Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Festivalul (Caragiale) a trecut, ecourile continuă


România Liberă, noiembrie 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Într-un Bucureşti măcinat de febra jocurilor politice preelectorale şi de ecoul demisiilor ministeriale, de gustul amar al "Raportului de ţară" nu tocmai favorabil, de la Bruxelles, şi mai ales de grija pentru aberantele facturi la întreţinere, cu care ne "ameninţă" Moş Crăciun, a revenit Teatrului misiunea de a ne scoate o clipă din miezul Răului şi a ne aşeza într-un dialog respectabil cu străinătatea. Faptul se datoreşte Festivalului Naţional "I.L. Caragiale" şi Congresului Mondial al criticilor, amîndouă patronate (în absenţă) de preşedintele ţării şi organizate de Ministerul Culturii şi Cultelor, UNITER, Secţia română a AICT şi UNARC, dar concepute şi înfăptuite, în fruntea unei "armate" de critici, teatrologi-studenţi, de către doamna Ludmila Patlanjoglu, în calitate de critic, strateg şi manager, moderator, amfitrion, ofiţer de presă, distribuitor de invitaţii şi bilete sau chiar "bodyguard", atunci cînd, la Iov, Faust, Visul unei nopţi de vară şi Trei surori, mulţimea spectatorilor rămaşi dincolo de uşile teatrelor tindea să ia cu asalt locaţiile, spre disperarea realizatorilor.

Aproape ca de fiecare dată, în cazul unui festival de teatru, au existat şi reprezentaţii incapabile să poarte pecetea pretenţioasă de "forţă a schimbării"; au fost şi voci nemulţumite pentru că au rămas în afara selecţiei; s-au suprapus unele manifestări, diurne şi mai ales nocturne; au existat probleme de cazare şi transport, nu în totalitate rezolvate; s-a impus, din nou, ca o nefericită "regulă", întîrzierea cu care începeau spectacolele şi colocviile ş.a.m.d. Deşi superstiţios din fire, nu mă grăbesc să pun toate astea pe seama ediţiei a 13-a, ci pe păcatele mai vechi, cu bogate tradiţii, în festivalurile de pe meleagurile noastre mioritice.

Ar fi nedrept să ne lăsăm însă copleşiţi de imaginea lor. Pentru că celălalt taler al balanţei, rezervat "bucuriilor", atîrnă mult mai greu şi este mai aproape de adevăr. Cînd spun asta, mă gîndesc la cele trei reprezentaţii programate, ca la cinematograf, cu Iov, un supraomenesc maraton pentru Marian Rîlea şi o încununare a succesului pentru regizorul Mihai Măniuţiu, care ne-a mai dăruit şi satisfacţia unui excelent spectacol cu Doctor Faustus, ori aceea a unei seri impecabile de "teatru de televiziune" cu Exact în acelaşi timp. Dar cele două reprezentaţii de la Operă, cu titlul Cumnata lui Pantagruel, edificatoare pentru rafinamentul mizanscenei, imaginaţia şi histrionismul regizorului Silviu Purcărete? Dar "eseul" despre ingenuitate, artă şi iubire, cu Romeo şi Julieta, plasat de László Bocsárdi într-o Veronă bîntuită de fantasmele răului nu mai puţin decît Danemarca "prinţului Hamlet" sau decît lumea acestui început de secol şi de mileniu?

Dar veselia homerică şi contagioasă din Sala "Rebreanu" a Naţionalului bucureştean, stîrnită, în Visul unei nopţi de vară, de "meseriaşii" lui Felix Alexa, în frunte cu Marius Rizea, Silviu Biriş, Dan Tudor şi Ovidiu Cuncea? Dar tristeţea metafizică, iluminată ici şi colo de scîntei de poezie, generozitate şi comprehensiune din acest Oblomov, restituit de Alexandru Tocilescu într-o insolită interferenţă de traiectorii existenţiale la care participă autorul, personajele şi regizorul? Dar recitalurile fascinante realizate de Gareth Amstrong cu Shylock şi Adrian Pintea cu Barrymore sau Laurent Schuh cu Omul care rîde ori tensiunea dramatică a monologului lui Hess (de Alina Nelega), interpretat remarcabil de Nicu Mihoc? Dar vitalitatea trupei sibiene, îndrumată de Tompa Gábor şi fantezia muzicii lui Iosif Herţea în Gîndacii? Dar "nocturnele" cu Aici nu se simte, Mă cheamă Isbjörg, Lebenstraum - Spaţiu vital, Paradis serial, Absurdistan şi Puzzle sau admirabila demonstraţie de virtuozitate regizorală şi interpretativă din Şefele, pe scena de la Act.

