian, interpretat de Ray Liotta, zboară. Am avut o senzaţie de Matrix, dar nu numai fiindcă Gallian avea o mantie neagră. Când s-a ferit de lovitura sabiei precum Neo de gloanţe, ei, n-am mai avut nici un dubiu. Şi echipei regizorale i-a plăcut Matrix.

E doar un film. Un basm. Cu peisaje frumoase. Dar cu un fermier care nu are timp de vorbe frumoase. E un basm despre loialitate, dragoste pentru oameni dar şi pentru pământ. Sentimente pe care noi, cei de azi, le-am cam uitat sau le respingem. Căci nu dă bine nici să fii sentimental, nici să-ţi placă un basm. Eşti slab. De minte.

E doar un film. Un basm. Fără pretenţii de Oscar. Dar ieşi de la el senin şi binedispus şi zău că merită să mai vezi câte un basm în ţara noastră de... basme!