Nu este oare ofensiva "noului val" de dramaturgi, regizori şi actori, dar şi directori de teatre un semn de bine pentru festival şi pentru viitorul teatrului românesc, fapt remarcat în repetate rînduri de numeroşi critici şi artişti din cele 30 de ţări participante, în frunte cu Ian Herbert, preşedintele AICT? Nu reprezintă o lovitură dată somnolenţei, comodităţilor intelectuale şi uniformităţii acea dispută generată de Trei surori, spectacolul lui Radu Afrim, perceput ca un act binevenit de curaj artistic de către reputaţi critici, ca Michel Vais, George Banu şi doamna Lis Sveningson din Suedia, în timp ce alte voci ale unor apreciaţi critici şi oameni de teatru nu s-au sfiit să pună reprezentaţia sub semnul unui "sacrilegiu"?

Cum de se poate transforma o simplă "lansare de carte", ca aceea dedicată lui Dan Micu de Doina Papp, din colecţia patronată de Florica Ichim, într-un "spectacol" omagial de o intensitate emoţională vecină cu lacrima? Cine ar putea înregistra tensiunea "seismică" din sufletul unor venerabili protagonişti ai artei spectacolului, la întîlnirea cu regizorul, profesorul şi "magicianul" David Esrig, cînd acesta evoca amintirile şi convoca emoţiile noastre legate de unele spectacole cu valoare de icoană în catedrala teatrului românesc? Cum să nu te tulbure discursul său despre "sufletul spectacolului", despre eroziunea lui, despre spectacole provocatoare, veritabile motoare ale noului, spectacole doar nostime şi spectacole lipsite de suflet, moarte din faşă? Cum să nu fii mîndru de faptul că, pentru cîteva zile, pe ecranul privirii, al minţii şi al inimii, în locul vedetelor de mucava, în locul noului limbaj "de lemn" al unor politicieni, în locul chipului marilor corupţi, criminali şi violatori, spectacolele şi colocviile festivalului ţi-au dat şansa de a te bucura că eşti contemporan cu Esrig, Ştefan Iordache, Margareta Niculescu, Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Purcărete, Măniuţiu, Tocilescu, Dabija ş.a., că dincolo de suspansul integrării noastre oficiale în Europa, teatrul marilor regizori şi actori de ieri, teatrul unor mari regizori şi actori de astăzi, nu doar din Capitală sau din Craiova lui Purcărete şi Vlad Mugur, ci şi din Cluj, Sibiu ori Sfîntu Gheorghe, este deja "în cărţi", în Europa teatrală, în efortul căutărilor şi înnoirilor dezvăluite pe celebre scene şi în prestigioase festivaluri din lume?

Oglindă a vieţii teatrale şi a celor 15 festivaluri de teatru din ţară, acest Festival naţional, cu "plusurile" şi "minusurile" sale, cred că a reuşit să ne apropie prin imaginea teatrului nu numai de "critica mondială", ci şi de graţia dumnezeiască. În secvenţele cuprinse în mare viteză de Filmul festivalului, realizat de o echipă a redacţiei Teatru-Film din Televiziunea română, se regăsesc nu numai scene de teatru, fragmente de ateliere şi colocvii sau de lansări de cărţi, ci zeci şi sute de oameni, umăr lîngă umăr, ca la o liturghie, seduşi de misterul "de frumuseţea şi de interogaţiile teatrului".

De ce vin oamenii la fotbal? întreabă David Esrig, şi tot domnia sa răspunde: "pentru că, dacă se joacă cinstit, ei nu ştiu ce o să se întîmple, care va fi rezultatul". Straşnică remarcă! Pe cît de simplă, pe atît de profundă. Ea poate să explice cum nu se poate mai bine de ce spectacole ca acelea cu Iov, Oblomov, Cumnata lui Pantagruel şi Romeo şi Julieta, o întîlnire cu David Esrig şi cu Gareth Amstrong sau o lansare de carte ne-au atras şi ne-au reţinut în sală chiar şi atunci cînd aveam impresia că ştim ce urmează. Căci, "cînd se joacă cinstit", teatrul nu poate trăi în afara unui dram de suflet şi mister, de emoţie şi de surpriză".




0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Ion Parhon


Alte articole

 Festivalul Naţional de Teatru: Trei întrebări şi alte trei spectacole, Iulia Popovici
 Ultimele noutăţi din Festival, Redacţia LiterNet


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer